în media, împreună cu eventualele premii la festivaluri, are astăzi mult mai multe şanse de a fi eficientă decât acum câţiva ani.
Dacă ţi-ai propune să faci un film cu succes la publicul românesc
# nu ai avea probleme cu finanţarea producţiei, cum ar arăta el?
Nu-mi propun să fac un film cu succes la publicul românesc, cum nu-mi propun nici să fac un film cu succes la publicul străin. Asta poate să-şi propună, eventual, producătorul. Eu vreau să fac un film care are ceva de transmis, iar dacă are succes, cu atât mai bine.
Un cineast
al multiculturalităţii
Hanno Hăfer plăteşte cu celebritatea de lider al formaţiei Nightlosers şide actor ocazional pentru o filmografie cvasiabandonată care, în mod normal, l-ar scoate de pe radarul cinematografic. Din fericire, cele trei scurtmetraje ale sale mai cunoscute sunt atât de bune, încât compensează, princalitate, subţirimea CV-ului.
Telefon În străinătate (scris de Hăfer, ca şi celelalte titluri ale sale) esteo bijuterie în alb-negru de doar opt minute. Subiectul încape, cap-coadă,pe o cartelă telefonică: un pensionar corpolent (Constantin Opriţă) pleacă
din cartierul său de blocuri, într-o după-amiază caniculară, până downtown,la Palatul Telefoanelor, să-şi sune fiul stabilit în SUA. Dă peste un robotpe care toţi chiriaşii apartamentului şi-au lăsat mesajele poliglote; bătrânulnu pricepe o iotă, iar până se dumireşte cartela a expirat. Aşa că se întoarce,căznit, acasă, în cartierul de blocuri toropit de arşiţă, şi dispare după un colţ,the end. Povestea seamănă cu un banc sec şi a o interpreta în cheie pur
72
„Noul val" în cinematografia românească
realistă este o naivitate; pe Hofer îl interesează atmosfera. Imaginile însoţitede o muzică tânguitoare, ,,hawaiană", par să se descompună. Simţim căldura,simţim pasul greoi al pensionarului cu plasă şi, mai ales - în cadrele repetate de coborâ1/urcat treptele largi din coasta Palatului Telefoanelor -,simţim toată trista rutină a unei vieţi funcţionăreşti. Hofer compune muzical,cu câteva repetiţii discrete - ,,treptele" amintite -, într-o cadenţă egală.
Telefon în străinătate este şi o mică fabulă cu morală multiculturală, încare replica unui moşuleţ la trecerea unui negrn - ,,Cioara dracului!" -
exprimă o xenofobie laşă şi leneşă; dincolo de „sâmburele" sociologic,scurtmetrajul lui Hofer este (şi) eine kleine Sommermusik: un film trist,dar plin de umor, despre o ţară în care vara topeşte asfaltul, iar bătrâniielefanţi nu reuşesc să dea un telefon în străinătate.
Dincolo are 17 minute şi este tot povestea unui bătrân (acelaşi Constantin Opriţă), poştaş la frontiera cu Serbia. Dacă primul se deplasa, pachidermie, pe jos, cel din Dincolo are la dispoziţie un triciclu pe măsură
(găselniţă de mare efect!). Filmul este color, cu o imagine foarte frumoasă
semnată de Oleg Mutu (ca şi în celelalte două scurtmetraje). Dacă metaforaalterităţii este clară încă din titlu, povestea suferă din cauza finalului. E caşi cum Hofer, care pare să-şi fi făcut din discreţia nuanţei un brand, ar fiapăsat - brusc - pedala orgii, răsunând nitam-nisam pe un câmp .. . Nucredem o clipă că lucrurile s-au petrecut întocmai (oricâte „Ştiri de la ora 5"
ar aduce regizorul-scenarist în sprijinul poveştii), ci, mai degrabă, că bătrânul pe triciclu s-a evaporat în peisaj, ,,dincolo", într-un moment de derută
psihologică.
