de exemplare, ca supliment al revistei „Elle". În 2003, înfiinţează casa de
produqie Mobra Films, împreună cu prietenii, colaboratorii şi foştii colegide facultate Hanno Htifer şi Oleg Mutu. Contribuie cu un scurtmetraj laproiectul est-european Obiecte pierdute (Lost and Foun<f), realizează numeroase spoturi publicitare, acumulează scenarii „de sertar" şi, când are timp,produce şi filmele altora.
Un prozator care face filme
f nainte de a-ţi alege ca profesie regia de film, ai terminat Facultateade Litere. Cum s-a produs pentru tine această trecere de la filologiela cinematografie?
Vocaţia mea pentru povestire a decurs firesc şi a fost pregătită încă din copilărie: am debutat cu proză la 16 ani, apoi am absolvit un prestigios liceu de filologie şi, în mod firesc, a urmat Facultatea de Litere, unde am intrat primul, şi, când m-am simţit pregătit emoţional, am făcut pasul către film. Desigur, glumesc.
Deşi, în bună măsură, lucrurile înşirate mai sus sunt adevărate, mi-am pierdut de mult apetitul să-mi prezint biografia ca pe un mare şir de urzeli ale destinului pentru împlinirea mea profesională. Adevărul e că am terminat un „prestigios" liceu de filologie, dar în partea de „mecanică" a unei clase jumătate-jumătate, de mate-fizică şi mecanică, cum era pe vremea
76
„Noul val" în cinematografia românească
aia. Lucrarea mea de diplomă (partea practică) a fost Vehicul
pentru transport materiale uşoare, iar sub titlul ăsta se ascundea, de fapt, un cărucior de butelie uşor modificat, cu care se cărau prin curtea şcolii diferite resturi. La Filologie am dat fiindcă picasem la Medicină şi căutam o cale să nu mă duc în armată. Înainte de '89, asta era prioritatea pentru un băiat, iar IATC-ul avea reputaţia că primeşte doar rude ale actorilor şi ale regizorilor bucureşteni şi că trebuie să încerci ani de zile ca să intri. Din păcate, ulterior, am constatat că Facultatea de Filologie era complet noncreativă: primeai o instruire ca filolog şi alta, foarte vagă, ca profesor, însă, în patru ani de şcoală, n-a fost nevoie de imaginaţia sau de creativitatea mea în nici o ocazie. Prin urmare, azi cred că a fost o prostie din partea mea să stau să termin facultatea aia, pe principiul „dacă ai început-o, termin-o". La ATF am intrat în două etape: în primul an am picat neprezentându-mă la o probă a cărei dată nu era prea bine anunţată. Prin urmare, anul următor oamenii se simţeau cam vinovaţi şi cred că şi asta m-a ajutat să intru în şcoală. Iar în anul ăla am fost profesor la un liceu de fete din Iaşi, unde, pe baza admiterii mele ratate la Film, am fost rugat de directoare să filmez sfinţirea şcolii.
Ai lucrat în presa scrisă, dar şi la radio sau televiziune. Cum te-au
influenţat toate aceste experienţe?
Presa m-a ajutat mai mult decât Filologia să-mi creez un stil de a povesti. Scriam la „Opinia Studenţească" din Iaşi, un fel de gazetă trimestrială studenţească, unde erau foarte mulţi oameni care ştiau să scrie şi să aprecieze o poveste bună, un subiect tare sau un reportaj bine scris. Înainte de '89, la acel ziar eram foarte puţin conectaţi la actualitate; ca atare, era locul ideal în care să scrii un fel de proză-reportaj despre oameni adevăraţi. Desigur, lucrurile s-au schimbat după '89, într-un final
