78
„Noul val" în cinematografia românească
Ca asistent de regie, ai colaborat cu mai mulţi cinea�ti străini. Ce
ai învăţat din aceste colaborări?
În 1995, fiind student în anul II, am încercat să ajung asistent la filmul lui Pintilie. Îmi doream foarte mult asta şi îmi amintesc că am luat legătura cu Tudor Giurgiu, care lucra deja la film şi care mi-a zis că ar avea nevoie de un căutător de figuraţie în Valea Jiului - urma să se facă filmul cu mineri Valea Plângerii.
Eram prea crud atunci pentru poziţia aia, dar uite aşa am ajuns să lucrez tot pentru Filmex ( casa care produce filmele lui Pintilie), dar la proiectul lui Bertrand Tavernier, pe baza francezei puţine pe care o vorbeam din şcoală (graţie liceului meu de filologie, clasa de mecanică). Era un film foarte, foarte greu, iar prima lună de filmare a fost cel mai aspru botez posibil: alergam, efectiv, 12 ore pe zi, prin căldură şi praf, pe un munte în Dobrogea, îmbrăcat în ofiţer din Primul Război Mondial, încercând să ţin sub control sute de figuranţi militari în termen, obosiţi şi flămânzi. Stăteam pe lângă Tavernier cu ideea că regia de film ţine de un secret tainic şi că, stând pe aproape, îl voi afla într-o zi.
Am fost cumva dezamăgit să constat că nu era nimic spectaculos în ce făcea el, că totul era, la prima vedere, previzibil; de fapt, acumulam, încetul cu încetul, multe amănunte importante, iar faptul că mi-am consumat acel complex al începătorului, care nu ştie cum merg lucrurile, direct într-un asemenea proiect a fost cel mai mare câştig. Să fii secund de regie e o altă meserie, interesantă, dar diferită de meseria de regizor.
Mi-a făcut plăcere să lucrez ca secund şi tipul de organizare pe care l-am asimilat în perioda facultăţii, lucrând la filme străine, m-a ajutat mult mai târziu, atât pentru filmele mele ca regizor, cât şi ca producător. Dar, din păcate, n-am avut un mentor, n-am avut şansa unei întâlniri cu un mare regizor, care să-mi marcheze devenirea cinematografică. Regizorilor pe care i-am avut
