Ţinând cont că Occident a fost produs şi promovat mai mult cu entuziasm decât cu ştiinţă, sigur că sunt mulţumit. Filmul a avut un număr impresionant de spectatori în România, în condiţiile în care n-a existat un buget de promovare; succesul s-a bazat pe clasica ducere a vorbei de către cei care au văzut primii filmul şi au povestit despre el. Iar afară, pe lângă premiile pe care le-a luat, a fost cerut, văzut şi plăcut în foarte multe locuri. Dar astăzi, fiind mult mai familiarizat cu felul în care merg lucrurile, ştiu că, oricât entuziasm ai avea şi oricât de bun film ai face, succesul îţi e determinat într-o măsură esenţială de partenerii pe care ţi-i asociezi (producători, agenţi de vânzări, distribuitori) şi că, fără un sprijin puternic, logistic şi financiar, succesul nu poate fi acelaşi.
Ai realizat scurtmetrajul Curcanii nu zboară (furkey Gir)J, integrat în proiectul Obiecte pierdute (Lost and FoundJ, alături de alte scurtmetraje semnate de regizori est-europeni. Care este originea acestui proiect, prezentat în premieră anul trecut la Berlin, şi cum ai ajuns să te implici în el?
' Am primit propunerea de la Nikolai Nikitin, care, în calitate de delegat pentru Europa de Est al Festivalului de la Berlin, a făcut
- parte dintr-un juriu care a acordat Occidentului Premiul criticii FIPRESCI. El a convins fundaţia culturală germană „Relations"
să finanţeze un proiect de film care să reunească unii dintre cei mai interesanţi autori din state est-europene - după gustul lui. A invitat şase regizori în acest proiect, iar fiecare a făcut un film de circa 20 de minute pe aceeaşi temă: ,,Generaţii". Lost and Found a devenit, la rândul lui, un film foarte apreciat în festivaluri, depăşind şi el cota 50. Are însă dezavantajul că, fiind
Ana Ularu în Curcanii nu zboară (Turkey Gir/)
un film it:olectiv, poate fi introdus în biografia personală a fiecăruia cu sfială şi precauţii.
Al doilea tău lungmetraj (de fapt, prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din epoca de aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar În cinematografia, ci şi În literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei", doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunism ul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai
82
„Noul val" în cinematografia românească
lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noimai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă debunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pecineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eunu sunt doar regizor; pentru mine, povestea e esenţială şi felulîn care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, dinpăcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să
formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finan
