La Apartamentul, care are 20 de minute, am încercat să fac oversiune mai scurtă şi mi-a ieşit de 16 minute şi 58 de secundesau ceva de genul ăsta; nu aveam cum să mai scot două minute.
Aşa că am zis că, decât să ciopârţesc filmul numai de dragulde a-l trimite la un festival, mai bine îl las aşa cum am vrut eusă-l fac. La festivalul de la Veneţia la care am fost eu nu eranici o problemă: ei acceptau filme până la 40 de minute şi eraplin de filme de 20 de minute, ca al meu. Mai toţi tinerii regizori vor, chiar dacă nu recunosc, să ajungă la Cannes sau laBerlin, să-şi ducă filmul -mai ales primul - la un festival mare.
De aceea, debutanţii îşi aleg poveştile în aşa fel încât să se încadreze în cele 15 minute. Asta e, eu sunt exact pe dos, prefer să
fac filme după cum simt eu. Să nu ne înţelegem greşit: nu spuncă alţii fac filme ca să ajungă în festivaluri, nici vorbă, filmelelor ajung acolo numai pentru că sunt bune, nu pentru că sunt
Constantin Popescu
151
scurte. Şi eu îmi doresc să trimit filme la Cannes, doar că, momentan, nu a!Il găsit o poveste pe care s-o pot face până în 15
minute. Nu sunt nebun, mi-aş dori să ajung şi eu acolo şi sper să se întâmple într-o zi.
Revenind la Canton, cum ai ajuns să faci un film după un scenariu
al unui alt regizor (Cristian Mungiu)?
În 2003, eram într-o prospecţie la munte cu Mihai, când am primit un mesaj de la Cristi, care îmi zicea că îşi lansează o carte cu scenarii la Editura LiterNet şi mă invita să vin şi eu.
l-am explicat că nu pot şi el mi-a zis că îi găsesc cartea pe Internet. După câteva luni, fiind în Bucureşti şi având o duminică liberă, mi-am zis să citesc textele lui Cristi. Penultimul scenariu era Canton, care mi-a plăcut enorm. l-am trimis un mesaj, i-am spus că mi-a plăcut textul şi l-am întrebat dacă a făcut sau nu film după el. Cum răspunsul a fost negativ, l-am rugat pe Cristi ca, în cazul în care se hotărăşte să nu-l mai facă, să mi-l dea mie, pentru că mi se pare nemaipomenit. Cristi a fost extraordinar, a zis: ,,OK, nu ştiam că-ţi place, ţi-l dau cu multă plăcere". A doua sau a treia zi a venit la mine la firmă
şi mi-a adus scenariul tipărit. Văzuse Apartamentul, îi plăcuse şi mi-a zis că are încredere în mine că nu-i stric Canton. L-am chemat de câteva ori să vadă decorurile, am discutat pe scenariu, l-am întrebat ce îmi dă voie să fac şi ce nu. N-a avut nici o pretenţie şi de asta nu am modificat nici eu scenariul. Doar câteva replici au dispărut, în mare parte din motive tehnice.
Lui Cristi i-a plăcut, a fost chiar emoţionat când l-a văzut. L-am întrebat: ,,Ţi-e ruşine cu filmul, am greşit cu ceva?". Mi-a zis: ,,Nu, măi, în nici un caz, l-ai făcut altfel decât l-aş fi făcut eu, evident, dar în nici un caz nu mi-e ruşine cu el".
