Talentul
nu se învaţă
Eşti filolog de formaţie. Cum ai ajuns să faci film?
Taică-miu lucra de mulţi ani în cinematografie, ca director de producţie, ceea ce face şi astăzi; înainte se numea „director de film". Aşa a început totul: am început să merg pe platouri şi îmi plăcea mai mult decât să plec în excursii. S-a nimerit să
am microbul pe care îl avea şi el. Am intrat la Filologie pentru că era mai cuminte aşa. Ai mei mi-au zis: ,,Fă şi tu o facultate, ca să ai o patalama şi, în caz că ai vreo problemă, să poţi preda, să ai o meserie la bază; după aia, e treaba ta, poţi să faci ce vrei".
I-am ascultat, pentru că nu mi se părea foarte grea facultatea; am greşit, evident. Mă rog, am terminat-o ceva mai târziu decât trebuia, pentru că nu am fost deloc serios, şi asta în primul rând din cauza filmelor. În timpul facultăţii, am început să lucrez la Filmex România, alături de taică•miu. În principiu, făceam
146
„Noul val" în cinematografia românească
ce făceam şi în copilărie: căscam gura. După asta, am început să pun şi eu mâna la lucru şi am trecut prin toate departamentele. Căram sârme, travlinguri, proiectoare, ajutam la catering, am fost şi şofer o vreme .. . Am urcat încet-încet şi, făcând de toate, am ajuns asistent de producţie.
Aşa l-ai cunoscut pe Lucian Pintilie?
Pe maestrul Pintilie îl cunoşteam deja de multicel. Prima mea imagine cu el este dintr-un talcioc; cred că era prin 1979 şi domnul Pintilie încerca să mă înveţe să spun în engleză pumpkin (,,dovleac"). În paralel, stătea de vorbă cu tata şi îşi căuta obiecte pentru filmul De ce trag clopotele, Mitică?. După ce s-a întors în ţară, am fost pe platou la Balanţa şi asistent de producţie la aproape toate filmele sale ulterioare. Nu la toate, pentru că
mai aveam şi examene, şi restanţe .. . Uite aşa am ajuns să fac film, altă explicaţie savantă să ştii că nu e. Culmea e că nici nu îmi mai aduc bine aminte când m-am hotărât, cred că tot timpul am vrut să fac film.
Înţeleg că pentru tine filmul a însemnat mai mult practică decâtteorie .. .
Da, n-am vrut să încerc să dau la Film, pentru că multă lume de acolo îl ştia pe taică-miu şi e ca în viaţă: ai şi prieteni, ai şi duşmani, iar el avea şi una, şi alta. Dacă nu intram la facultate, n-aş fi ştiut niciodată dacă n-am intrat pentru că eram slab sau pentru că cineva de acolo a vrut să mă pice; poate chiar mi-ar fi vrut „binele" şi i-ar fi spus lui tata că asta nu e meserie pentru mine. Dimpotrivă, dacă intram, de ce intram: fiindcă aveam pile, fiindcă oamenii au vrut să-mi facă un rău (,,la să-l trecem pe ăsta, ca să-l facem zdrenţe în facultate!") sau fiindcă eram bun? De aceea, am preferat să nu dau la Film. La câte filme
Constantin Popescu şi Mihai Mălaimare Jr.
văzusem, câteva vagoane aş zice, plus timpul petrecut pe platouri, mi-am spus că merită să încerc. Dar norocul meu a fost că l-am cunoscut pe Mihai Mălaimare Jr., operatorul cu care lucrez, care, pe atunci, nu debutase încă; am descoperit că ne potrivim foarte bine la gusturi şi am zis: ,,Hai să încercăm să
facem un film!".
Când # cum aţi început colaborarea?
Te rog să mă crezi că nu-mi mai amintesc când şi cum am stat prima dată de vorbă cu Mihai. Chiar ne gândeam la asta acum vreo două luni şi nici el nu îşi mai aminteşte de când ne ştim.