Bănuiesc că s-a întâmplat undeva prin anul 1999, când el şi Corina Stavilă pregăteau filmul de televiziune Caravana fotografică, care a şi luat premiul APTR. Ei tot veneau pe la noi, la Filmex, ne tot vedeam, ne tot salutam . . . Într-o zi, am ieşit cu Mihai la o ţigară şi am început să vorbim despre cinema. Aşa am descoperit că văzusem şi ne plăceau cam aceleaşi filme.
Mihai, care e un tip pasionat de cinema şi un chiţibuşar la tehnică, a început să-mi explice de ce aia se vede aşa, ce obiectiv
148
„Noul val" în cinematografia românească
se foloseşte acolo .. . O groază de chestii pe care eu le văzusem la filmare, dar nu îndrăznisem să întreb, pentru că nu mi le-ar fi explicat nimeni. Aşa a început relaţia mea cu Mihai. Apoi ne-am cunoscut mai bine pe platou la maestrul Pintilie: el a fost asistent de imagine şi fotograf la După-amiaza unui torţionar. Acolo am început noi să vorbim mai mult, pentru că aveam ceva mai mult timp în pauza de masă. La un moment dat, i-am propus să facem un film împreună. Au fost mai multe proiecte care ne-au trecut prin minte, dar l-am ales pe cel mai simplu şi în acelaşi timp cel mai irealizabil. Este vorba de Apartamentul, cel la care Mihai a râs cel mai mult atunci când i l-am povestit. Era o poantă simpatică, pe care oricum o ştia şi el, o ştiau mulţi oameni. Scenariul l-am scris în două nopţi, dar asta pentru că n-am avut mult timp. Serios, are în jur de zece pagini, e un fel de schiţă. Pur şi simplu, aşa cum a fost scris, aşa l-am şi făcut; aproape alea au fost cadrele, succesiunea lor s-a păstrat. Aşa am început colaborarea cu Mihai. Acum nici nu ştiu dacă aş
putea să lucrez cu altcineva. Nu e vorba că nu am încredere în ceilalţi operatori tineri, îi cunosc şi mi se par foarte buni: Silviu Stavilă, Marius Panduru, Oleg Mutu, Tudor Mircea, Liviu Mărghidan .. . Ei au personalităţi diferite, văd cinematograful diferit.
Nu spun fatalmente diferit, pentru că apreciez diferenţierea asta. Aşa e şi cu regizorii tineri: Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Cristian Nemescu, Tudor Giurgiu, Napoleon Helmis sau chiar Nae Caranfil, deşi de el mă despart nişte ani. Şi, mă rog, mai sunt şi alţii. Îmi place că au modalităţi diferite de a vedea viaţa, deci modalităţi diferite de a o transpune în cinema. Asta este foarte mişto după mine.
Cred că, dacă am face toţi filme la fel, ne-am plictisi crunt, indiferent cât de bune ar fi subiectele. Eu îl prefer pe Mihai pentru că ne cunoaştem foarte bine, ne înţelegem din priviri şi nu trebuie să-i dau mii de explicaţii. În afară de asta, Mihai e un
