Dacă -l lă udam, începea să sf ârâie ca o so bă . A fost marto rul primelo r versuri pe care le-am scris. Î n vara când treceam într- a cincea. To t at unci am co nst at at că începusem să semă nă m. Aşa cum se înt âmplă înt re do uă fiinţe după o mai lungă co nvieţuire.
Un singur piso i din viaţa mea a semă nat leit cu Mo psi, dar nu şi cu mine - cel numit Isaac Z abanius Sachs vo n Harteneck -, dar el ţine de o cu tot ul altă po veste".
Denisa Comănescu
Biografie cu pisici
În fiecare seară cobor cele patru etaje şi mă îndrept către curtea interioară unde, pe laterala încăperii cu ţevi -
sălaşul de iarnă binecuvântat al clanului nostru pisicesc de când am ales o nouă preşedintă de bloc -, le dau mâncare şi apă miorlăitoarelor din patru generaţii. Sunt paisprezece statornice şi câteva pasagere. La doi, trei ani, li se schimbă configuraţia culorilor de pe blană: înainte de pandemie predominau portocaliul cu alb şi diferite nuanţe de gri, în ultimul an majoritatea etalează negru cu alb. Bătrânul motan auriu a dispărut vara trecută, i-au luat locul doi mai tineri, unul negru cu labe albe, altul cu pete negre ca un dalmaţian în miniatură. De curând a apărut unul alb cu auriu, dintr-o generaţie şi mai nouă.
Numărul celor care mă aşteaptă variază între zece şi cincisprezece, iar când ies pe uşa blocului, pisicile închid un cerc perfect în jurul meu. Câteva mă şi ceartă, dacă ajung mai târziu, înspre miezul nopţii.
Aseară m-a luat prin surprindere apariţia unui Golden Retriever imens, care a ras dintr-odată jumătate de tavă
de boabe cu limba lui mare. Voiam să-l gonesc, când s-a ivit marea actriţă despre care auzisem că s-a mutat în blocul nostru. Căra dinspre garaj, de pe povârniş, o întreagă
recuzită iar în mâna stângă ţinea două jobenuri, cu o 49
DENISA COMĂNESCU
dexteritate de scamator.
Mi-a spus aferată să cumpăr o masă înaltă pe care să mănânce pisicile, fiindcă ea trebuie să-şi plimbe Retrieverul şi,
fiind supraocupată, nu
o poate face decât seara,
în curtea blocului. I-am
propus să ne înţelegem
asupra orelor de hrănit
pisicile şi de plimbat
Retrieverul, dar ea mi-a
replicat sec că are un program neregulat. ,,Tot ideea mea cu masa e cea
mai bună", mi-a strigat
Ochişor
în loc de la revedere. Nu
şi-a imaginat oare că marele ei câine alb-gălbui poate sări cu uşurinţă pe orice masă, dincolo de faptul că o poate răsturna fără prea mult efort?
Dacă n-am avea un administrator iubitor de feline, situaţia clanului nostru pisicesc ar fi dramatică iarna. El creşte trei pisici acasă şi le hrăneşte cu carne de la un măcelar prieten, căci nu are încredere în mâncarea umedă
plină de conservanţi. Eu le dau celor din curte boabe bio şi conserve mari de carne şi peşte. Când trăia Ochişor, sigur că îi cumpăram pliculeţe speciale, conform dietei stabilite de veterinar. L-am luat din curte, rănit la un picior şi la ochiul drept, în frigurosul decembrie al anului
2018, vreme în care pisicilor nu li se permitea să se adăpostească în încăperea cu ţevi de la parter. Avea vreo cinci, şase luni. I-am dat numele de Ochişor în speranţa că i se SO
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
va vindeca ochiul drept, ceea ce nu s-a întâmplat nicidupă două intervenţii chirurgicale. Cu Ochişor am comunicat dureros de intim. În scurta lui viaţă mi-a aduso alinare profundă. Patru luni am stat la pat cu un piciorfăcut harcea-parcea, iar el m-a vegheat încontinuu, nu sedezlipea de piciorul meu pus în ghips, încât noaptea mă
trezeam de câteva ori de frică să nu-l zdrobesc. A suferitmult, din cauza infecţiei de la rană, i s-a tăiat piciorulstâng din faţă, iar când credeam că, în sfârşit, e mai bine,i s-a declanşat o formă de leucemie atât de dură, că doctorul venea de trei ori pe săptămână să-i facă injecţii casă-l stabilizeze. Cu toate acestea era vesel, jucăuş, tandru.
Un motan generos, de la care am avut de învăţat. A murit în seara de 31 decembrie 2021, nevrând parcă să-l veghem în noaptea de Anul Nou. Cred că a fost tot o formă
de generozitate.
La fel s-a întâmplat şi cu Miţa, mâţa mea neagră, carem-a însoţit optsprezece ani, până în seara de sfârşitul anului 2017. Miţa a fost o pisică înţeleaptă. Era tacticoasă şidelicată, chiar sofisticată, îi plăceau cărţile, şpalturile,mirosul hârtiei proaspete de pe exemplarele abia venitedin tipografie. Dacă Ochişor stătea tolănit indiferent pece carte doar pentru a fi cât mai aproape de mine, Miţaera selectivă, uneori chiar îmi atrăgea atenţia asupravreunei cărţi străine, tot aşezându-se pe ea îmi semnalizas-o iau la răsfoit: când ai multe cărţi lăsate teancuri pemese, noptiere, etajere, parchet, se întâmplă să nu le maivezi chiar pe acelea pe care îţi puseseşi în gând să leciteşti primele. Miţa era busola mea. Am călătorit împreună. Rar, căci nu-i prea plăcea să părăsească locuinţa.
Odată, am dus-o la Neptun, la vila scriitorilor. Primisemo cameră la etaj. Era vară, toate uşile de la balcoane erau51
DENISA COMĂNESCU
deschise. După masa de prânz nu se mergea la plajă, scriitorimea română îşi făcea de regulă siesta. Moţăiam şi eu cu o carte în mână. La un moment dat s-a auzit un strigăt îngrozit. Miţa pornise la cercetat camerele sărind din balcon în balcon, până s-a aciuat pe pieptul unei venerabile poete, care se cufundase într-un somn adânc. Cred că i-a plăcut să se cuibărească între sânii ei generoşi. Am aflat ulterior că poeta suferea de inimă, dar, dincolo de sperietură, nu i s-a întâmplat nimic.
