,,Trei, patru pe an", mi-a răspuns tatăl meu, când l-am întrebat câţi pisici am avut, în ultimii douăzeci şi ceva de ani, de când părintii
' mei s-au mutat la tară.
'
Până-ntr-o sută de
mârtani, cum le zicem noi, şi nici unul n-a primit vreodată
nume - ne refeream la ei în funcţie de culoarea blănii: Negrul, Tărcatul, Roşcovanul - pentru că nici unul n-a trăit prea mult. Într-un an, când mi-am vizitat părinţii după o absenţă de vreo două luni, am găsit în curtea casei tot atâ
ţia câini (doi) şi tot atâţia mârtani (trei) câţi ştiam. Doar că nu mai recunoşteam pe nici unul: cu toţii erau alţii. Vânaţi de dihori sau vulpi, loviţi de maşini, otrăviţi sau, pur şi simplu, dispăruţi în decurs de câteva săptămâni.
,, Uite, mârtanul alb, l-am dezlipit de pe şosea într-o dimineaţă, lovit de maşină. Era ca o cârpă. L-am dus la râu şi, după două săptămâni, m-am trezit cu el înapoi în curte", a spus tata râzând. ,,Înseamnă că mai are opt vieţi", am spus eu. ,,Şapte, că l-am mai dus o dată la râu", a râs tata.
Acum are grijă de trei puiuţi fătaţi de o pisică străină
la noi în fânar, cu puţin timp înainte să o găsească lovită
de masină
'
pe marginea soselei
'
si
' să o ducă la râu. Cei doi
mârtani adulţi pe care-i aveam au dispărut vara asta. ,,Am o veste să-ţi dau." Când tata începe astfel o discuţie, e limpede că s-a mai dus un mârtan sau un câine.
57
MARIUS C HIVU
La ţară pisicile nu sunt animale de companie, au rolullor într-o gospodărie plină cu hambare cu cereale, grajduri, coteţe, poduri, unde şoarecii se înmulţesc întruna.
Nu le dăm nume poate şi pentru ca să nu ne ataşăm de ei,dar asta nu înseamnă că nu-i îngrijim. Iarna dorm pe uncojoc de blană de oaie pe o canapea lângă centrala termică,în care focul arde toată noaptea. Tata le-a decupat o gură
de acces în uşă, le lasă aprinsă o lumină de veghe şi, uneori, aparatul de radio deschis pe un program regional demuzică populară. Dimineaţa le dă lapte imediat ce mulgevaca, direct din găleată. Îi deparazitează, îi unge cu unguent când vin acasă muşcaţi, înţepaţi, cu urechile sfâşiate.
Când m-am mutat şi eu la ţară, la începutul pandemiei,într-un sat vecin cu ai mei, tata mi-a adus un pisic. ,,Să aişi tu un mârtan la casa ta", a spus. Era mic, galben şi pu
ţea a balegă. ,,Cineva l-a aruncat peste gard pe grămadacu bălegar." Vreme de o săptămână l-am spălat zilnic cuşampon ca să scot mirosul de bălegar din blana lui. O
prietenă mi l-a botezat Mango, nume de la care au derivatşi numele pisicilor pe care vecinul meu, un verişor mutatşi el la ţară, le-a strâns în curtea lui: Ananas, Mura, Cocosşi Litchi. Au crescut împreună ca nişte fructe în acelaşicoş, migrând dintr-o curte în alta, în armonie cu câinii.
Dar era limpede că Mango era al meu. Foarte afectuos,atent la mişcările mele, tăcut. Dacă scriam la masă, mi seaşeza în poală; dacă citeam în pat, se lungea lângă capulmeu şi începea să-mi lingă barba. Dormea la subraţul meuîn timp ce dădeam paginile cărţii, iar dacă voiam să aţipescşi eu, îl întorceam cu spatele la mine în poziţia lingurii.
În somnul de după-amiază nu ştiam dacă sunt un om careţine în braţe un mârtan sau dacă nu cumva sunt un omvisat de un mârtan că e tinut în brate dormind.
'
'
58
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
C u M an90, postâ nd pe I nstaqr am (Fo to: Ir ina L upu) Noaptea Mango nu dormea în casă, nu se urca pe mobilă, nu-mi zgâria tapiţeria, nu-mi deşira perdelele, nu lăsa păr. Nu l-am văzut niciodată făcându-şi nevoile. Nop
ţile şi jumătate de zi nu ştiam pe unde umblă şi ce face, dar îmi aducea mereu ofrande, pe care le lăsa la picioarele mele: şoareci, cârtiţe, păsări, şerpişori, guşteri. Tandru, calm şi tăcut lângă mine, feroce în natură. Într-o zi l-am urmărit cum pândea o veveriţă într-un salcâm. Când îmi aducea reptile vii în casă, trebuia să le recuperez de sub mobilă şi să le eliberez departe de casă pentru a nu fi prinse din nou.
Uneori îmi aducea păsări doar amorţite de ghearele lui şi reuşeam să le salvez. Îşi exprima nedumerirea mârâind când vedea cum păsările zboară din mâinile mele. O dată
mi-a adus o ciocănitoare în care-şi înfipsese dinţii mult prea adânc. Altă dată a aşteptat ca puii de rândunică să
crească şi să înceapă să înveţe să zboare. I-a aşteptat zile întregi sub cuib. Nici unul n-a apucat să zboare.
59
