priveşte duios când stă cocoţat pe biroul meu. Chiar acum,când scriu aceste rânduri, trebuie să-l împing puţin ca să
am loc să continui această poveste. În plus, un fapt remarcabil în destinul său pisicesc de până acum este că a ajunsvedetă pe pagina de Instagram a revistei Dilema veche, fiindcă, atunci când cumpăr revista, se întinde pe ea saulângă, probabil din spirit de solidaritate pentru faptul că
eu public din când în când articole în ea. Aşadar, potspune că este un motan de prima pagină.
Belle este ultimul membru intrat în familia mea. Si eaare o poveste de viaţă demnă de a fi scrisă. Dintr-o pisică
de doi ani, lovită şi nedorită de nimeni, care trăia într-unsubsol de bloc din Colentina, a ajuns în Belgia, unde areparte de o familie care să o iubească. Destinul ei pare desprins dintr-un film siropos cu final fericit - uneori viaţa eşi aşa, şi e foarte bine. Un om bun a salvat-o şi a pus-o peFacebook, spre a fi adoptată. Deşi şansele ei nu erau foartemari, având în vedere că avea deja doi ani - majoritateaoamenilor adoptă pui -, ea a avut noroc. M-a impresionatfoarte mult povestea ei, a rezonat în mine mult, încât amluat decizia ca ea să fie parte din familia mea. Deja eramîn căutarea unei alte pisici, la rugăminţile fiului meu, darnu numai. De data asta, şi eu eram convinsă de faptulcă-mi doresc încă o pisică.
Am adus-o pe Belle în Belgia cu un transport specialpentru animale adoptate de oameni care locuiesc în afaraţării. Când am luat-o era extrem de slabă, îi cădea părulşi era împietrită de frică. Ce-i drept, transportul fusese o68
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
Thomas şi Belle
experienţă groaznică pentru ea, deoarece stătuse într-o cuşcă. Făcuse două zile pe drum, iar în alte cuşti erau câini. Aşa că, atunci când a ajuns la mine, nu avea nici o reacţie. Am plâns şi eu, şi fiul meu când am văzut în ce stare era, catatonică aproape. Zile la rând a fost complet apatică. Îmi era teamă că trauma trăită în ultima perioadă
a afectat-o ireversibil. Înainte de a fi adusă la noi, a stat într-o cuşcă timp de aproximativ două luni, într-un cabinet veterinar, unde i s-au făcut toate investigaţiile medicale necesare în vederea adopţiei. Deci avea deja un trecut tare încărcat emoţional şi mi-a lăsat sentimentul că doar vegeta, nu trăia.
Dar, după cum ştiam deja, dragostea vindecă, iar aici e, iarăşi, în mare parte meritul fiului meu, care i-a construit din pături un culcuş, a iubit-o, i-a vorbit permanent, a mângâiat-o, i-a dat apă cu degetul înmuiat în castron, obligând-o, să bea încet şi să se hrănească. Thomas a fost
69
CĂTĂLINA DUMITRESCU
ţinut la distanţă o vreme. După câteva zile, Belle s-a dat jos încet, a amuşinat puţin, dar s-a întors înapoi în culcu
şul ei, unde se simţea în siguranţă. Acomodarea s-a dovedit un proces îndelungat. La început, când se dădea jos din culcuş mergea aplecată, aşa cum stătuse în cuşca de la veterinar, se ascundea imediat şi se făcea mică-mică, ca un covrigel. Dar cel mai tare mă impresionau ochii ei: era atât de multă tristeţe în ei, încât îmi dădeau lacrimile când o priveam. Făcea însă progrese mici cu fiecare zi care trecea. Fiul meu şi-a asumat toată responsabilitatea, şi doar datorită lui Belle a reuşit să se obişnuiască cu noi. Eu, din păcate, munceam foarte mult şi nu reuşeam să-i acord atenţia de care avea nevoie.
Thomas a acceptat-o imediat. El este un motan bun şi blând şi are o înţelepciune nativă. Azi se iubesc şi sunt o adevărată încântare pentru inima mea. Îmi place să-i privesc cum se joacă, cum se iubesc şi cum se curăţă unul pe celălalt. Fiul meu este în permanenţă după ei. Primul lucru pe care-l facem când venim acasă este să mângâiem pisicile, care ne ies de fiecare dată în întâmpinare, mai loiale şi mai dornice de afecţiune decât nişte căţei. Belle este totodată şi o adevărată lecţie pentru mine. E o pisică
atât de liniştită şi delicată cum nu mi-a mai fost dat să văd, iar în ochii ei citesc recunoştinţa şi blândeţea. Deşi, chiar şi azi, văd uneori tristeţe-n privirea ei, iar când o iau în braţe încă este circumspectă, vreau să cred că a învăţat că
e în siguranţă şi că de acum încolo nu va avea parte decât de multă iubire şi mângâiere. Nu-mi mai pot imagina viaţa fără pisicile mele şi, la rândul meu, le sunt recunoscătoare că au venit în viaţa noastră, cu atât mai mult cu cât au fost de mare ajutor pentru echilibrul nostru în procesul emigrării.
70
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
Belle
Recomand celor care vor citi aceste rânduri să vadă filmulUn bărbat pe nume Otto, un film frumos şi tare duios, carevine în completarea a ceea ce am scris mai sus, dar şi aceea ce voi scrie în continuare referitor la efectele benefice pe care îngrijirea unui animal le are asupra omului.
Într-un comunicat publicat la începutul anului, AsociaţiaAmericană de Psihiatrie recomandă, pentru o stare de bineşi un stil de viaţă sănătos - pe lângă grija faţă de alimentaţie, mişcare zilnică, meditaţie, socializare, voluntariat,învăţarea de lucruri noi, lectura şi alte activităţi de petrecere a timpului liber -, să avem un animal de companie.
71
CĂTĂ L I N A D U M ITRESCU
Sunt total de acord, nu numai din perspectivă personală, dar şi datorită multitudinii studiilor ştiinţifice care ne confirmă că animalele sunt un sprijin emoţional constant, afecţiunea pe care o oferă reduc anxietatea, sentimentul singurătăţii, stresul şi au impact pozitiv asupra stări noastre mentale. Mângâind blana pisicii eliberăm endorfine şi, implicit, reducem hormonii de stres, scădem tensiunea arterială şi micşorăm riscul bolilor cardiovasculare. În plus, simplul fapt că le privim jucându-se ne ajută să practicăm, poate fără să fim conştienţi, mindfulness, adică să fim prezenţi în acel moment, ceea ce ajută
la reglarea atenţiei şi capacităţii noastre de concentrare, ne aduce o stare de relaxare şi o viziune mai optimistă asupra vieţii.
Atul Gawande, medic chirurg, scriitor şi cercetător ştiin
ţific, în cartea sa Beinq Mortal (Suntem muritori), povesteşte cazul unui medic care preia un azil rezidenţial unde locuiau oameni cu afecţiuni grave, cronice, dar şi persoane vârstnice care nu se mai puteau îngriji singure. Şi astfel scrie despre cazul unui domn în vârstă căruia îi decedase soţia şi fusese internat din cauza unei depresii severe, pacientul stătea doar în pat şi aproape că nu răspundea la stimulii exteriori. Medicul respectiv, care preluase funcţia de conducere a azilului, văzând pacienţii, a decis să planteze şi să aducă flori, să îngrijească grădina iar pacienţii care nu se puteau deplasa singuri să fie scoşi zilnic afară.
Dar cea mai surprinzătoare decizie a fost aceea de a achiziţiona păsări, pisici şi câini. Consiliul local, care susţinea financiar azilul, a fost extrem de circumspect când medicul a cerut bani pentru păsări şi animale, dar au acceptat totuşi. Şi nu mică le-a fost surpriza când, într-un an de zile, cheltuielile cu medicaţia pacienţilor cronici s-au redus 72
C E VRĂJI A M A I FĂC UT P I S I CA M EA
la jumătate. Practic investiţia în animale şi plante a redus costurile bugetului alocat medicaţiei pacienţilor. Cum s-a întâmplat asta? Simplu, pacienţii internaţi au început să
aibă grijă de animale şi păsări: păsările au fost aşezate în colivii în camerele pacienţilor care erau nedeplasabili, ca aceştia să le observe şi să se poată bucura de ele, iar domnul de care aminteam mai sus, diagnosticat cu depresie severă, în primele zile n-a părut să aibă reacţii, dar după
o perioadă a început să observe şi să studieze păsările, şi încet-încet s-a ridicat să le hrănească. Ideea acestui medic s-a dovedit salvatoare pentru pacienţii internaţi.
De altfel, sunt multe studii făcute azi care confirmă
importanţa legăturii dintre îngrijirea unui animal şi sănătatea psihică. Într-un studiu referitor la incidenţa bolilor cardiace şi reducerea acestora datorită interacţiunii pacienţilor cu animale, datele generale au arătat că stresul oferă un mediu de creştere a vulnerabilităţii la nivelul inimii. Acest lucru nu înseamnă că stresul cauzează boala cardiacă. Stresul nu este diferit de alţi factori de risc cardiaci de bază, cum ar fi geneticul sau vârsta. Nu există nici un motiv să ignorăm astfel de factori doar pentru că nu pot fi modificaţi. Stresul însă poate fi modificat prin numeroase abordări. Rămâne de demonstrat dacă astfel de modificări ale stresului scad în mod consecvent riscul de infarct miocardic şi deces cardiac. În ceea ce priveşte obiectivele mai modeste, intervenţiile sunt, cu siguranţă, eficiente în abordarea altor puncte, cum ar fi starea de bine a pacientului. Programelor diverse şi eficiente de intervenţie asupra stresului li s-a testat eficacitatea în cazul pacienţilor cu afecţiuni cardiace, cum ar fi psihoterapia formală, AMT (Art and Music Therapy) sau AAAT
