228
de şantaj. Ea mai ştia că nu s-ar fi simţit bine să nu-i spună
pacientei despre obiectivele sale (ale terapeutei) pe termen lung.
Totuşi, ea a recunoscut că onestitatea totală într-o fază atât de timpurie a tratamentului ar fi fost o strategie de separare. Analizându-şi valoarea onestităţii în lumina valorii compasiunii, a virtuţii bunăvoinţei şi a importanţei corespunzătoare a principiilor primatului stării de bine şi respectului pentru autonomie, ea a reuşit să adopte o strategie de integrare lucrând cu onestitate pentru a atinge obiectivul ameliorării depresiei şi amânând o discuţie mai detaliată şi dificilă asupra obiectivelor pe termen lung.
Adoptarea unei asemenea strategii nu a fost uşoară pentru această psihologă. Feministă convinsă, era personal revoltată de situaţia pacientei ei şi era tentată să se angajeze în manevre de susţinere intruzivă. Gândindu-se la acest lucru, şi-a dat seama că dacă ar fi făcut-o, ar fi acţionat mai mult din perspectiva obiectivelor sale proprii decât din cele ale pacientei sale. Din fericire, psihoterapeuta a putut să-şi ia temperatura emoţională
(adică şi-a monitorizat reacţiile emoţionale faţă de această
situaţie; Gino, 2013), să facă un pas înapoi, să reflecteze asupra faptelor clinice ale cazului şi, în continuare, să acţioneze pe baza unui plan raţional.
Iată un alt exemplu:
O viaţă poligamă
Pe parcursul terapiei, un pacient a povestit că el şi soţia sa aveau o căsnicie deschisă şi că se angajau liber în relaţii sexuale cu diverşi alţi parteneri. Pe măsură ce tratamentul avansa, pacientul prefera să petreacă o mare parte a timpului încercând să îl convingă pe psiholog cu privire la acceptabilitatea stilului SAMUEL). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
său de viaţă. Psihologul era nevoit în mod continuu să redi-229
recţioneze terapia către aspectele mai relevante din punct de vedere clinic, dar curând pacientul l-a informat pe psiholog că
încerca să o convingă pe fiica sa de optsprezece ani de valorile unui asemenea stil de viaţă.
Psihologul a simţit aici un conflict între principiile sale etice.
Respecta stilul de viaţă al pacientului atâta timp cât acesta nu le făcea rău altora. Totuşi, el ştia că adolescenţii se află într-o situaţie de risc crescut de exploatare şi traumă, şi situaţia prezentată de pacientul său putea fi una deosebit de traumatizantă, pentru că tocmai tatăl fetei era cel care îi propunea acesteia un asemenea comportament. În consecinţă, psihologul a considerat că principiul binelui general (protejarea stării de bine a fiicei) îi cerea să abordeze această problemă cu pacientul, astfel că a discutat cu acesta în mod asertiv despre cât este de important ca el să îi permită fiicei sale să ia propriile ei decizii. Faptul că i-a prezentat pacientului alternativele nu a însemnat o încălcare a autonomiei acestuia; totuşi, dată fiind vârsta fetei şi riscul de a fi expusă unor situaţii de exploatare sexuală, psihologul a considerat că încălcarea autonomiei pacientului era pe deplin justificată.
Ce factori l-ar fi putut determina pe psiholog să procedeze altfel? Dacă fiica pacientului ar fi avut vârsta de douăzeci şi cinci de ani, atunci ar fi putut presupune că ea era mai puţin vulnerabilă la riscul de exploatare, iar preocuparea lui faţă de ea ar fi fost mai mică. Dacă psihologul ar fi avut convingeri religioase puternice contrarii convingerilor pacientului sau convingeri politice puternice care ar fi fost în acord cu cele ale pacientului său, atunci ar fi trebuit să-şi monitorizeze comportamentul astfel Dileme etice în psihoterapie■ Consimţământul i nformat
