232
unor organizaţii de nivel naţional care implicaseră atât specialişti, cât şi consumatori de servicii psihologice. El credea, de asemenea, cu tărie în importanţa educării publicului cu privire la această tulburare şi avusese deja experienţe de această natură
prin prelegerile şi apariţiile publice anterioare. Totodată, el nu fusese de acord să apară în program până când nu evaluase el personal pacienta pentru a stabili dacă o putea ajuta şi dacă
pacienta fusese complet informată despre ceea ce avea să urmeze.
Altor psihologi le poate fi mai dificil să stabilească dacă au sau nu competenţa necesară. Pentru unii, interesul personal legat de apariţia la televizor, indiferent dacă este motivat în primul rând de bani, de ocazia de a educa publicul larg sau de alţi factori personali, le poate afecta procesul decizional, astfel încât să
desconsidere aspectele legate de competenţă. Alternativ, teama de a apărea la televizor îi poate face să îşi subevalueze propria competenţă şi să piardă oportunităţi importante.
Televiziunea are propriile sale valori şi tradiţii culturale. Astfel, într-un asemenea mediu sarcina aculturaţiei etice a psihologilor poate fi mult mai complexă. De exemplu, să ne gândim la consimţământul informat. În cabinet, psihologii pot face demersuri pentru a evalua cât de liberi se simt pacienţii lor să le refuze serviciile şi atât terapeutul, cât şi pacientul pot apela la recomandarea altor specialişti, la terminarea tratamentului sau la modificarea naturii interacţiunii dintre ei. Asemenea opţiuni ar putea să nu fie disponibile în studioul de filmare, care poate fi un mediu suficient de coercitiv (atât pentru terapeut, cât şi pentru pacient), astfel încât procesul de obţinere a unui consimţământ informat să nu primească atenţia care i se cuvine. O
strategie de separare poate cuprinde insistenţa ca procedura consimţământului informat să fie identică cu cea pe care psihologul SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
o foloseşte în cabinet. O asemenea strategie poate duce la presu- 233
punerea oarbă a faptului că dacă pacientul a fost de acord, trebuie să ştie el singur în ce se bagă - până la urmă, la televizor apar mai mereu oameni care fac terapie.
Procesul consimţământului informat este important şi pentru abordarea confidenţialităţii. În mod clar, aspectele legate de confidenţialitate sunt cu totul diferite atunci când terapia are loc în faţa camerei şi a unui public. Ca urmare, obligaţia etică (APA 2010; Articolul 4.02) de a discuta despre confidenţialitate încă
