Să analizăm o situaţie asemănătoare:
227
Victimă a unui şantaj
O tânără fusese abuzată de către un vecin în timpul adolescenţei. Mai târziu, acest bărbat începuse să o şantajeze ca să
facă din nou sex cu el, ameninţând-o că îi va spune soţului ei despre toată povestea dacă nu dădea curs cererilor lui. Ea a fost de acord, considerând că nu avea de ales, şi foarte curând a intrat într-o depresie gravă. Se simţea ruşinată şi înjosită de faptele sale; se temea extrem de tare ca soţul ei să nu o părăsească dacă ar afla.
Cu toate că pacienta avea o depresie gravă, ea era totuşi capabilă să se implice în tratamentul psihoterapeutic în mod semnificativ odată ce fusese stabilizată prin medicaţie. Psihologa a fost suportivă şi empatică, dar a refuzat să accepte premisa pacientei că şantajul era inevitabil şi că nu existau alternative.
Terapeuta a urmărit, în schimb, obiectivul de a schimba situaţia de şantaj asupra pacientei, judecând că respectul faţă de autonomia pacientului nu înseamnă evitarea oferirii de perspective alternative asupra situaţiei.
Acest caz este un alt exemplu de gradualitate etică (Francis, 2009; a se vedea şi Capitolul 2 din acest volum). Psihologa ştia că obiectivele se pot schimba pe parcursul terapiei şi că stabilirea obiectivelor în sine reprezintă adeseori un proces de evoluţie.
Astfel, ea a putut fi de acord să lucreze asupra depresiei pacientei pe termen scurt şi să amâne abordarea situaţiei de şantaj.
Psihologa avea valori personale puternice de onestitate şi ştia, în sinea sa, că psihoterapia urma să ducă (sau cel puţin aşa ar fi trebuit) către explorarea alternativelor de modificare a situaţiei Dileme etice în psihoterapie■ Consimţământul informat
