de proxenetul său dacă ar fi încetat să se mai prostitueze şi era 225
extrem de traumatizată.
Psihologa încerca să aplice principiul primatului stării de bine a pacientei sale prin ameliorarea simptomelor de depresie şi prin ajutorul dat pacientei de a se extrage din situaţia în care se afla. Totuşi, pacienta se considera a fi prinsă fără nicio speranţă în această capcană, şi dacă psihologa ar fi aplicat în litera sa principiul respectării autonomiei, nu ar fi încercat nicidecum să provoace revolta pacientei faţă de situaţia în care se afla.
Psihologa, însă, considera că situaţia nu era în interesul cel mai bun al pacientei sale şi că aceasta nu putea lua o decizie informată sau autonomă, atâta timp cât se afla într-o stare atât de nefericită. În consecinţă, a continuat tratamentul pentru depresie şi traumă, dar cu blândeţe a insistat ca pacienta să accepte ca la o şedinţă de terapie să li se alăture şi un asistent social cu experienţă în lucrul cu femei implicate în acte de prostituţie, pentru a discuta diferite modalităţi în care pacienta s-ar fi putut extrage din „acea viaţă".
Din cauza formelor potenţiale de daună asupra pacientei, psihoterapeuta a acţionat în mod paternalist; mai exact, a ignorat ceea ce credea pacienta că era în interesul ei chiar dacă acest lucru însemna optarea pentru o alternativă de abordare cu care pacienta ar fi putut să nu fie de acord la momentul respectiv.
Deşi, în general, psihologa a respectat autonomia pacientei sale, ea a ajuns la concluzia că în această situaţie primatul stării de bine a pacientului impunea încălcarea principiului autonomiei, tocmai pentru a o proteja pe pacientă într-o situaţie în care ea însăşi părea incapabilă să acţioneze în nume propriu. Unii pot Dileme etice în psihoterapie■ Consimţământul informat
226 numi această metodă paternalism slab sau blând21 (Feinberg, 1986), deoarece capacitatea pacientei de a lua decizii în interesul propriu cu privire la obiectivul tratamentului este parţial compromisă şi, astfel, încălcarea principiului respectării autonomiei este minimă, iar intervenţia psihologei a servit tocmai la creşterea capacităţii pacientei de a lua decizii în mod independent.
Pe de altă parte, psihologa ar fi putut să nu facă nimic în sensul abordării problemei prostituţiei şi să nu invite asistentul social să se implice. Această opţiune ar fi putut reprezenta o strategie de asimilare, deşi una mult prea simplistă: ,,Sunt aici ca să susţin obiectivele pacientei. Are capacitatea legală de decizie, deci voi face ceea ce-mi cere ea". Un alt factor care ar fi putut duce la această alternativă ar fi putut fi ignoranţa sau temerile nerealiste ale psihologei. Tot ceea ce ştia terapeuta despre prostituţie erau lucruri aflate din diferite programe de televiziune care portretizau o lume foarte violentă. Din cauza euristicii disponibilităţii informaţiei, psihologa şi-ar fi putut baza decizia pe informaţiile care îi erau accesibile ei şi şi-ar fi supraevaluat vulnerabilitatea la violenţă din perspectiva interesului personal, evitând această problemă cu totul.
La celălalt capăt al spectrului, terapeuta ar fi putut insista ca asistentul social să se implice de îndată şi ca pacienta să înceteze imediat activitatea de prostituţie îr,tainte chiar de a iniţia terapia, considerând că niciun tratament nu ar fi fost eficient în circumstanţele date. Această alternativă ar fi putut reprezenta o strategie de separare, în care terapeuta ar fi pus deasupra respectului profesional faţă de autonomie şi a grijii faţă de pacientă propria sa agendă într-un mod incompatibil cu rolul său terapeutic.
21 „Weak" or „soft paternalism", în engleză în original. (N. t.) SAMUEL ). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
