părinţilor săi. Dacă este întrebat specific care sunt aceste teme, 223
psihologul, după consultarea cu adolescentul, poate să decidă
dacă să dezvăluie mai multe informaţii, şi dacă da, cât anume.
Psihologul mai poate să ia în considerare şi modul în care ar putea interpreta părinţii prezentarea cu privire la consimţământul informat. De exemplu, chiar dacă psihologul le-a explicat părinţilor că nu le va dezvălui anumite informaţii sensibile, nici el, nici părinţii nu pot anticipa dacă pe parcursul tratamentului vor apărea sau nu asemenea aspecte şi dacă părinţii ar putea considera că acestea sunt mai mult decât doar alte „informaţii sensibile". Dacă aşa ar stau lucrurile, iar părinţii ar afla despre preocupările sexuale ale fiului lor şi despre faptul că nu au fost informaţi despre acestea, ei ar putea reacţiona simţindu-se înşelaţi, indiferent de cât de riguros ar fi fost procesul de informare pentru consimţământ.
Ar fi bine ca psihologul să ia în considerare modul în care procesul său decizional poate fi influenţat de emoţiile sale şi de alţi factori nonraţionali. Îşi poate pune întrebarea: nu cumva îi etichetez pe aceşti părinţi şi convingerile lor religioase în mod stereotip? Dacă da, există riscul unei distorsiuni de confirmare din partea mea? Dau eu o prea mare importanţă sexualităţii pacientului meu - faţă de alte aspecte - din cauza propriilor mele convingeri politice şi experienţe personale pe tema discriminării?
Cum ar putea fi subminată evaluarea principiilor şi alternativelor etice relevante ale acestui caz de către propria mea experienţă
legată de preferinţele sexuale şi de experienţa mea aterioară cu pacienţii religioşi? Îmi este teamă de pierdere sau de ruşine şi mă
fac aceste sentimente să judec eronat riscurile pe care le presupun alternativele pe care le analizez? Ce întrebări din Sistemul 2
îmi scapă prin concentrarea pe îngrijorările din Sistemul 1?
Dileme etice in psihoterapie ■ Consi mţă mâ ntu I informat
224
Cunoaştem un psiholog cu o îndelungată istorie de promovare a corectitudinii faţă de minorităţile sexuale, care îşi monitorizează în mod conştient gândurile cu privire la valoarea dezvăluirii atunci când se ocupă de pacienţi care nu sunt siguri de orientarea lor sexuală. Cu toate că recunoaşte valoarea socială
a discuţiilor publice ale homosexualilor pe tema orientării lor sexuale, acest psiholog este conştient de faptul că obligaţia sa primordială ca psiholog este aceea de a-şi ajuta pacienţii să ia propriile lor decizii. Eşecul în asumarea unei asemenea poziţii poate fi considerat o susţinere intruzivă (Pope şi Brown, 1996), prin care agenda politică a psihologului prevalează asupra autonomiei pacientului în luarea deciziilor.
Acordul pacienţilor adulţi cu privire la
obiectivele terapiei
În majoritatea cazurilor, psihologii reuşesc să ajungă la un acord asupra obiectivelor tratamentului cu pacienţii lor adulţi.
Totuşi, se poate întâmpla ca respectul faţă de autonomia pacientului să intre în conflict cu alte valori. Haideţi să luăm în considerare următorul exemplu, în care este vorba despre o pacientă grav deprimată: O sclavă sexuală
O psihologă lucra cu o studentă de douăzeci şi unu de ani care practica împotriva voinţei ei prostituţia; la început se implicase voluntar, dar curând se trezise prinsă în capcana unei relaţii coercitive. Părinţii ei ştiau că fiica lor este supărată
şi îi plăteau terapia, dar nu ştiau care era motivul real al suferinţei ei. Pacienta credea că ar fi putut fi bătută sau desfigurată
SAMUEL]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
