sale. Această practică ridică întrebarea dacă psihologii ar trebui 219
să plaseze sau nu pe paginile lor profesionale ocupaţiile secundare pe care le au în afara celei de psiholog. Cu toate că includerea unor asemenea informaţii poate să nu pară o violare explicită a Codului Etic al APA, acest lucru poate genera totuşi oportunităţi de potenţiale transgresări contraindicate ale limitelor şi poate duce la intrarea în relaţii cu roluri multiple. O strategie de integrare preferabilă poate fi cea a „întăririi limitelor" (Anderson şi Handelsman, 2010, p. 83), precum cea adoptată de un coleg de-al nostru care cumpără şi vinde chitare clasice. El are două
pagini separate de internet: una pentru cabinetul său de psiholog şi una pentru afacerea comercială. Niciuna dintre cele două
pagini nu face nicio menţiune despre cealaltă.
Psihologii care folosesc strategii de separare pot dezvălui informaţii despre ei înşişi ca şi cum s-ar adresa prietenilor sau cunoştinţelor lor, faţă de care norma este autodezvăluirea reciprocă. Dar unele comportamente care sunt acceptabile sau chiar dezirabile în relaţiile sociale obişnuite pot fi contraindicate în relaţiile profesionale în care autodezvăluirea trebuie să fie selectivă şi concentrată pe nevoile pacienţilor. Un psiholog a cărui pagină de internet profesională conţine un link către profilul său de cântăreţ poate folosi chiar o strategie de marginalizare, în măsura în care prin această metodă ar fi fericit să vândă câteva melodii chiar dacă acest lucru ar risca să scadă eficienţa serviciilor sale de asistenţă clinică.
În deciziile cu privire la modul în care facem publicitate poate apărea relaxarea etică (Bazerman şi Tenbrunsel, 2011), mai exact fenomenul prin care dimensiunile etice ale unei situaţii sunt umbrite de interesele practice, pecuniare sau de alte preocupări din afara eticii. Dacă psihologii concep publicitatea doar în Dileme etice în psihoterapie■ Consimţământul i nformat
