222 îşi continuă terapia aducându-i venituri suplimentare. Din cauză
că psihologul este un susţinător al homosexualităţii, a-l trata în continuare pe băiat ar însemna o intervenţie a sa cu scopul susţinerii acceptării de către un public cât mai larg a concepţiilor şi opiniilor psihologului cu privire la orientarea sexuală. Pe de altă parte, cel mai probabil împlinirea nevoilor tânărului vine în conflict cu obiectivele şi interesele părinţilor; dacă ar fi aşa, ei pot refuza să plătească în continuare terapia şi ar putea pune capăt tratamentului chiar dacă acest lucru ar putea să nu fie în interesul fiului lor.
În acest caz, mulţi psihologi ar putea fi de acord cu faptul că
importanţa explorării de către adolescent a sentimentelor sale sexuale respectă drepturile pacientului (starea lui de bine prevalează asupra respectului faţă de autonomia decidenţilor).
Această alternativă poate fi viabilă dacă procesul de obţinere a consimţământului informat de către psiholog a inclus şi informaţia privind faptul că le poate transmite părinţilor date corecte, dar incomplete, cu privire la natura tratamentului fiului lor. De exemplu, adolescentul şi psihologul pot cădea de acord asupra informaţiilor pe care psihologul să le poată împărtăşi părinţilor cu privire la natura terapiei, precum şi asupra modalităţii în care să le fie transmise aceste lucruri ( de pildă, o convorbire telefonică
între părinţi şi psiholog sau o întâlnire faţă în faţă la care să ia parte psihologul, băiatul şi părinţii). Psihologul ar putea, de exemplu, să descrie pentru părinţi cu exactitate simptomele generale, precum anxietatea şi depresia, ca motivaţii serioase pentru continuarea şedinţelor. Fiind interesat de efectul anticipat atât asupra părinţilor, cât şi a băiatului, psihologul poate discuta cu adolescentul şi pot stabili împreună dacă să dezvăluie faptul că
există şi alte teme sensibile pe care preferă să nu le împărtăşească
SAMUEL ). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
