la fântâna cea mai
Apoi se întoarse la biserica în ruine, verifică încă o dată starea armelor şi
aşteptă
răbdător, sprijinit de perete, încercând să
nu se gândească
decât la
drumul pe care îl avea de făcut ca să ajungă la Palat.
Nu era nici ţipenie în acea casbah cufundată în noapte când o străbătu în tăcere, speriind pisicile, şi un orologiu înşiră lent trei bătăi sonore când ajunse la prima stradă asfaltată. Ridică privirea spre cadranul luminos, care îl observă
ca un ochi mare de ciclop, şi negura nopţii nu-i îngădui nici măcar să conturul turnului,
distingă
încât cadranul i se păru o imensă lună plină abia plutind deasupra zării.
Bulevardele păreau solitare fără prezenţa autobuzelor şi a camioanelor
de gunoi, şi 1-a neliniştit calmul anormal, deşi ora era înaintată.
Acest calm fu sfâşiat brusc de apariţia unei maşini negre a poliţiei, ce
trecu la distanţă, cu o lumină
intermitentă
învârtindu-se deasupra ei, şi în
depărtare, socoti că pe lângă plajă, urlă o sirenă.
Grăbi pasul, tot mai neliniştit, dar trebui să
se lipească
de stâlpul unei
porţi când o altă
maşină
neagră
se ivi la vreo două
sute de metri, se opri la
marginea trotuarului şi farurile se stinseră.
Aşteptă
răbdător, dar s-ar fi zis că
cei din maşină
aleseseră
acel punct,
strategica încrucişare a două străzi, ca să facă de gardă, poate toată noaptea, şi, după ce cugetă câteva minute, hotărî să se strecoare pe la cel mai apropiat colţ de stradă, încercând să ocolească obstacolul şi să iasă mai târziu în spatele poliţiştilor.
Curând însă
îşi dădu seama că
se rătăcise după
ce fusese obligat să se
abată
din drumul pe care îl memorase cu atâta efort. I se părea că
toate
