• N-am.
Tipul aşezat pe bancheta din spate deschise portiera şi ieşi din maşină, ţinând în mână, aparent fără intenţia de a-1 folosi, un pistol-mitralieră scurt, şi se apropie de târgui încet şi cu o figură indolentă.
• Ia să vedem... Cum vine asta că n-ai buletin? Toată lumea are buletin.
Era un bărbat vânjos, cu mustaţă
stufoasă
şi înalt de stat, cu aspectul
celui ce se simte sigur pe sine, dar, brusc, se frânse în două, slobozi un urlet de durere, din cauza puternicei lovituri pe care Gacel i-o dăduse cu patul puştii.
Aproape în aceeaşi clipă, targui-ul azvârli covoarele pe parbrizul maşinii
şi o rupse la fugă, dând colţul şi pierzându-se pe străduţă.
După câteva secunde, o sirenă sfâşie noaptea, alarmând vecinii, şi când
fugarul se afla la jumătatea străzii, unul din poliţişti îşi făcu apariţia la colţ fără să ochească, trase o rafală scurtă.
şi,
Impactul glonţului îl aruncă pe Gacel în faţă, în patru labe, cu faţa spre
treptele largi ale străduţei, dar se răsuci ca o pisică, trase la rândul lui şi-1 nimeri în piept pe poliţist, care căzu pe spate.
încărcându-şi arma din nou, se adăposti după
un colţ
şi aşteptă,
respirând cu greutate, deşi nu simţea nici o durere, cu toate că glonţul îi
trecuse dintr-o parte în alta a pieptului, făcându-i o rană cămăşii începeau să se înroşească de sânge.
curată, iar piepţii
Un cap se ivi de după colţul străzii, traseră fără să ochească şi gloanţele se pierdură în noapte sau ricoşară în zidurile caselor, făcând ţăndări geamurile câtorva ferestre.
începu să
urce fără
grabă, la adăpostul zidului, restul treptelor, şi un
singur foc îi ajunse pentru a-i face pe urmăritorii săi să înţeleagă că aveau de-a face cu un trăgător de primă mână şi că nu era prudent să rişte să li se zboare creierii.
Când, după
câteva clipe,
targui-ul dispăru în întuneric şi în labirintul de
străduţe şi cotloane din casbah, cei doi poliţişti rămaşi în picioare se sfătuiră o
clipă
din ochi, îl ridicară
pe rănit, îl întinseră
pe bancheta din spate şi se
îndepărtară în noapte spre un spital.
Amândoi ştiau că era nevoie de o armată întreagă ca să încerci să găseşti un fugar în întunecosul şi întortocheatul univers al cartierului indigen.
Negresa Khaltoum avusese dreptate şi prezicerile ei se adeveriseră încă o dată; avea să moară acolo, într-un ungher murdar, în ruinele unui templu rumi, în inima unui oraş suprapopulat, ascultând vuietul mării, atât de departe cum
nici nu se poate imagina de întinderea solitară întinderi vântul alerga în libertate.
a unui deşert pe ale cărui
încercă să-şi astupe rana, cele două găuri, în faţă şi în spate, îşi bandajă strâns pieptul cu turbanul lung şi se înfofoli în pătură, tremurând de frig şi de febră, rezemându-se într-un colţ, ca să zacă într-o stare de semiconştienţă, fără alţi tovarăşi decât durerea, amintirile şi gri-gri-ul morţii.
Nu-i mai slujea să
