statul monolitic pe care îl construiseră
cu atâta
sudoare şi atâta sânge străin se dovedea până
la urmă
atât de fragil, încât
simplul ecou al unui nume, Abdul-el-Kebir, era de-ajuns ca să se crape până la temelie, dar evenimentele se încăpăţânau să-i demonstreze că era adevărat şi că, poate, sosise ceasul să înfrunte adevărul şi să accepte înfrângerea.
Se întoarse la birou, ridică
receptorul şi formă
numărul de acasă,
aşteptând ca servitorul s-o anunţe pe soţia sa, iar când aceasta veni la telefon, vocea lui sună ciudat de răguşită, aproape ruşinată:
226
• Fă-ţi bagajele, iubito, îi ceru. Aş vrea să Tunis cu copiii... O să te anunţ eu când să te întorci.
• Chiar aşa de rău stau lucrurile?
pleci pentru câteva zile la
• încă nu ştiu, recunoscu. Totul depinde de ce-o să facă Turki la Paris.
Puse receptorul în furcă şi rămase pe gânduri vreme îndelungată, cu
privirea pironită pe marele portret al preşedintelui, ce domina peretele din
fund. Dacă
Turki eşua sau hotăra să
treacă
de partea adversarului, se putea
considera că totul e pierdut.
întotdeauna crezuse orbeşte în eficienţa şi fidelitatea sa, dar acum era stăpânit de îndoiala că acea credinţă în colonel era pe deplin justificată.
pan:
îşi petrecu cea mai mare parte a zilei străbătând de mai multe ori drumul
dintre Palatul prezidenţial şi
casbah, pentru că
reuşise să
se familiarizeze cu
aceasta din urmă
şi se simţea în stare să
se ducă
şi să
se întoarcă
de acolo
până la adăpostul său fără să se rătăcească, dar nu reuşea să se orienteze pe străzile oraşului modern, drepte şi identice, străzi ce se deosebeau doar prin magazine sau prin nişte înscrisuri pe care nu era capabil să le înţeleagă.
Mai târziu, cumpără dintr-o piaţă o cantitate mare de curmale, smochine şi migdale, căci nu ştia cât timp va trebui să stea ascuns în vârful palmierului,
şi găsi şi o ploscă apropiată.
mare, pe care o umplu până
la gură
