― E o presupunere... Greşesc?
Seldon strânse puternic buzele, apoi spuse:
― Nu, nu greşeşti. Îmi pare rău. Presupun că asta pune capăt micii noastre întâlniri.
― Staţi, staţi, staţi.
Palver ridică mâinile:
― Vă rog, nu mă luaţi prea repede. Să mai discutăm despre psihoistorie. Dacă lucrez pentru dumneavoastră voi învăţa psihoistoria, am dreptate?
― Desigur.
― În acest caz, poate mă răzgândesc. Să facem un târg. Mă învăţaţi câtă psihoistorie puteţi, mă plătiţi în măsura posibilităţilor, şi mă descurc eu cumva. Ce spuneţi?
― Minunat, spuse Seldon bucuros. Sună foarte bine. Acum, a mai rămas un lucru.
― Da?
― Da. În ultimele săptămâni, am fost atacat de două ori. Prima dată mi-a sărit în ajutor fiul meu, dar acum a plecat pe Santanni. A doua oară m-am folosit de bastonul cu măciulie de plumb. A mers, dar am fost târât în faţa unui magistrat şi acuzat de atac şi vătămare...
― Pentru ce aţi fost atacat? exclamă Palver.
― Nu sunt o persoană foarte populară. Am profeţit Prăbuşirea Imperiului şi acum, când se întâmplă, sunt acuzat că eu sunt vinovatul.
― Înţeleg. Bun, şi care este legătura cu acel ultim lucru de care aţi pomenit?
― Vreau să fii garda mea de corp. Eşti tânăr, puternic, şi, mai presus de toate, eşti Twister. Exact ceea ce am nevoie.
― S-a făcut, spuse Palver zâmbind.
25
― Uite acolo, spuse Seldon.
Făceau o plimbare, seara devreme, într-unul dintre sectoarele rezidenţiale ale Trantor-ului, lângă Streeling. Bătrânul arata spre gunoaie... diverse resturi aruncate din maşinile care treceau sau de trecătorii neglijenţi.
― Pe vremuri, continuă Seldon, n-ai fi văzut gunoaie ca astea. Ofiţerii de securitate erau vigilenţi şi echipele de curăţenie îşi făceau conştiincios meseria. Dar, cel mai important, nimeni nu s-ar fi gândit să arunce mizeriile în felul ăsta. Trantor era casa noastră; ne mândream cu ea. Acum...
Dădu din cap cu tristeţe, resemnat, şi oftă:
― ... este...
Se întrerupse dintr-o dată:
― Hei, tu de colo, tinere!
Seldon strigase la un tânăr prost îmbrăcat, care mai avea câteva momente până să treacă pe lângă ei, mergând în sens opus. Mesteca o prăjitură pe care abia o băgase în gură; ambalajul îl aruncase neglijent pe jos.
― Ridică mizeria aia şi pune-o unde trebuie, îl admonestă Seldon.
― Ridic-o tu, mârâi tânărul.
După care se întoarse şi plecă.
― Încă un semn al deteriorării societăţii, aşa cum prezice psihoistoria dumneavoastră, Profesore Seldon, spuse Palver.
― Da, Stettin. Pretutindeni în jurul nostru Imperiul se prăbuşeşte, bucată cu bucată. De fapt, a căzut deja... nu mai este cale de întoarcere. Apatia, decăderea, lăcomia, toate au jucat un rol în distrugerea cândva-gloriosului Imperiu. Şi ce îi va lua locul? Păi...
În acest moment, Seldon se întrerupse văzând figura lui Palver. Tânărul părea că ascultă cu atenţie... dar nu vorbele lui Seldon. Capul său era înclinat într-o parte, iar faţa avea o privire pierdută. Era ca şi cum se străduia să audă un sunet pe care nimeni nu îl putea auzi în afară de el însuşi.
Reveni dintr-o dată la realitate. Cu o privire foarte atentă în jurul lor, Palver îl apucă de braţ pe Seldon:
― Hari, repede, trebuie să plecăm. Vin...
Apoi liniştea serii fu spartă de sunetul aspru al unor paşi care se apropiau în grabă. Seldon şi Palver se repeziră să plece, dar era prea târziu; o bandă de haimanale le sărise în spate. Însă Hari Seldon era pregătit. Roti imediat bastonul. Văzând aceasta, cei trei atacatori ― doi băieţi şi o fată, toţi adolescenţi ― râseră.
― Aha, babalâcule, deci vrei să ne faci viaţa grea? râse şeful grupului. Auzi, eu şi cu pretenii mei te punem la pământ în două secunde. O să te...
Dintr-o dată, se trezi pe asfalt, victimă a unei lovituri de Twist, perfect plasată în abdomen. Ceilalţi doi golani care rămăseseră în picioare se aplecară puţin, pregâtindu-se să atace. Dar Palver era mai rapid. Şi ei fură doborâţi înainte să-şi dea seama ce anume îi lovise.
După care torul se sfârşi... aproape tot atât de repede precum începuse. Seldon se dădu într-o parte, sprijinindu-se cu toată greutatea în baston, încă tremurând la gândul că scăpase ca prin urechile acului. Palver, gâfâind uşor în urma efortului, supraveghea scena. Cei trei atacatori rămăseseră întinşi în nesimţire pe alee, sub cupola care se întuneca.
― Haide, să plecăm repede de aici! stărui Palver.
Numai că de această dată nu fugeau de atacatori.
― Stettin, nu putem pleca, protestă Seldon.
