― E normal, Profesore. Bunicul meu se lăuda adesea că v-a cunoscut.
― Bunicul tău. Desigur. Joramis Palver. Era cu doi ani mai tânăr decât mine, după câte îmi aduc aminte. Am încercat să-l fac să ni se alăture în Proiectul de Psihoistorie, dar m-a refuzat. A spus că nu avea nici o şansă să înveţe suficientă matematică pentru a reuşi. Păcat! Apropo, ce mai face Joramis?
Palver spuse solemn:
― Mă tem că Joramis ne-a părăsit, aşa cum fac de obicei oamenii mai în vârstă. A murit.
Seldon se strâmbă. Cu doi ani mai tânăr decât el... şi murise. Un vechi prieten de care se înstrăinase în asemenea măsura încât nici nu aflase de moartea lui.
Seldon rămase nemişcat un timp şi murmură în final:
― Îmi pare rău.
Tânărul ridică din umeri:
― A avut o viaţă frumoasă.
― Dar tu, tinere, unde ai învăţat?
― Universitatea Langano.
Seldon se încruntă:
― Langano? Opreşte-mă dacă greşesc, dar nu se află pe Trantor, nu-i aşa?
― Nu. Am vrut să încerc o altă lume. Universităţile de pe Trantor, după cum bine ştiţi, sunt supraaglomerate. Am vrut să găsesc un loc unde să studiez în pace.
― Şi ce ai studiat?
― Nu cine ştie ce. Istoria. Nu e genul de lucru care să-ţi promită o slujbă bună.
(Încă o grimasă, chiar mai urâtă decât prima. Dors Venabili fusese istoric.)
― Dar ai revenit pe Trantor, spuse Seldon. Pentru ce?
― Credite. Slujbă.
― Ca istoric?
Palver râse:
― Nici o şansă. Conduc un vehicul care împinge şi cară. Nu este o ocupaţie prea intelectuală.
Seldon îl privi pe Palver cu un acces de invidie. Conturul braţelor şi pieptului lui Palver ieşeau în evidenţă prin materialul fin al cămăşii. Era musculos. Seldon nu avusese niciodată atâţia muşchi.
― Presupun că atunci când ai fost la Universitate, spuse Seldon, făceai parte dintr-o echipă de box.
― Cine, eu? Niciodată. Eu sunt Twister.
― Twister!
Lui Seldon îi crescu buna dispoziţie:
― Eşti din Helicon?
Palver spuse cu un oarecare dispreţ:
― Nu trebuie să vii din Helicon pentru a fi un Twister bun.
Nu, gândi Seldon, dar de acolo vin cei mai buni. Totuşi, nu spuse nimic.
― Ei bine, bunicul tău n-a vrut să mi se alăture, spuse el. Dar tu?
― La psihoistorie?
― Te-am auzit vorbind colegilor tăi atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară şi mi s-a părut că vorbeai foarte inteligent despre psihoistorie. Deci, ai dori să mi te alături?
― După cum am spus, Profesore, am o slujbă.
― Împins şi cărat. Haide, haide.
― Sunt bine plătit.
― Creditele nu sunt totul.
― Totuşi, au importanţă. Pe de altă parte, dumneavoastră nu mă puteţi plăti cine ştie ce. Sunt sigur că sunteţi în pană de credite.
― De ce spui asta?
