― Agis, spuse Seldon, dacă nu fac rost de credite psihoistoria se va duce pe apa sâmbetei... după aproape patruzeci de ani.
― După aproape patruzeci de ani nu a dat nici un rezultat, aşa că pentru ce îţi mai faci griji?
― Acum sunt cu mâinile legate. Am fost atacat tocmai din cauză că sunt psihoistoric. Oamenii mă consideră un profet al distrugerii.
Împăratul dădu din cap:
― Aduci ghinion, Corbul Seldon. Ţi-am spus asta şi mai devreme.
Seldon se ridică în picioare, deprimat:
― Deci, s-a zis cu mine.
Wanda se ridică şi ea, lângă Seldon. Îl privi fix pe Împărat.
Hari se întoarse să plece, dar Împăratul spuse:
― Stai. Aşteaptă. Mi-am adus aminte de o mică strofă pe care am învăţat-o mai demult:
"Răul cutreieră ţara
Căutându-şi prada
Acolo unde se adună bogăţiile
Şi oamenii decad."
― Ce înseamnă asta? întrebă Seldon descurajat.
― Înseamnă că Imperiul se deteriorează continuu şi se fărâmă, dar asta nu împiedică anumiţi oameni să se îmbogăţească. Ce-ar fi să ceri ajutor la unul dintre bogaţii noştri întreprinzători? Ei n-au legislatori şi pot, dacă doresc, să semneze un cec.
Seldon căscă ochii:
― Da, am să încerc.
22
― Domnule Bindris, spuse Hari Seldon întinzând mâna pentru a o strânge pe a celuilalt. Sunt atât de bucuros că am posbilitatea sa vă întâlnesc! A fost drăguţ din partea dumneavoastră că aţi acceptat această întrevedere.
― De ce nu? spuse Terep Bindris pe un ton jovial. Vă cunosc bine. Sau, mai bine zis, sunt la curent despre dumneavoastră.
― Sunt plăcut impresionat. Înţeleg deci că aţi auzit de psihoistorie.
― Da, desigur, care persoană inteligentă nu a auzit? Nu că aş înţelege ceva despre ea, desigur. Şi cine este această tânără domnişoară pe care aţi adus-o cu dumneavoastră?
― Este nepoata mea, Wanda.
― Este o domnişoară foarte frumoasă, spuse Bindris cu un zâmbet fermecător. Nu ştiu de ce, dar simt că m-aş face ca plastilina în mâinile ei.
― Cred că exageraţi, domnule, spuse Wanda.
― Nu, am vorbit serios. Acum, vă rog, luaţi loc şi spuneţi-mi ce pot face pentru dumneavoastră.
Făcu un gest larg cu braţele, arătându-le că se puteau aşeza pe două fotolii pufoase, cu mult brocart, în faţa biroului la care stătea el. Fotoliile, ca şi biroul ornamentat, uşile sculptate şi impunătoare care se deschiseseră alunecând fără zgomot la semnalul lor de sosire, şi podeaua din obsidian strălucitor, erau de cea mai bună calitate. Dar, cu toate că în jurul lui decorul era impresionant ― şi impunător ― Bindris nu dădea aceeaşi impresie. Bărbatul cordial nu ar fi fost luat, la o primă vedere, drept unul dintre cei mai puternici oameni ai Trantor-ului în domeniul finanţelor.
― Suntem aici, domnule, la sugestia Împăratului.
― Împăratului?
― Da, el nu ne-a putut fi de ajutor. Însă s-a gândit că un om de talia dumneavoastră ar putea. Problema, desigur, sunt creditele.
Bindris se întunecă la faţă.
― Credite? spuse el. Nu înţeleg.
― Ei bine, spuse Seldon, timp de aproape patruzeci de ani Proiectul de Psihoistorie a fost finanţat de guvern. Însă vremurile s-au schimbat şi Imperiul nu mai este ceea ce era.
― Da, ştiu asta.
― Împăratul nu are creditele pentru a ne sprijini sau, chiar dacă le-ar avea, dorinţa sa nu ar reuşi să treacă de Legislativ. Deci mi-a recomandat să contactez oameni de afaceri care în primul rând au credite şi în al doilea rând pot semna un cec.
O pauză lungă, după care Bindris spuse:
― Mă tem că Împăratul nu cunoaşte nimic despre afaceri... Câte credite doriţi?
― Domnule Bindris, aici este vorba de o lucrare enormă. Am nevoie de câteva milioane.
― Câteva milioane!
