― Ei bine, am să cer din nou o audienţă la Împărat. L-am mai văzut deja o dată, este un om cumsecade şi îmi place. Nu se scaldă în bogăţii. Totuşi, dacă te iau cu mine şi îl forţezi ― cu atenţie ― s-ar putea să găsească o sursă de finanţare, undeva, permiţându-mi astfel să mai avansez puţin.
― Chiar crezi că va merge, bunicule?
― Fără tine, în nici un caz. Dar cu tine... cine ştie? Haide, nu crezi că merită să încercăm?
Wanda zâmbi:
― Ştii că aş face orice mi-ai cere, bunicule. În plus, asta este singura ta speranţă.
21
Întâlnirea cu Împăratul nu fu greu de aranjat. Ochii lui Agis scânteiarâ întâmpinându-l pe Hari Seldon.
― Bine ai venit, bătrâne prieten, spuse el. Ai venit să-mi aduci ghinion?
― Sper că nu, spuse Seldon.
Agis îşi desfăcu mantia pompoasă pe care o purta şi, cu un icnet plictisit, o aruncă în colţul camerei spunând:
― Tu să stai acolo.
Îl privi pe Seldon şi dădu din cap:
― Urăsc mantia asta. Este grea ca păcatul şi caldă ca focul. Mereu trebuie să o port stând drept şi nemişcat, ca o statuie. Este pur şi simplu oribil. Cleon era născut pentru ea şi ştia să o poarte. Eu nu. A fost ghinionul meu să fiu văr de-al treilea cu el, din partea mamei, şi m-au făcut Împărat. Aş fi foarte fericit să vând postul pe o sumă foarte mică. Te interesează, Hari?
― Nu, nu, spuse Seldon râzând. Nici prin cap nu-mi trece, aşa că luaţi-vă speranţele de la mine.
― Dar spune-mi, cine este această tânără nemaipomenit de frumoasă pe care ai adus-o astăzi cu tine?
Wanda roşi iar Împăratul spuse cu blândeţe:
― Nu trebuie să te simţi stânjenită, draga mea. Unul dintre avantajele Împăratului este acela că poate spune orice doreşte. Nimeni nu poate protesta. Nu poate spune decât "Sire". Totuşi, de la voi nu vreau să-mi spuneţi "Sire". Urăsc cuvântul ăsta. Spuneţi-mi Agis. Nici ăsta nu este numele meu natural, dar trebuie să mă obişnuiesc cu el. Deci... spune-mi ce faci, Hari. Ce ţi s-a mai întâmplat de la ultima noastră întâlnire?
Seldon spuse, pe scurt:
― Am fost atacat de două ori.
Agis nu ştia dacă era o glumă sau nu.
― De două ori? Vorbeşti serios?
Figura Împăratului se întunecă, în timp ce Seldon îi povestea păţaniile:
― Presupun că nu era prin preajmă nici un ofiţer de securitate atunci când te-au atacat cei opt oameni.
― Nici măcar unul.
Împăratul se ridică din fotoliu, făcându-le semn celorlalţi doi să rămână aşezaţi. Umbla încoace şi încolo, ca şi cum încerca să-şi stăpânească mânia. Apoi se întoarse şi se opri în faţa lui Seldon.
― Timp de mii de ani, începu el, ori de câte ori se întâmpla ceva de genul ăsta, oamenii spuneau: "De ce nu facem petiţie la Împărat?" sau "De ce nu face Împăratul ceva?" Şi în cele din urmă Împăratul putea face ceva, şi făcea ceva, chiar dacă nu era întotdeauna lucrul cel mai inteligent. Dar eu... Hari, sunt neputincios. Absolut neputincios. Da, există aşa-numita Comisie a Siguranţei Publice, dar ăştia par mai preocupaţi de siguranţa mea decât de cea a publicului. Este de mirare că am reuşit să ne întâlnim, pentru că tu nu eşti deloc bine văzut de către Comisie. Nu pot face nimic, în nici o privinţă. Ştii ce s-a întâmplat cu situaţia Împăratului de când a căzut junta şi a fost reinstituită ― ha! ― puterea Imperială?
― Cred că da.
― Pun pariu că nu ştii... totul. Acum avem democraţie. Ştii ce este democraţia?
― Desigur.
Agis se încruntă. Spuse:
― Probabil o consideri un lucru bun.
― Cred că poate fi un lucru bun.
― Ei uite, aici e-aici. Nu este. A întors pur şi simplu Imperiul cu fundul în sus. Să presupunem că vreau să iasă pe străzile Trantor-ului mai mulţi ofiţeri. Pe vremuri, aş fi luat o foaie de hârtie pregătită de Secretarul Imperial, aş fi semnat-o frumos, cu înflorituri... şi ar fi fost mai mulţi ofiţeri pe străzi. Acum nu pot face aşa ceva. Trebuie să fac o propunere Legislativului. Acolo sunt şapte mii cinci sute de oameni care, imediat ce vin cu o sugestie, încep să măcăne ca nişte gâşte. În primul rând, de unde facem rost de credite? Nu se poate creşte numărul ofiţerilor cu ― să spunem ― zece mii, fără a avea zece mii de salarii în plus. Apoi, chiar dacă eşti de acord cu o asemenea chestie, cine îi selectează pe noii ofiţeri de securitate? Cine îi comandă? Cei din Legislativ strigă unul la altul, se ceartă, tună şi fulgeră, iar în final... nu se face nimic. Hari, nu aş putea face nici măcar un lucru aproape neînsemnat, cum ar fi repararea luminilor din cupolă, de care ai pomenit. Cât va costa? Cine se ocupă? O, luminile vor fi reparate, dar s-ar putea să dureze câteva luni. Asta-i democraţia.
― Din câte îmi aduc eu aminte, spuse Seldon, Împăratul Cleon se plângea şi el mereu că nu putea să facă ceea ce dorea.
― Împăratul Cleon, spuse Agis, avea doi Prim Miniştri de prima mână ― Eto Demerzel şi tu ― iar amândoi v-aţi străduit să-l împiedicaţi pe Cleon să facă vreo nebunie. Eu am şapte mii cinci sute de Prim Miniştri şi toţi sunt nebuni, de la primul până la ultimul. Dar, Hari, sunt sigur că nu ai venit la mine pentru a te plânge de atacuri.
― Nu, într-adevăr. Am venit pentru altceva, mult mai rău. Sire... Agis... am nevoie de credite.
Agis îl privi ţintă:
― După toate câte ţi-am spus, Hari? Nu am credite... O, da, sunt credite, pentru a face lucrurile să meargă cât de cât pe domeniile Palatului, dar pentru ca să le capăt trebuie să mă confrunt cu cei şapte mii cinci sute de legislatori ai mei. Dacă tu crezi că pot merge la ei şi să le spun "Vreau credite pentru prietenul meu, Hari Seldon" şi voi primi măcar un sfert din cât cer în mai puţin de doi ani, înseamnă că eşti nebun. Aşa ceva nu se va întâmpla niciodată.
Ridică din umeri, apoi spuse cu ceva mai multă blândeţe:
― Să nu mă înţelegi greşit, Hari. Aş vrea să te ajut, dacă aş putea. Mi-ar plăcea să te ajut, mai ales de dragul nepoatei tale. Când mă uit la ea, simt că ţi-aş da toate creditele de care ai nevoie... dar nu se poate.
