Mâna îi alunecă pe baston până ajunse la capătul subţire, lăsând măciulia să atârne liberă.
― Acum, bunicule, şuieră Wanda.
Seldon se întoarse, rotind bastonul. Acesta căzu cu putere pe umărul unuia dintre bărbaţii din spatele său, care se prăbuşi cu un strigăt, chircindu-se pe pavaj.
― Unde-i celălalt individ? întrebă Seldon.
― A luat-o la fugă.
Seldon coborî privirea spre bărbatul prăvălit şi îi puse piciorul în piept.
― Caută-l prin buzunare, Wanda. Cineva l-a plătit să facă asta şi aş vrea să-i găsesc cartea de credit... poate reuşesc să-mi dau seama de unde au venit.
După care adăugă, îngrijorat:
― Am vrut să-l lovesc în cap.
― L-ai fi omorât, bunicule.
Seldon aprobă:
― Da, exact asta am şi vrut să fac. Îmi este ruşine acum. Am avut noroc că am ratat.
O voce aspră se făcu auzită:
― Ce s-a întâmplat?
O siluetă în uniformă veni în fugă, transpirând:
― Hei, tu, dă-mi bastonul.
― Domnule Ofiţer, începu calm Seldon.
― Îmi spui mai târziu povestea. Trebuie să chemăm o ambulanţă pentru acest sărman om.
― Sărman om, făcu mânios Seldon. Avea de gând să mă atace. Am acţionat în auto-apărare.
― Am văzut ce s-a întâmplat, spuse ofiţerul de securitate. Omul asta n-a ridicat nici un deget la tine. Tu te-ai întors şi l-ai lovit fără să te provoace nimeni. Asta nu e auto-apărare. Este atac şi vătămare.
― Domnule ofiţer, vă spun că...
― Nu-mi spune nimic. O să spui judecătorului.
Wanda vorbi cu o voce dulce şi suavă:
― Domnule ofiţer, dacă vreţi să ne ascultaţi...
― Dumneata, domnişoară, ar fi mai bine să mergi acasă, spuse ofiţerul.
Wanda se încrâncenă:
― În nici un caz, domnule ofiţer. Acolo unde merge bunicul meu, merg şi eu.
Ochii ei străluciră şi ofiţerul de securitate bălmăji:
― Bine, atunci vino şi dumneata.
18
Seldon era turbat de furie:
― În întreaga mea viaţă nu am mai fost arestat. Acum două luni m-au atacat opt oameni. I-am respins cu ajutorul fiului meu, dar a fost acolo vreun ofiţer de securitate? S-a oprit vreun om să mă ajute? Nu. De data aceasta, am fost mai bine pregătit şi l-am lovit pe omul care intenţiona să mă atace. A fost pe-acolo un ofiţer de securitate? Sigur. Mi-a pus cătuşele. Erau şi oameni de faţă, amuzându-se văzând un bătrân arestat pentru atac şi vătămare. În ce fel de lume trăim?
Civ Novker, avocatul lui Seldon, oftă şi spuse calm:
― Într-o lume coruptă, dar nu-ţi face griji. Nu vei păţi nimic. Te scot pe cauţiune şi ne vom întoarce la proces, în faţa unui juriu care în cea mai parte are vârsta ta. Cel mai rău lucru pe care-l poţi păţi este să primeşti câteva cuvinte dure din partea judecătorului. Vârsta şi reputaţia ta...
― Lasă-mă cu reputaţia mea, spuse Seldon încă furios. Sunt psihoistoric şi, în aceste vremuri, ăsta este un cuvânt urât. Ar fi cu toţii bucuroşi să mă vadă în închisoare.
― Nu, nu vor fi, spuse Novker. Or fi câteva capete pătrate care au ceva împotriva ta, dar mă voi îngriji ca nici unul dintre ele să nu ajungă în juriu.
― Chiar este nevoie să-l trecem pe bunicul prin toate astea? interveni Wanda. Nu mai este un om tânăr. Nu ne putem prezenta doar în faţa magistratului, fără să ne mai complicăm cu un proces?
Avocatul se întoarse spre ea:
― Ba da, se poate face. Dar numai dacă suntem nebuni. Magistraţii sunt oameni orbiţi de putere, iritabili, care mai degrabă ar arunca un om în puşcărie decât să stea să-l asculte. Nimeni nu se prezintă în faţa unui magistrat.
― Cred că ar trebui totuşi s-o facem, spuse Wanda.
