Fundaţia renăscută
Isaac Asimov
Partea întâi
ETO DEMERZEL
DEMERZEL, ETO ― ... Nimeni nu se îndoieşte că atâta timp cât Eto Demerzel a fost prim-ministru el a condus de fapt destinul Imperiului şi nu Cleon I, Împăratul. În rândul istoricilor există însă controverse referitoare la caracterul guvernării sale. Interpretarea clasică este că Demerzel face parte din lungul şir de opresori puternici şi nemiloşi care au condus Imperiul Galactic în ultimul secol de dinaintea Prăbuşirii. Însă s-au făcut auzite şi păreri revizioniste, care insistă că guvernarea sa, deşi despotică, a fost binefăcătoare. În acest sens, se pune foarte mult accentul pe relaţia cu Hari Seldon (deşi existenţa acestei relaţii rămâne în continuare un mister), mai ales ţinând cont de neobişnuita întâmplare care l-a avut ca erou pe Laskin Joranum. Ascensiunea meteorică a lui Joranum...
ENCICLOPEDIA GALACTICA1
1
― HARI, ÎŢI SPUN ÎNCĂ O DATĂ, făcu Yugo Amaryl, prietenul tău Demerzel este în mare încurcătură.
Accentuase foarte uşor cuvântul "prietenul", cu un inconfundabil aer de dezgust.
Hari Seldon sesiză tonul dezagreabil, dar nu îl luă în seamă. Ridică privirea de la tricomputer şi spuse:
― Iar eu îţi spun încă o dată, Yugo, că asta-i o prostie.
Apoi adăugă cu o urmă de iritare:
― Ce tot insişti, nu vezi că-mi iroseşti timpul?
― Nu ţi-l irosesc, ceea ce-ţi spun eu cred că este important.
Amaryl se aşeză sfidător. Era un gest care vroia să arate că nu se va da bătut cu una, cu două. Venise şi nu se va da bătut cu una, cu două.
Cu opt ani în urmă, nu fusese altceva decât un amărât de miner în Sectorul Dahl, ocupând nivelul cel mai de jos posibil al ierarhiei sociale. Seldon îl ridicase din acea poziţie, îl făcuse matematician şi intelectual... mai mult, îl făcuse psihoistoric.
Nu putea uita, nici măcar un singur minut, cine fusese, cine era acum şi cui datora ceea ce obţinuse. Asta însemna că dacă trebuia să fie aspru cu Hari ― pentru binele acestuia ― nu se va lăsa oprit de sentimentele de respect şi dragoste sau de vreun interes personal privitor la propria-i carieră. Se simţea dator faţă de Seldon, şi trebuia să fie sincer.
― Ascultă Hari, spuse el tăind brusc aerul cu mâna stângă, dintr-un motiv care scapă înţelegerii mele, se pare că îl aprobi pe Demerzel în tot ceea ce face. Eu nu gândesc la fel ca tine. Toţi cei pe care-i respect au o părere proastă despre el. Toţi, în afară de tine. Mie nu-mi pasă ce se întâmplă cu persoana lui, dar atâta vreme cât am senzaţia că ţie îţi pasă, sunt obligat să îţi atrag atenţia.
Atât pasiunea care se făcea simţită în gândurile lui Yugo, cât şi gândul că îngrijorarea lui era inutilă, îl făcură pe Seldon să zâmbească. Îi era drag acest Yugo Amaryl... mai mult decât drag. Yugo era unul dintre cei patru pe care-i întâlnise în timp ce fugea prin întreg Trantor-ul, ascunzându-se: Eto Demerzel, Dors Venabili, Yugo Amaryl, şi Raych. Patru, şi până acum nu întâlnise vreo altă fiinţă pe măsura lor.
Fiecare îi era indispensabil în felul lui. De exemplu, Yugo Amaryl înţelesese repede principiile psihoistoriei, şi avea o puternică imaginaţie, cu care explora noi domenii. Seldon se simţea în siguranţă gândindu-se că dacă i se întâmpla ceva înainte de punerea la punct a matematicilor destinate psihoistoriei ― cât de încet mergea totul, şi cât de uriaşe erau obstacolele ― măcar va rămâne o minte înzestrată care să continue cercetarea.
― Îmi cer scuze, Yugo. Nu vroiam să dau impresia că eşti nedorit aici sau că nu îmi pasă de ceea ce eşti atât de nerăbdător să îmi comunici. Numai că vezi tu, slujba mea, problemele pe care le am din cauză că mă aflu în fruntea unui departament...
Veni rândul lui Amaryl să zâmbească şi să îşi reprime un hohot de râs.
― Îmi pare rău, Hari, spuse el. N-ar fi trebuit să râd, dar natura nu te-a înzestrat cu nici o aptitudune pentru a putea face faţă poziţiei pe care o ocupi aici.
― Asta o ştiu şi eu, dar va trebui să mă descurc. Trebuie să dau impresia că fac ceva inofensiv şi nu există nimic ― nimic ― mai inofensiv decât a conduce Departamentul de Matematică la Universitatea Streeling. Îmi pot umple ziua cu tot felul de îndatoriri neimportante, astfel încât nimeni să nu simtă nevoia de a şti sau de a întreba despre situaţia cercetărilor noastre în domeniul psihoistoriei. Însă necazul este că, umplându-mi ziua cu probleme neimportante, nu mai găsesc suficient timp pentru ca să...
Ochii săi se plimbară pe deasupra biroului, la materialele care trebuiau prelucrate şi înregistrate. Doar el şi Amaryl aveau codul de acces. Mai mult, chiar dacă cineva s-ar fi împiedicat din întâmplare de aceste informaţii, nu le-ar fi înţeles, pentru că fuseseră încifrate într-un simbolism propriu, cunoscut doar de ei doi.
― Când vei ajunge într-o fază mai avansată cu îndatoririle tale la departament, spuse Amaryl, vei începe să împărţi responsabilităţile şi vei avea mai mult timp la dispoziţie.
― Sper, făcu neîncrezător Seldon. Dar ce lucru important vroiai să-mi spui în legătură cu Demerzel?
― Nu vroiam decât să te anunţ că Demerzel, Primul Ministru al marelui nostru Împărat, pune la cale o insurecţie.
Seldon se încruntă:
― Ce interes ar avea să facă una ca asta?
― Nu am spus că are vreun interes. Am spus că o face ― conştient sau nu ― şi primeşte un ajutor considerabil din partea unora dintre duşmanii săi politici. Eu unul, n-am nimic împotrivă. Cred că, în condiţii ideale, mi-ar conveni să-l văd dat afară din Palat, din Trantor, ba chiar din Imperiu. Însă, după cum am mai spus, tu ai o părere bună despre el, aşa că te avertizez. Am remarcat că nu urmăreşti cu atenţia cuvenită cursul actual al evenimentelor politice.
― Sunt lucruri mai importante de făcut, motivă Seldon cu blândeţe.
― Cum ar fi psihoistoria. Sunt de acord. Dar cum crezi tu că vom avea vreo şansă să ducem psihoistoria la bun sfârşit dacă rămânem ignoranţi în problemele politicii? Mă refer la politica actuală. Acum ― acum ― este momentul în care prezentul pregăteşte viitorul. Nu putem studia doar trecutul. Ştim astăzi ce s-a întâmplat în trecut. Însă rezultatele nu le putem verifica decât confruntându-le cu prezentul şi cu viitorul apropiat.
― Am impresia că nu aud pentru prima oară argumentul ăsta, spuse Seldon.
― Şi îl vei mai auzi de multe ori. Nu cred că are vreun rost să îl justific.
Seldon oftă, se lăsă pe spate în scaun, şi îl privi pe Amaryl. Zâmbi. Tânărul din faţa sa era foarte abraziv în anumite momente, dar lua psihoistoria în serios... iar asta compensa totul.
Amaryl mai purta încă semnele anilor de minerit: umeri largi şi conformaţie musculoasă proprii unuia care muncise din greu. Nu-şi permisese să-şi piardă condiţia fizică. Şi bine făcuse, pentru că îi dădea şi lui Seldon putere să reziste impulsului de a petrece tot timpul la birou. Seldon nu avea forţa fizică impresionantă a lui Amaryl, dar îşi păstrase talentele de Twister (Twist (răsucire, îndoire ― în lb. engleză) reprezintă, în cazul de faţă, o tehnică de autoapărare cu procedee asemănătoare celor din Aikido. Cunoscătorul şi practicantul tehnicii Twist este numit Twister (n. trad.))― cu toate că împlinise de curând patruzeci de ani şi vârsta avea să-şi spună odată şi-odată cuvântul. Însă, deocamdată, se putea menţine în formă. Mulţumită antrenamentelor zilnice, talia îi era încă zveltă, picioarele şi mâinile puternice.
― Grija asta pentru Demerzel, reluă el, nu se datorează doar faptului că este prieten cu mine; sunt sigur că ai şi alte motive.
― Da, şi nu sunt greu de ghicit. Atâta vreme cât eşti prieten cu Demerzel, poziţia ta la Universitate este sigură şi îţi poţi continua cercetările.
