― Profesore Seldon, am aflat de micul incident, pe care cu atâta amabilitate ai fost de acord să-l uităm, şi m-am întrebat pentru ce ţi-ai asumat riscul de a face ceea ce ai făcut. A fost un risc, trebuie să recunoşti.
― Nu, eu nu am considerat că îmi asum un risc.
― Eu da. Aşa că mi-am permis libertatea de a afla tot ceea ce se poate în legătură cu dumneata, Profesore Seldon. Eşti un bărbat interesant. Am descoperit că vii din Helicon.
― Da, acolo m-am născut. Documentele sunt clare în privinţa asta.
― Şi te afli aici, pe Trantor, de opt ani.
― Acest lucru este înregistrat, de asemenea, în arhivele publice.
― Încă de la început ai câştigat faimă susţinând acea lucrare referitoare la... cum îi spui?... Psihoistorie?
Seldon clătină foarte uşor din cap. De câte ori nu regretase acea indiscreţie! Desigur, pe atunci nu avea cum să-şi dea seama că era o indiscreţie.
― Un entuziasm al tinereţii, spuse el. N-a dus la nici un rezultat.
― Chiar aşa?
Joranum privi împrejur, cu un aer de plăcută surprindere:
― Şi totuşi, iată-te aici, în fruntea Departamentului de Matematică la una dintre cele mai mari Universităţi de pe Trantor. La numai patruzeci de ani, am impresia... Apropo, eu am patruzeci şi doi de ani, deci nu te consider deloc a fi în vârstă. Pentru a ocupa poziţia aceasta, trebuie să fii un matematician foarte competent.
Seldon ridică din umeri:
― În privinţa asta, eu nu mă pronunţ.
― Sau trebuie să ai prieteni puternici.
― Cu toţii dorim să avem prieteni puternici, domnule Joranum, dar nu cred că vei găsi aşa ceva pe-aici. Profesorii universitari au rareori prieteni puternici. De fapt, rareori au vreun prieten, de orice fel.
Zâmbi.
La fel şi Joranum.
― Profesore Seldon, nu crezi ca Împăratul ar putea fi totuşi considerat un prieten puternic?
― Ba da, cu siguranţă, dar ce legătură găseşti între el şi mine?
― Am impresia că Împăratul îţi este prieten.
― Cred că documentele sunt clare în această privinţă, domnule Joranum. Acum opt ani am avut o audienţă la Maiestatea Sa Imperială. A durat o oră, sau poate ceva mai puţin, şi în acel interval nu am descoperit vreun semn de mare prietenie. De atunci nu am mai vorbit cu el şi nici nu l-am mai văzut... decât la holoviziune, desigur.
― Dar, Profesore, pentru a avea un prieten puternic în persoana Împăratului nu este neapărat necesar să-l vezi sau să vorbeşti cu el. Este suficient să te întâlneşti sau să vorbeşti cu Eto Demerzel, Primul Ministru al Împăratului. Protectorul tău este Demerzel şi, din acest motiv, putem spune că şi Împăratul te protejează.
― Ai găsit pe undeva, prin documente, dovezi pentru presupusa protecţie de care m-aş bucura din partea Primului Ministru Demerzel? Sau ceva din care să poţi deduce acest lucru?
― De ce să mai cotrobăi prin arihive, când se ştie foarte bine că între voi doi există o legătură? Ştii şi dumneata, ştiu şi eu. Hai s-o luăm ca pe un fapt dovedit, şi să continuăm. Te rog, spuse el ridicând mâinile, nu te obosi să-mi aduci argumente că nu-i aşa. Ar fi o pierdere de timp.
― De fapt, spuse Seldon, aveam de gând să te întreb care crezi că ar fi motivul pentru care ar vrea să mă protejeze. În ce scop?
― Profesore! Vrei să mă jigneşti? Crezi că sunt chiar atât de naiv? Adineauri am vorbit despre psihoistoria ta, pe care o vrea Demerzel.
― Iar eu ţi-am spus că psihoistoria a fost un entuziasm al tinereţii, care nu a dus la nimic.
― Profesore, dumneata poţi să-mi spui ce vrei. Eu nu sunt obligat să cred ceea ce îmi spui. Uite, dau cărţile pe faţă. Am citit lucrarea ta originală şi am încercat să o înţeleg cu ajutorul unor matematicieni din echipa mea. Ei îmi spun că este un vis mult prea îndrăzneţ, absolut imposibil...
― Şi sunt foarte de acord, cu ei, spuse Seldon.
― Dar am senzaţia că Demerzel aşteaptă ca psihoistoria să avanseze şi să fie aplicată. Şi dacă el poate aştepta, la fel pot şi eu. Ţi-ar fi mai de folos, Profesore Seldon, ca cel care aşteaptă să fiu eu.
― De ce?
― Pentru că Demerzel nu va rezista în postul său. Opinia publică este din ce în ce mai mult împotriva lui. S-ar putea ca Împăratul să se sature de un Prim Ministru nepopular, care ameninţă să doboare şi tronul o dată cu căderea lui. Îl va înlocui. S-ar putea ca preferinţele Împăratului să se aplece asupra umilei mele persoane. Şi vei avea în continuare nevoie de un protector, cineva care să aibă grijă ca tu să lucrezi în linişte, să primeşti fonduri generoase pentru echipament şi asistenţi.
― Iar acel protector vei fi tu?
― Desigur... pentru acelaşi motiv ca şi Demerzel. Doresc o tehnică psihoistorică valabilă, cu care să pot conduce Imperiul în mod mult mai eficient.
Seldon dădu din cap gânditor, aşteptă un moment, apoi spuse:
― Dar în acest caz, domnule Joranum, de ce trebuie să-mi mai fac probleme? Sunt un biet intelectual, trăiesc o viaţă liniştită, implicat în activităţi matematice şi pedagogice inofensive. Îmi spui că Demerzel este actualul meu protector şi că tu vei fi viitorul meu protector. În cazul ăsta, îmi pot vedea liniştit de treabă. Tu şi cu Primul Ministru, n-aveţi decât să vă luptaţi între voi. Indiferent cine câştigă, eu voi rămâne cu un protector... cel puţin, aşa trag concluzia din cele ce mi-ai spus.
Zâmbetul ţeapăn al lui Joranum păru să pălească puţin. Namarti îşi întoarse figura mohorâtă spre Joranum şi dădu să spună ceva, dar Joranum făcu un gest de-abia perceptibil. Namarti tuşi şi tăcu din gura.
― Doctore Seldon, spuse Joranum. Eşti patriot?
― Cum să nu, desigur. Imperiul a oferit omenirii pace ― sau în orice caz, aproape-pace ― timp de milenii şi a încurajat-o să progreseze încontinuu.
