Seldon oftă şi îşi îndreptă privirea spre tinerii masivi din faţa sa. Cu toată dibăcia sa de Twister, nu era sigur că se va putea descurca. Nu ştia dacă reflexele îi erau suficient de prompte, muşchii suficient de puternici.

Un bătăuş se apropie de el, mult prea sigur pe sine, desigur. Nu mergea repede, ceea ce îi dădu lui Seldon răgazul de timp necesar. Gorila înainta cu braţul ridicat provocator, simplificând mult situaţia.

Seldon prinse braţul, se roti, se aplecă, mai întâi cu braţul ridicat, apoi coborându-l (cu un icnet ― de ce-o fi fost nevoie să icnească?), şi gorila zbură prin aer, propulsată în parte de propriul său avânt. Ateriză, cu o bufnitură, pe marginea exterioară a platformei. Se alesese cu umărul drept dizlocat.

Audienţa, luată prin surprindere de evoluţia neaşteptată a situaţiei, scoase un strigăt înfiorat. O mândrie instituţională puse deodată stăpânire pe mulţime.

― Aranjează-i, Profule! strigă o voce izolată.

I se alăturară altele.

Seldon îşi netezi părul spre spate, încercând să nu pufăie, împinse cu piciorul gorila suferindă, făcând-o să cadă de pe platformă.

― Se mai oferă cineva? întrebă el pe un ton agreabil. Sau plecaţi în linişte?

Namarti şi cei cinci bătăuşi ai săi stăteau nehotărâţi. Seldon le spuse:

― Vă previn! Mulţimea este acum de partea mea. Dacă năvăliţi cu toţii asupra mea, vă vor face bucăţele... Bun, cine urmează? Haideţi. Pe rând, câte unul.

La ultimele cuvinte ridicase vocea, făcând cu degetele semne însoţite de "Haideţi! Veniţi!". Mulţimea urla, excitată.

Namarti rămăsese locului, flegmatic. Seldon făcu un salt şi ajunse în spatele lui, prinzându-i gâtul în strânsoarea de oţel a braţului. Studenţii se căţărară pe platformă, strigând: "Pe rând! Pe rând!", interpunându-se între Seldon şi body-guarzi.

Seldon crescu presiunea asupra traheii celuilalt şi îi şopti la ureche:

― Namarti, să ştii că mă pricep la aşa ceva. Am o îndelungată experienţă. Dacă faci vreo mişcare şi încerci să scapi, îţi distrug laringele şi n-ai să mai scoţi niciodată altceva decât şoapte. Dacă ţii la vocea ta, fă cum îţi spun. Îţi dau drumul şi le spui gorilelor tale să plece. Dacă spui altceva, vor fi ultimele cuvinte pe care le vei rosti în mod normal. Şi dacă te vei întoarce vreodată în acest campus, s-a zis cu blândeţea! Atunci voi termina cu tine.

Slăbi puţin strânsoarea. Namarti spuse cu voce înăbuşită:

― Plecaţi. Cu toţii.

Îşi luară rapid tălpăşiţa, ajutându-şi camaradul suferind.

Când sosiră ofiţerii de securitate, câteva momente mai târziu, Seldon le spuse:

― Îmi pare rău, domnilor. Alarmă falsă.

Părăsi Stadionul şi îşi reluă drumul spre casă, supărat pe sine. Dezvăluise o faţetă a sa de care n-ar fi dorit să se afle. Era Hari Seldon, matematicianul, nu Hari Seldon, Twisterul sadic.

În plus, gândi el cu amărăciune, Dors va afla de întâmplare. De fapt, mai bine să-i spună cu gura lui. Nu trebuia ca incidentul să pară mai grav decât fusese în realitate.

În orice caz, nu va fi deloc încântată.

3

Într-adevăr. Nu era.

Îl aştepta în uşa apartamentului, într-o poziţie relaxată, cu mâna pe şold, arătând la fel ca atunci când o întâlnise pentru prima oară, tot la această Universitate, cu opt ani în urmă: zveltă, forme plăcute, păr roşcat-auriu aranjat în bucle... foarte frumoasă în ochii lui, dar nu foarte frumoasă în sens obiectiv. Deşi, după primele zile ale prieteniei lor, nu mai reuşise vreodată să o privească în mod obiectiv.

Dors Venabili! Pe multe alte lumi, şi chiar pe multe sectoare ale Trantorului, ar fi fost normal să fie numită Dors Seldon. Dar dintotdeauna apreciase că acest lucru ar marca-o ca pe o posesiune, iar el nu dorea aşa ceva, deşi obiceiul era respectat încă din vremurile imemoriale ale trecutului pre-Imperial.

Dors spuse blând şi cu o clătinare tristă a capului, care de-abia îi mişcă buclele părului:

― Am auzit, Hari. Spune-mi, ce să mă fac cu tine?

― Ce spui de un sărut?

― Poate, dar numai după ce discutăm puţin. Intră.

Uşa se închise în urma lor.

― Ştii, dragă, spuse Dors, trebuie să mă ocup de curs şi de cercetare. Încă nu am terminat cu îngrozitoarea istorie a Regatului Trantor, despre care îmi spui ca este esenţială pentru propria ta cercetare. Să le las pe toate baltă şi să merg mereu împreună cu tine, pentru a te proteja? Să ştii ca asta este de fapt sarcina mea. Acum mai mult ca niciodată, din moment ce faci progrese cu psihoistoria.

― Progrese, zici? Aş vrea eu! Dar nu e cazul să-ţi faci probleme în privinţa mea.

― Serios? L-am trimis pe Raych să te caute. Întârziaseşi şi eram îngrijorată. De obicei mă anunţi când lucrezi până mai târziu. Îmi pare rău dacă apar ca un paznic, Hari, dar chiar sunt paznicul tău.

― Nu te-ai gândit, Paznic Dors, că din când în când îmi place şi mie să mai scap din lesă?

― Şi dacă păţeşti ceva, ce îi spun lui Demerzel?

― Am sosit prea târziu pentru cină? Ai dat deja comanda la bucătărie?

― Nu. Te aşteptam pe tine. Din moment ce tot eşti aici, fă tu comanda. Când vine vorba de mâncare, eşti mult mai pretenţios decât mine. Şi nu schimba subiectul!

― Raych nu ţi-a spus că n-am păţit nimic? Aşa că ce rost mai are să discutăm?

― Când a dat de tine, erai stăpân pe situaţie. S-a întors înaintea ta, dar nu cu mult. N-am auzit detaliile. Spune-mi... Ce anume făceai?

Seldon ridică din umeri:

― Era vorba de o întrunire ilegală, Dors, şi a trebuit sa-i împrăştii. Dacă nu interveneam, Universitatea putea intra în nişte încurcături inutile.

― Şi tocmai tu trebuia să te ocupi de asta? Hari, nu mai eşti Twister. Eşti...

― Bătrân? înterveni el rapid.

― Pentru un Twister, da. Ai patruzeci de ani. Cum te simţi?

― Păi... un pic mai înţepenit.

― Îmi dau seama. Şi într-una din zilele astea, pe când ai să faci pe tânărul atlet heliconian, ai să-ţi rupi vreo coastă... Acum povesteşte-mi.

― Ei bine, ţi-am mai spus cum m-a avertizat Amaryl că Demerzel are probleme din cauza demagogiei lui Jo-Jo Joranum.

― Jo-Jo. Da, ştiu asta. Spune-mi ceea ce nu ştiu. Spune-mi ce s-a întâmplat astăzi.

― Era un miting pe Stadion. Un partizan de-al lui Jo-Jo, pe nume Namarti, vorbea mulţimii.