În spatele vorbitorului stăteau şase tineri, la distanţă unul de altul: picioare depărtate, braţele încrucişate la piept, încruntaţi.
― Gorile?
― În caz că cineva are chef de scandal...
― Arunci, cu siguranţă nu este membru al Universităţii. Şi chiar dacă ar avea permis, nu ar avea voie să-şi aducă ceea ce tu numeşti "gorile"... Finangelos, cheamă ofiţerii de securitate ai Universităţii. Ar fi trebuit să fie deja aici, fără să-i cheme cineva.
― Bănuiesc că nu vor să aibă necazuri, murmură Finangelos. Vă rog, Profesore, nu vă amestecaţi. Dacă vreţi să aduc ofiţerii de securitate, o voi face, dar aşteptaţi până vin cu ei aici.
― Poate reuşesc să-i opresc pe ăştia înainte de venirea ofiţerilor.
Îşi făcu drum prin mulţime. Nu era greu. Unii dintre cei prezenţi îl recunoscură, şi toţi puteau remarca însemnul de profesor prins pe umăr. Ajuns la platformă, puse mâinile pe ea şi sări icnind uşor. Se gândi, cu amărăciune, că în urmă cu zece ani ar fi putut face acelaşi lucru cu o singură mână şi fără a icni.
Se ridică la verticală. Vorbitorul îşi întrerupsese discursul, privindu-l cu ochi prudenţi şi reci ca gheaţa.
― Vă rog să-mi arătaţi permisul de a vă adresa studenţilor, domnule, spuse calm Seldon.
― Cine eşti dumneata? răcni vorbitorul.
― Sunt membru al acestei Universităţi, spuse Seldon la fel de tare. Permisul dumneavoastră, domnule?
― Nu-ţi recunosc dreptul de a mă interoga în această problemă.
Tinerii din spatele vorbitorului se strânseră mai aproape.
― Dacă nu aveţi permis, vă sfătuiesc să părăsiţi imediat domeniul Universităţii.
― Şi dacă nu vreau?
― Nu aveţi de ales, ofiţerii de securitate ai Universităţii sunt pe drum.
Se întoarse spre mulţime şi spuse cu voce tare:
― Studenţi, avem dreptul de a vorbi şi de a ne aduna liber în acest campus. Însă acest drept ne poate fi retras dacă permitem celor din afară, fără permis, să ţină conferinţe neautorizate...
O mână grea îi căzu pe umăr şi făcu o grimasă. Se întoarse şi se trezi faţă-n faţă cu unul dintre tinerii pe care Finangelos îi numise "gorile".
Omul spuse, cu un accent greoi pe care Seldon nu reuşi să îl identifice pe loc:
― Cară-te de-aici... repede.
― La ce bun? spuse Seldon. Ofiţerii de securitate vor sosi dintr-un minut într-altul.
― În acest caz, spuse Namarti cu un rânjet sălbatic, se va declanşa o răzmeriţă. Pe noi nu ne sperie aşa ceva.
― Sunt sigur, spuse Seldon. Ţi-ar plăcea ţie, dar nu va fi nici o răzmeriţă. Veţi pleca în linişte, cu toţii.
Se întoarse din nou spre studenţi, scuturându-se de mâna care îl prinsese de umăr:
― Vom avea noi grijă de acest lucru, nu-i aşa?
― Este Profesorul Seldon! strigă cineva din mulţime. Să nu-l loviţi, că-i om cumsecade.
Seldon sesiză ambivalenţa din mulţime. Ştia că unii dintre ei ar fi fost încântaţi ― aşa, din principiu ― de ideea unei ciocniri cu ofiţerii de securitate. Pe de altă parte, probabil că se aflau acolo unii care-l plăceau pe el personal şi alţii care nu îl cunoşteau, dar nu ar fi fost de acord ca un cadru universitar să fie agresat.
Răsună o voce de femeie:
― Fii atent, Profesore!
Seldon oftă şi îşi îndreptă privirea spre tinerii masivi din faţa sa. Cu toată dibăcia sa de Twister, nu era sigur că se va putea descurca. Nu ştia dacă reflexele îi erau suficient de prompte, muşchii suficient de puternici.
Un bătăuş se apropie de el, mult prea sigur pe sine, desigur. Nu mergea repede, ceea ce îi dădu lui Seldon răgazul de timp necesar. Gorila înainta cu braţul ridicat provocator, simplificând mult situaţia.
Seldon prinse braţul, se roti, se aplecă, mai întâi cu braţul ridicat, apoi coborându-l (cu un icnet ― de ce-o fi fost nevoie să icnească?), şi gorila zbură prin aer, propulsată în parte de propriul său avânt. Ateriză, cu o bufnitură, pe marginea exterioară a platformei. Se alesese cu umărul drept dizlocat.
Audienţa, luată prin surprindere de evoluţia neaşteptată a situaţiei, scoase un strigăt înfiorat. O mândrie instituţională puse deodată stăpânire pe mulţime.
― Aranjează-i, Profule! strigă o voce izolată.
I se alăturară altele.
Seldon îşi netezi părul spre spate, încercând să nu pufăie, împinse cu piciorul gorila suferindă, făcând-o să cadă de pe platformă.
― Se mai oferă cineva? întrebă el pe un ton agreabil. Sau plecaţi în linişte?
Namarti şi cei cinci bătăuşi ai săi stăteau nehotărâţi. Seldon le spuse:
― Vă previn! Mulţimea este acum de partea mea. Dacă năvăliţi cu toţii asupra mea, vă vor face bucăţele... Bun, cine urmează? Haideţi. Pe rând, câte unul.
