― Aha! Iată deci că am un motiv să fiu prieten cu el. Un motiv care nu scapă nici măcar înţelegerii tale.
― Ai un interes să fii în relaţii bune cu el. Asta aş înţelege. Dar prietenia... mi se pare ciudat. Totuşi... dacă Demerzel şi-ar pierde puterea, atunci lăsând la o parte efectul pe care l-ar avea acest lucru asupra poziţiei tale, Cleon însuşi va fi obligat să conducă Imperiul, şi panta declinului se va accentua. Anarhia ne-ar putea cuprinde înainte să desluşim toate implicaţiile psihoistoriei, înainte de a da posibilitatea ştiinţei să salveze întreaga omenire.
― Înţeleg... Dar să ştii că eu, sincer să fiu, nu cred că vom definitiva psihoistoria la timp pentru a preveni Prăbuşirea.
― Chiar dacă nu vom putea împiedica Prăbuşirea, am putea atenua efectele, nu-i aşa?
― Probabil că da.
― Deci, iată explicaţia. Cu cât vom avea mai mult timp pentru a lucra în linişte, cu atât va fi mai mare şansa de a împiedica Prăbuşirea sau măcar de a-i atenua efectele. Aceasta este situaţia. Deci, ca să revenim, salvarea lui Demerzel s-ar putea să fie necesară, chiar dacă nouă... pardon, mie nu îmi place.
― Şi cu toate acestea, chiar adineauri ai spus că ţi-ar conveni să-l vezi dat afară din Palat, din Trantor, şi din Imperiu.
― Am spus "în condiţii ideale". Dar noi nu trăim în condiţii ideale şi avem nevoie de acest Prim Ministru, chiar dacă este un instrument al represiunii şi despotismului.
― Înţeleg. Dar de ce crezi că Imperiul se va dezintegra atât de repede dacă îl pierde pe Demerzel?
― Psihoistoria.
― O foloseşti deja pentru a face predicţii? N-am reuşit nici măcar să-i construim un schelet. Ce fel de predicţii poţi face cu ajutorul ei?
― Este vorba de intuiţie, Hari.
― Întotdeauna intervine intuiţia. Dar noi vrem mai mult, nu? Căutăm un procedeu matematic care să ne dea probabilităţile unei anumite evoluţii viitoare, în funcţie de diverse condiţii. Dacă intuiţia ar fi suficientă pentru a ne dirija, nu am mai avea deloc nevoie de psihoistorie.
― Nu vorbesc de una sau de cealaltă în mod exclusiv, Hari. Vorbesc de amândouă: o combinaţie, care s-ar putea dovedi mai eficientă decât fiecare în parte... cel puţin, până la definitivarea psihoistoriei.
― Dacă vom reuşi vreodată să o definitivăm, spuse Seldon. Dar spune-mi, de unde vine pericolul ăsta pentru Demerzel? Ce anume îl poate atinge sau înlătura? Este vorba de înlăturarea lui Demerzel, nu-i aşa?
― Da, încuviinţă Amaryl şi o expresie întunecată i se aşternu pe faţă.
― Atunci, spune-mi. Fie-ţi mila de ignoranţa mea.
Amaryl se îmbujoră:
― Mă supraapreciezi, Hari. Sunt sigur că ai auzit de Jo-Jo Joranum.
― Bineînţeles. Este un demagog... Ia stai, de unde vine? Din Nishaya, nu? O lume insignifiantă. Acolo se cresc capre, din câte îmi aduc aminte. Au brânză de foarte bună calitate.
― Exact. Totuşi, nu este doar un demagog. Conduce un grup puternic, care capătă din ce în ce mai multă influenţă. Din câte declară, scopul lui este să ajungă la dreptate socială şi la o mai mare implicare politică a poporului.
― Da, spuse Seldon. Asta am auzit şi eu. Sloganul lui este: "Guvernul aparţine poporului."
― Nu chiar, Hari. Spune: "Guvernul este poporul."
Seldon dădu din cap, aprobator:
― Păi, să ştii că şi mie îmi place ideea asta.
― Şi mie. Aş fi cu totul de partea ei... dacă Joranum ar fi sincer. Dar nu este, se serveşte de ea ca de o trambulină. Pentru el, sloganul este o cale, nu un scop. Vrea să scape de Demerzel. După aceea, îi va fi uşor să îl manipuleze pe Cleon. Apoi va lua tronul pentru sine, şi el va fi poporul. Chiar tu mi-ai spus că astfel de întâmplări s-au petrecut de nenumărate ori în istoria Imperiului... iar în zilele noastre, Imperiul este mai slăbit şi mai instabil ca niciodată. O suflare care în trecut de-abia l-ar fi clătinat, acum l-ar putea distruge. Imperiul se va zbuciuma în război civil, nu-şi va reveni niciodată, iar noi nu avem încă psihoistoria, care să ne înveţe ce trebuie făcut.
― Da, acum te înţeleg, dar sunt sigur că Demerzel nu poate fi înlăturat cu atât de mare uşurinţă.
― Habar n-ai cât de puternic devine Joranum pe zi ce trece.
― Nu contează cât de puternic devine.
Umbra unui gând trecu pe deasupra sprâncenelor lui Seldon:
― Mă întreb cum de i-au dat părinţii numele de Jo-Jo. Numele ăsta are ceva pueril în el.
― Părinţii nu sunt vinovaţi cu nimic. Numele lui adevărat este Laskin, un nume foarte răspândit pe Nishaya. El şi-a ales prenumele de Jo-Jo, inspirat probabil de prima silabă a numelui.
― Cu atât mai ridicol, nu crezi?
― Nu, nu cred. Ceata care îl urmează strigă neîncetat: "Jo... Jo... Jo... Jo." Este hipnotic.
Seldon dădu să se întoarcă la tricomputerul său pentru a pune la punct simularea multidimensională pe care o gândea:
― Ei bine, vom trăi şi vom vedea.
― Cum poţi fi atât de nepăsător? Îţi spun că pericolul este iminent.
― Nu, nu este.
Ochii lui Seldon căpătară luciri de oţel, vocea îi deveni deodată aspră:
― Nu eşti în posesia tuturor datelor.
