― Uite, tată, eu l-am văzut de vreo două ori pe Joranum la Holoviziunea Trantoriană. Ba chiar i-am înregistrat pe bandă unele discursuri... Toată lumea vorbeşte despre el, aşa că m-am gândit să văd şi eu ce are de zis. Şi, ştii, ceea ce spune are sens. Nu-mi place de el, nu am încredere în el, dar ceea ce spuse are un sens. Vrea ca toate sectoarele să aibă drepturi şi şanse egale... nu-i nimic rău în asta, nu-i aşa?

― Desigur. Toţi oamenii civilizaţi sunt de aceeaşi părere.

― Şi atunci, de ce nu avem treaba asta? Împăratul nu simte la fel? Demerzel?

― Împăratul şi Primul Ministru trebuie să se ocupe de un întreg Imperiu. Nu-şi pot concentra toate eforturile doar asupra Trantor-ului. Lui Joranum îi este uşor să vorbească despre egalitate. El nu are nici o responsabilitate. Însă dacă ar trebui să guverneze, ar descoperi că eforturile îi vor fi în mare parte diminuate de un Imperiu cu douăzeci şi cinci de milioane de planete. Mai mult, sectoarele îi vor pune mereu beţe în roate. Fiecare doreşte multă egalitate pentru sine... dar nu chiar atât de multă egalitate şi pentru ceilalţi. Spune-mi, Raych, crezi că lui Joranum i-ar trebui dată o şansă de a guverna, numai pentru a arăta ce poate face?

Raych ridică din umeri:

― Nu ştiu. Mă întreb şi eu. Dar dacă ar fi încercat să-ţi facă vreun rău, aş fi fost la gâtul lui înainte de a apuca să înainteze cu doi centimetri.

― Deci, loialitatea ta faţă de mine depăşeşte grija faţă de Imperiu.

― Sigur. Tu eşti tatăl meu.

Seldon îl privi cu drag pe Raych, dar în spatele acelei priviri simţi o undă de incertitudine. Cât de departe putea merge influenţa aproape hipnotică a lui Joranum?

9

Hari Seldon se lăsă pe spate în scaun. Spătarul se dădu înapoi permiţându-i o poziţie semi-culcată. Îşi puse mâinile sub cap, cu privirea pierdută. Respiraţia îi era de-abia perceptibilă.

Dors Venabili se afla în celălalt capăt al camerei. Proiectorul era oprit, iar microfilmele la locul lor. Trecuse printr-o perioadă foarte încărcată, în care îşi revizuise părerile despre Incidentul Florina din istoria timpurie a Trantor-ului. Acum îşi permitea câteva momente de calm, în care putea face speculaţii asupra gândurilor lui Seldon.

Psihoistoria, mai mult ca sigur. Probabil că îşi va petrece restul zilelor încercând să descopere vreo scurtătură pentru a ajunge la capătul acestei tehnici matematice semihaotice, va muri nevăzând-o definitivată şi, cu inima sfâşiată din cauza neîmplinirii, va lăsa această sarcină în seama altora (lui Amaryl, dacă nu cumva treaba asta îl va da şi pe el gata).

Şi totuşi, psihoistoria îi va da un sens vieţii. Va trăi mai mult dacă va fi preocupat în întregime de psihoistorie... iar asta o mulţumea. Ştia că într-o zi îl va pierde, şi descoperi că acest gând o tulbura puternic. La început, când avea o sarcină simplă, aceea de a-l proteja ― pe el şi ceea ce ştia el ― împotriva pericolelor, nu şi-ar fi imaginat că un asemenea gând ar putea-o tulbura.

De când devenise asta o problemă personală? Cum putea fi atât de intimă? Era ceva în legătură cu acest bărbat, ceva care o făcea să nu se simtă bine atunci când el nu era prin preajma ei. Chiar şi atunci când ştia că bărbatul este în siguranţă, deci ordinele adânc înrădăcinate în ea nu o determinau să acţioneze. Ce anume era? Siguranţa lui reprezenta singurul lucru asupra căruia i se ordonase să vegheze. Când şi cum se insinuase restul?

Vorbise despre asta cu Demerzel, mult timp înainte, atunci când sentimentul devenise de neconfundat.

El o privise cu seriozitate şi spusese: "Dors, tu eşti complexă, iar răspunsurile nu sunt simple. Au existat în viaţa mea câteva persoane a căror prezenţă mă făcea să gândesc mai uşor, să dau răspunsurile cu mai multă promptitudine. Am încercat să îmi explic uşurinţa reacţiilor în prezenţa lor şi dificultatea reacţiilor în momentul dispariţiei lor definitive, pentru a-mi da seama dacă pe ansamblu am câştigat sau am pierdut. Şi un lucru a devenit evident: plăcerea companiei lor a depăşit regretul dispariţiei lor. Deci, pe ansamblu, experienţa ta de acum reprezintă un avantaj."

Hari va muri odată şi-odată, gândi ea. Cu fiecare zi ce trece, moartea lui se apropie, iar eu nu trebuie să mă mai gândesc la asta.

Pentru a scăpa de gândul neplăcut, se hotărî în cele din urmă să-l întrerupă:

― La ce te gândeşti, Hari?

― Ce?

Seldon reuşi să-şi focalizeze privirea cu un aparent efort.

― La psihoistorie, bănuiesc, spuse ea. Probabil că iarăşi ai ajuns într-un punct mort.

― Nu, dragă. Nu mă gândeam deloc la aşa ceva.

Râse, pe neaşteptate:

― Vrei să ştii la ce mă gândeam?... La păr!

― La păr? Al cui păr?

― În momentul de faţă, la al tău. O privi cu drag.

― E ceva în neregulă cu el? întrebă Dors. Să-l vopsesc în altă culoare? Sau poate că, după atâţia ani, ar trebui să fie cărunt.

― Ei! Cine are nevoie de fire albe în părul tău... Dar asta m-a condus la alte lucruri. De exemplu, la Nishaya.

― Nishaya? Ce-i asta?

― N-a făcut niciodată parte din Regatul pre-Imperial al Trantor-ului, deci nu mă surprinde că n-ai auzit de ea. Este o lume, una mică. Izolată. Neimportantă. Neluată în seamă. Eu mai ştiu câte ceva despre ea, dar numai din cauză că m-am deranjat să aflu. Din douăzeci şi cinci de milioane de lumi, foarte puţine reuşesc cu adevărat să se menţină mai tot timpul în atenţie, însă mă îndoiesc că există vreuna la fel de insignifiantă ca Nishaya. Ceea ce, dacă înţelegi, are o foarte mare însemnătate.

Dors puse deoparte materialul de studiu şi spuse:

― Ce-i cu predilecţia asta a ta pentru paradoxuri, pe care întotdeauna mi-ai spus că le deteşti? Ce-i cu însemnătatea insignifianţei?

― O, paradoxurile nu mă deranjează... atunci când le formulez eu. Vezi tu, Joranum vine de pe Nishaya.

― Aha, deci la Joranum te gândeai de fapt.

― Da. Am vizionat unele dintre discursurile lui... la insistenţele lui Raych. Nu au prea mult sens, dar efectul general poate fi aproape hipnotic. Raych este foarte impresionat de el.

― Hari, presupun că orice persoană cu origini dahlite ar fi. Apelurile neîncetate ale lui Joranum la egalitatea sectoarelor sunt în mod natural pe placul minerilor oprimaţi. Îţi aduci aminte de vizita în Dahl?

― Îmi aduc foarte bine aminte, şi bineînţeles că îl înţeleg pe băiat. Pe mine mă intrigă faptul că Joranum vine de pe Nishaya.

Dors ridică din umeri:

― Ei bine, Joranum trebuie sa vină de undeva. Nishaya, ca orice altă lume, mai trimite oameni afară din când în când, chiar şi pe Trantor.

― Da, dar după cum am spus, am făcut nişte cercetări asupra Nishayei. Am reuşit chiar să stabilesc un contact hiperspaţial cu un oficial nu foarte important ― cu costul unei mari cantităţi de credite pe care, ca să rămân cu conştiinţa curată, nu le-am trecut în contul departamentului.

― Şi ai găsit ceva care să merite cheltuiala?

― Cred că da. Ştii, Joranum spune întotdeauna mici povestioare, pentru a scoate în evidenţă unele idei. Povestioarele sunt legende auzite pe planeta lui, Nishaya. Îi sunt de mare ajutor aici, pe Trantor, întrucât îi permit să treacă drept un om din popor, cu o filozofie sănătoasă şi bazată pe experienţă. Discursurile lui sunt împănate cu astfel de poveşti. Joranum apare ca provenind dintr-o lume mică, crescut şi educat într-o fermă izolată, înconjurată de natura nedomesticită. Oamenilor le place aşa ceva, mai ales trantorienilor, care mai degrabă ar prefera să moară decât să se găsească în mijlocul naturii sălbatice, dar care totuşi adoră să viseze la astfel de aventuri.

― Bun, şi unde vrei să ajungi?

― Partea ciudată este că persoana de pe Nishaya cu care am vorbit nu cunoştea nici una dintre povestioarele lui Joranum.

― Nu este relevant, Hari. O fi ea o lume mică, dar este totuşi o lume. Ceea ce este răspândit în regiunea natală a lui Joranum poate să nu fie răspândit în regiunea din care provine oficialul tău.

― Nu, nu. Basmele populare sunt răspândite pe întreaga planetă, într-o formă sau alta. Dar lăsând la o parte acest lucru, am avut mari probleme încercând să-l înţeleg pe individ. Vorbea Galactica Standard cu un accent foarte puternic. Am mai vorbit cu câţiva de-acolo ― aşa, ca să verific ― şi toţi aveau acelaşi accent.

― Şi ce-i cu asta?

― Joranum nu are acest accent. Trantoriana lui este foarte bună. De fapt, este mult mai bună decât a mea. Eu mi-am păstrat accentul heliconian asupra lui "r". El nu şi-a păstrat accentul. Conform documentelor, a venit pe Trantor la nouăsprezece ani. După părerea mea, este imposibil să-ţi petreci primii nouăsprezece ani din viaţă vorbind acea versiune barbară a Galacticii Standard pe care o vorbesc cei de pe Nishaya, după care să vii pe Trantor şi să-ţi pierzi accentul. Oricât de mult ar fi stat aici, ar fi rămas o urmă a accentului... Uită-te la Raych cum îşi mai pierde din când în când controlul şi începe să vorbească în felul lui.