― Şi ce deduci din toate astea?

― Deduc că Joranum nu a venit deloc de pe Nishaya. De fapt, a ales să pretindă că vine din Nishaya deoarece este atât de retrasă şi de izolată încât nimănui nu îi va trece prin cap să o verifice. Cred că a făcut o cercetare computerizată foarte amănunţită pentru a găsi lumea care să îi reducă la maximum şansele de a fi prins cu minciuna.

― Dar este ridicol, Hari. Pentru ce să pretindă că vine dintr-o lume cu care nu are nici o legătură? Ar însemna un foarte mare efort de falsificare a documentelor oficiale.

― Şi probabil că exact asta a şi făcut. Are probabil destui adepţi în serviciile publice, ca să o poată face. Probabil că nici o altă persoană nu a depus atâtea eforturi în direcţia falsificării actelor, iar adepţii lui sunt prea fanatici pentru a-l da de gol.

― Şi totuşi... De ce?

― Deoarece, după părerea mea, Joranum nu vrea ca oamenii să afle de unde provine el de fapt.

― De ce? Toate lumile Imperiului sunt egale, atât prin lege cât şi prin obiceiuri.

― Ştiu şi eu? Aceste teorii ideale se pare că nu sunt niciodată transpuse în realitate.

― Şi atunci, de unde vine? Ai vreo idee?

― Da. Ceea ce ne aduce din nou la problema părului.

― Ce-i cu părul?

― Stăteam acolo, faţă-n faţă cu Joranum, mă uitam la el şi nu mă simţeam în largul meu, fără să ştiu de ce. Apoi, în final, mi-am dat seama că din cauza părului său nu mă simţeam eu bine. Era ceva în legătură cu el... o aparenţă de prospeţime, de strălucire... o perfecţiune pe care nu o mai văzusem niciodată până atunci. După care mi-am dat seama. Părul lui era implantat artificial şi cu mare grijă pe un scalp care în mod normal nu ar trebui să aibă habar de aşa ceva.

― Nu ar trebui?

Dors miji ochii. Era clar că înţelesese şi ea, dintr-o dată:

― Vrei să spui că...

― Da, asta vreau să spun. Vine din acel sector care trăieşte în trecut, dominat de mitologie. Din Sectorul Mycogen. Asta se străduie el din răsputeri să ascundă.

10

Dors Venabili reflectă calm la această problemă. Era singurul ei mod de a gândi: calm. Înflăcăratele izbucniri emoţionale nu o caracterizau.

Închise ochii pentru a se concentra. Au trecut opt ani de când a vizitat Mycogenul, împreună cu Hari. N-au stat multă vreme acolo. Nu găseai nimic demn de admiraţie... în afară de mâncare.

Imaginile se succedau, una după alta. Societatea, severă, puritană, care punea bărbatul în centrul preocupărilor ei; glorificarea trecutului; înlăturarea completă a părului de pe corp, un proces dureros, auto-impus, pentru a diferi cu ceva faţă de restul oamenilor astfel încât "să ştie cine sunt"; legendele lor; amintirile (sau plăsmuirile) unei perioade în care cârmuiseră Galaxia... când aveau o durată de viaţă foarte marc, când existau roboţi.

Deschise ochii şi spuse:

― De ce, Hari?

― De ce ce, dragă?

― De ce să pretindă că nu vine din Mycogen?

Credea ― ba nu, ştia sigur ― că Hari nu îşi va aduce aminte de Mycogen mai în detaliu decât ea. Dar mintea lui era mai bună decât a ei şi, cu siguranţă, diferită. Mintea ei doar îşi aducea aminte şi trăgea concluziile evidente, în maniera unei deducţii matematice. Mintea lui făcea salturi neaşteptate. Lui Seldon îi plăcea să pretindă că numai asistentul său, Yugo Amaryl, era condus de intuiţie. Dar ea nu se lăsa păcălită. Lui Seldon îi plăcea să pozeze în matematicianul naiv, care privea lumea prin ochii mereu întrebători, dar nici asta nu era de natură a o păcăli.

― De ce să pretindă că nu vine din Mycogen? repetă ea.

Seldon rămăsese nemişcat, cu acea privire pierdută, introspectivă, pe care Dors o asocia întotdeauna cu încercarea lui de a stoarce încă un strop de utilitate şi valabilitate din conceptele psihoistoriei.

În cele din urmă, Seldon spuse:

― Este o societate aspră, care pune multe îngrădiri. Întotdeauna vor exista indivizi iritaţi de maniera de a li se dicta fiecare acţiune şi fiecare gând. Întotdeauna vor exista indivizi care nu vor fi de acord să se lase sufocaţi, ca şi ceilalţi, şi vor aspira la libertăţile mai mari oferite de lumea de dincolo, mai realistă. Este uşor de înţeles.

― Şi se vor strădui să se acopere cu păr artificial?

― Nu, în general nu. Majoritatea Evadaţilor ― aşa îi numesc mycogenienii pe cei care dezertează ― poartă o perucă. Este mult mai simplu, dar mult mai puţin eficient. Evadaţii serioşi îşi implantează păr artificial, aşa mi s-a spus. Operaţia este dificilă şi scumpă, dar aproape că nu se observă. Deşi am auzit cu mult timp în urmă, este prima oară când dau peste un astfel de caz. Am petrecut câţiva ani studiind toate cele opt sute de sectoare ale Trantor-ului, încercând să descopăr legile fundamentale şi matematicile psihoistoriei. Din păcate, nu am ajuns la cine ştie ce rezultate, însă am învăţat câteva lucruri.

― Dar pentru ce trebuie Evadaţii să ascundă faptul că provin din Mycogen? Din câte ştiu eu, nimeni nu-i persecută pentru aşa ceva.

― Nu, într-adevăr. De fapt, nu există o impresie generală cum că mycogenienii ar fi inferiori. Este ceva mult mai rău. Mycogenienii nu sunt luaţi în serios. Sunt inteligenţi ― toată lumea admite asta ― bine educaţi, distinşi, cultivaţi, maeştri în arta culinară, nemaipomeniţi în capacitatea lor de a menţine prosperitatea sectorului Mycogen... însă nimeni nu îi ia în serios. Credinţele lor sunt pentru oamenii din afara Mycogenului ridicole, comice, incredibil de absurde. Mycogenienii Evadaţi nu sunt consideraţi altfel. O încercare mycogeniană de a ajunge la putere în guvern s-ar trezi în final zdrobită de râsete. Să fii temut, este o nimica toată. Să fii dispreţuit, te poţi obişnui şi cu asta. Dar să se râdă de tine... e ceva fatal. Joranum vrea să fie Prim Ministru, aşa că trebuie să aibă păr, şi, ca să fie în siguranţă, trebuie să se creadă că a fost crescut pe o lume obscură, cât mai îndepărtată de Mycogen.

― Dar există atâţia oameni cu chelie naturală!

― Niciodată nu sunt complet lipsiţi de păr, aşa cum sunt obligaţi mycogenienii. În Provincie, n-ar avea mare importanţă, însă mycogenienii reprezintă pentru Provincie un cuvânt destul de vag. Mycogenienii trăiesc într-o puternică izolare artificială, şi extrem de rar dai peste vreunul care să fi părăsit Trantor-ul. Însă aici, pe Trantor, lucrurile stau cu totul altfel. Oamenii, chiar dacă au chelie, mai rămân totuşi cu câteva fire de păr care arată că nu sunt mycogenieni, sau au păr pe faţă. Cei foarte puţini care sunt complet spâni ― în general, din cauza unei boli ― sunt ghinionişti. Bănuiesc că trebuie să facă rost de un certificat medical pentru a dovedi că nu sunt mycogenieni.

Dors spuse, încruntându-se uşor:

― Şi ne ajută asta cu ceva?

― Nu sunt sigur.

― Ai putea face cunoscut faptul că este mycogenian?

― Nu sunt sigur că este un lucru uşor. Probabil că şi-a acoperit bine urmele, şi chiar dacă ar fi posibil...

― Da?

Seldon ridică din umeri:

― Nu vreau să dau ocazia unor manifestări de intoleranţă. Situaţia socială pe Trantor e şi aşa destul de rea. N-are rost să ne asumăm riscul unor pasiuni dezlănţuite, pe care nici eu şi nici altcineva nu le-ar putea ţine după aceea sub control. Dacă va trebui să recurg la asta, nu o voi face decât atunci când nu voi mai avea de ales.

― Deci şi tu vrei minimalism.

― Desigur.

― Şi atunci, ce vei face?

― Am fixat o întâlnire cu Demerzel. Poate ştie el ce să facă.

Dors îl privi cu severitate:

― Hari, vezi că s-ar putea să intri într-o capcană. Nu cumva te aştepţi ca Demerzel să rezolve toate problemele în locul tău?

― Nu, dar poate că o va rezolva pe aceasta.