― Nishaya? Ce-i asta?
― N-a făcut niciodată parte din Regatul pre-Imperial al Trantor-ului, deci nu mă surprinde că n-ai auzit de ea. Este o lume, una mică. Izolată. Neimportantă. Neluată în seamă. Eu mai ştiu câte ceva despre ea, dar numai din cauză că m-am deranjat să aflu. Din douăzeci şi cinci de milioane de lumi, foarte puţine reuşesc cu adevărat să se menţină mai tot timpul în atenţie, însă mă îndoiesc că există vreuna la fel de insignifiantă ca Nishaya. Ceea ce, dacă înţelegi, are o foarte mare însemnătate.
Dors puse deoparte materialul de studiu şi spuse:
― Ce-i cu predilecţia asta a ta pentru paradoxuri, pe care întotdeauna mi-ai spus că le deteşti? Ce-i cu însemnătatea insignifianţei?
― O, paradoxurile nu mă deranjează... atunci când le formulez eu. Vezi tu, Joranum vine de pe Nishaya.
― Aha, deci la Joranum te gândeai de fapt.
― Da. Am vizionat unele dintre discursurile lui... la insistenţele lui Raych. Nu au prea mult sens, dar efectul general poate fi aproape hipnotic. Raych este foarte impresionat de el.
― Hari, presupun că orice persoană cu origini dahlite ar fi. Apelurile neîncetate ale lui Joranum la egalitatea sectoarelor sunt în mod natural pe placul minerilor oprimaţi. Îţi aduci aminte de vizita în Dahl?
― Îmi aduc foarte bine aminte, şi bineînţeles că îl înţeleg pe băiat. Pe mine mă intrigă faptul că Joranum vine de pe Nishaya.
Dors ridică din umeri:
― Ei bine, Joranum trebuie sa vină de undeva. Nishaya, ca orice altă lume, mai trimite oameni afară din când în când, chiar şi pe Trantor.
― Da, dar după cum am spus, am făcut nişte cercetări asupra Nishayei. Am reuşit chiar să stabilesc un contact hiperspaţial cu un oficial nu foarte important ― cu costul unei mari cantităţi de credite pe care, ca să rămân cu conştiinţa curată, nu le-am trecut în contul departamentului.
― Şi ai găsit ceva care să merite cheltuiala?
― Cred că da. Ştii, Joranum spune întotdeauna mici povestioare, pentru a scoate în evidenţă unele idei. Povestioarele sunt legende auzite pe planeta lui, Nishaya. Îi sunt de mare ajutor aici, pe Trantor, întrucât îi permit să treacă drept un om din popor, cu o filozofie sănătoasă şi bazată pe experienţă. Discursurile lui sunt împănate cu astfel de poveşti. Joranum apare ca provenind dintr-o lume mică, crescut şi educat într-o fermă izolată, înconjurată de natura nedomesticită. Oamenilor le place aşa ceva, mai ales trantorienilor, care mai degrabă ar prefera să moară decât să se găsească în mijlocul naturii sălbatice, dar care totuşi adoră să viseze la astfel de aventuri.
― Bun, şi unde vrei să ajungi?
― Partea ciudată este că persoana de pe Nishaya cu care am vorbit nu cunoştea nici una dintre povestioarele lui Joranum.
― Nu este relevant, Hari. O fi ea o lume mică, dar este totuşi o lume. Ceea ce este răspândit în regiunea natală a lui Joranum poate să nu fie răspândit în regiunea din care provine oficialul tău.
― Nu, nu. Basmele populare sunt răspândite pe întreaga planetă, într-o formă sau alta. Dar lăsând la o parte acest lucru, am avut mari probleme încercând să-l înţeleg pe individ. Vorbea Galactica Standard cu un accent foarte puternic. Am mai vorbit cu câţiva de-acolo ― aşa, ca să verific ― şi toţi aveau acelaşi accent.
― Şi ce-i cu asta?
― Joranum nu are acest accent. Trantoriana lui este foarte bună. De fapt, este mult mai bună decât a mea. Eu mi-am păstrat accentul heliconian asupra lui "r". El nu şi-a păstrat accentul. Conform documentelor, a venit pe Trantor la nouăsprezece ani. După părerea mea, este imposibil să-ţi petreci primii nouăsprezece ani din viaţă vorbind acea versiune barbară a Galacticii Standard pe care o vorbesc cei de pe Nishaya, după care să vii pe Trantor şi să-ţi pierzi accentul. Oricât de mult ar fi stat aici, ar fi rămas o urmă a accentului... Uită-te la Raych cum îşi mai pierde din când în când controlul şi începe să vorbească în felul lui.
― Şi ce deduci din toate astea?
― Deduc că Joranum nu a venit deloc de pe Nishaya. De fapt, a ales să pretindă că vine din Nishaya deoarece este atât de retrasă şi de izolată încât nimănui nu îi va trece prin cap să o verifice. Cred că a făcut o cercetare computerizată foarte amănunţită pentru a găsi lumea care să îi reducă la maximum şansele de a fi prins cu minciuna.
― Dar este ridicol, Hari. Pentru ce să pretindă că vine dintr-o lume cu care nu are nici o legătură? Ar însemna un foarte mare efort de falsificare a documentelor oficiale.
― Şi probabil că exact asta a şi făcut. Are probabil destui adepţi în serviciile publice, ca să o poată face. Probabil că nici o altă persoană nu a depus atâtea eforturi în direcţia falsificării actelor, iar adepţii lui sunt prea fanatici pentru a-l da de gol.
― Şi totuşi... De ce?
― Deoarece, după părerea mea, Joranum nu vrea ca oamenii să afle de unde provine el de fapt.
― De ce? Toate lumile Imperiului sunt egale, atât prin lege cât şi prin obiceiuri.
― Ştiu şi eu? Aceste teorii ideale se pare că nu sunt niciodată transpuse în realitate.
― Şi atunci, de unde vine? Ai vreo idee?
― Da. Ceea ce ne aduce din nou la problema părului.
― Ce-i cu părul?
― Stăteam acolo, faţă-n faţă cu Joranum, mă uitam la el şi nu mă simţeam în largul meu, fără să ştiu de ce. Apoi, în final, mi-am dat seama că din cauza părului său nu mă simţeam eu bine. Era ceva în legătură cu el... o aparenţă de prospeţime, de strălucire... o perfecţiune pe care nu o mai văzusem niciodată până atunci. După care mi-am dat seama. Părul lui era implantat artificial şi cu mare grijă pe un scalp care în mod normal nu ar trebui să aibă habar de aşa ceva.
― Nu ar trebui?
Dors miji ochii. Era clar că înţelesese şi ea, dintr-o dată:
― Vrei să spui că...
― Da, asta vreau să spun. Vine din acel sector care trăieşte în trecut, dominat de mitologie. Din Sectorul Mycogen. Asta se străduie el din răsputeri să ascundă.
10
Dors Venabili reflectă calm la această problemă. Era singurul ei mod de a gândi: calm. Înflăcăratele izbucniri emoţionale nu o caracterizau.
Închise ochii pentru a se concentra. Au trecut opt ani de când a vizitat Mycogenul, împreună cu Hari. N-au stat multă vreme acolo. Nu găseai nimic demn de admiraţie... în afară de mâncare.
Imaginile se succedau, una după alta. Societatea, severă, puritană, care punea bărbatul în centrul preocupărilor ei; glorificarea trecutului; înlăturarea completă a părului de pe corp, un proces dureros, auto-impus, pentru a diferi cu ceva faţă de restul oamenilor astfel încât "să ştie cine sunt"; legendele lor; amintirile (sau plăsmuirile) unei perioade în care cârmuiseră Galaxia... când aveau o durată de viaţă foarte marc, când existau roboţi.
