― Înţeleg. Totuşi, dacă îţi va face plăcere să auzi un lucru curios, Maiestatea Sa Imperială îşi aduce aminte de tine.

― Din cauză că ai avut tu grijă, bănuiesc.

― Nu. Nu am întreprins nimic în direcţia asta. Totuşi, Maiestatea Sa Imperială mă surprinde din când în când. Este conştient de apropiata Convenţie şi se pare că îşi aduce aminte de discursul tău la cea precedentă. Se interesează în continuare de psihoistorie şi, trebuie să te avertizez că s-ar putea să ai surprize. Nu ar fi imposibil să ceară să te vadă. Curtea, cu siguranţă, va considera asta ca pe o mare onoare... să fii solicitat de Împărat pentru o audienţă, de două ori în viaţă!

― Glumeşti. La ce ar folosi dacă m-aş întâlni cu Împăratul?

― În orice caz, dacă afli că eşti chemat într-o audienţă, nu poţi refuza... Ce mai fac tinerii tăi protejaţi, Yugo şi Raych?

― Sunt convins că ştii. Bănuiesc că mă supraveghezi îndeaproape.

― Da, te supraveghez, dar nu în toate aspectele vieţii tale, ci doar în acelea care sunt legate de securitatea ta. Mă tem că îndatoririle mele îmi ocupă foarte mult timp, şi nu sunt atotvăzător.

― Dors nu-ţi trimite rapoarte?

― Ba da, dar numai în caz de criză. Nu are chef să joace rolul spionului în probleme neesenţiale.

Zâmbi din nou.

― Băieţii mei fac bine, mormăi Seldon. Cu Yugo este din ce în ce mai greu de lucrat. Probabil are impresia că îi pun frâne. Cât despre Raych, este un hoţoman adorabil... întotdeauna a fost. Mi-a câştigat inima atunci când era un derbedeu amărât hoinărind pe străzi şi, mai surprinzător, a cucerit-o pe Dors. Cred cu sinceritate, Daneel, că dacă Dors s-ar sătura de mine şi ar dori să mă părăsească, ar rămâne totuşi, din dragoste pentru Raych.

Demerzel dădu din cap iar Seldon continuă, posomorât:

― Dacă Rashelle din Wye nu l-ar fi considerat adorabil, nu aş mai fi fost astăzi aici. Aş fi fost omorât, pulverizat...

Scutură din umeri, tulburat:

― Mă trec fiorii când mă gândesc la ce s-a petrecut atunci, Daneel. A fost un eveniment atât de imprevizibil! Cum ar fi putut ajuta psihoistoria în vreun fel?

― Nu tu mi-ai spus că, în cel mai bun caz, psihoistoria nu poate oferi decât probabilităţi, trebuind să lucreze cu numere foarte mari, şi nu cu indivizi?

― Dar dacă respectivul individ este de o importanţă crucială...

― După părerea mea, vei decoperi că nici un individ nu este cu adevărat crucial. Nici chiar eu... sau tu...

― Poate că ai dreptate. Îmi dau seama că, deşi lucrez cu ipotezele acestea, mă gândesc totuşi la mine ca fiind de o importanţă crucială, într-un egoism supranormal care transcende orice raţiune... Şi tu eşti crucial, de asemenea, motiv pentru care am venit aici să discut cu tine... cât mai sincer posibil. Trebuie să ştiu.

― Ce să ştii?

Resturile fuseseră debarasate de un ajutor de ospătar, iar iluminarea camerei slăbi; pereţii parcă se apropiară, dând senzaţia unei puternice intimităţi.

― Joranum, spuse Seldon.

Aruncase scurt cuvântul, ca şi cum simpla pronunţare a numelui era suficientă.

― A, da.

― Îl ştii?

― Desigur. Cum aş putea să nu îl ştiu?

― Ei bine, vreau să aflu şi eu mai multe despre el.

― Ce anume vrei să afli?

― Haide, Daneel, nu face glume cu mine. Este periculos?

― Bineînţeles că este periculos. Mai ai vreun dubiu?

― Vreau să spun, periculos pentru tine? Pentru poziţia ta de Prim Ministru?

― La asta mă şi referisem. Iată de ce este periculos.

― Şi accepţi situaţia asta?

Demerzel se aplecă, punând cotul masă:

― Hari, unele lucruri se întâmplă fără a-mi cere mie permisiunea. Hai să facem un pic de filozofie. Maiestatea Sa Imperială, Cleon, Primul cu acest Nume, se află pe tron de optsprezece ani, şi în toată această perioadă eu am fost Şeful Său de Stat Major, apoi Prim Ministru. Şi ţine cont că în ultimii ani de domnie ai tatălui Său, am avut cam aceeaşi funcţie. Trebuie să recunoşti că e o perioadă îndelungată, iar Prim Miniştrii rareori rămân atât de mult la putere.

― Tu nu eşti un Prim Ministru obişnuit, Daneel, şi o ştii foarte bine. Trebuie să rămâi la putere până când definitivez psihoistoria. Nu zâmbi. Este adevărat. Atunci când ne-am întâlnit prima oară, acum opt ani, mi-ai spus că Imperiul se afla într-o stare de decădere şi declin. Ţi-ai schimbat părerea?

― Nu, desigur.

― De fapt, declinul este chiar mai accentuat acum, nu-i aşa?

― Da, aşa este, deşi mă străduiesc să îl împiedic.

― Şi fără tine, ce se va întâmpla? Joranum aţâţă Imperiul împotriva ta.

― Trantor-ul, Hari. Provinciile sunt deocamdată solide şi destul de mulţumite de acţiunile mele, chiar şi în condiţiile unei economii în declin şi a unui comerţ din ce în ce mai redus.

― Dar Trantor-ul contează. Trantor-ul ― lumea Imperială în care trăim, capitala Imperiului, nucleul, centrul administrativ ― te poate înlătura. Nu-ţi poţi păstra postul dacă Trantor-ul zice nu.

― Sunt de acord cu tine.

― Iar dacă tu pleci, cine va avea grijă de Provincii şi cine va frâna grăbirea declinului, alunecarea rapidă a Imperiului în anarhie?

― Da, desigur, ceea ce spui tu este posibil să se întâmple.

― Deci trebuie să faci ceva în privinţa asta. Yugo este convins că te afli într-un pericol foarte mare şi că nu-ţi vei putea păstra postul. Aşa îi spune lui intuiţia. Dors spune acelaşi lucru, exprimându-l în termenii celor Trei Legi ale... ale...

― Roboticii, interveni Daneel.

― Tânărul Raych pare atras de doctrinele lui Joranum. Este ceva normal, înţelegi, fiind de origine dahlită. Iar eu... eu sunt neliniştit, aşa că am venit la tine ca să îmi redai liniştea. Te rog, spune-mi că stăpâneşti bine situaţia.

― Aş face-o, dacă aş putea. Însă din păcate nu te pot linişti. Sunt în pericol.

― Şi nu faci nimic?