Raych privi la reportajul cu pricina, care parcă plutea în aer înaintea ochilor săi, şi spuse:

― Da, ştiu.

― Ştii?'

― Desigur. De obicei sunt la curent cu tot ce se întâmplă în Dahl. Ştii, e sectorul meu natal...

― Şi ce părere ai?

― Nu mă surprinde. Pe tine da? Restul Trantor-ului îi tratează pe dahliţi ca pe nişte gunoaie. De ce să nu adere la opiniile lui Joranum?

― Deci eşti şi tu de partea lor?

― Ei bine...

Figura lui Raych se încreţi, gânditoare:

― Trebuie să recunosc că unele lucruri pe care le spune sunt foarte pe placul meu. Spune că vrea egalitate pentru toţi oamenii. Ce e rău în asta?

― Nimic rău... dacă este şi el convins. Dacă este sincer. Dacă nu se foloseşte de asta pentru a acumula voturi.

― Este adevărat, tată, dar majoritatea dahliţilor probabil că îşi spun: Ce avem de pierdut? Acum nu avem egalitate, deşi legile spun că avem.

― E greu să transpui în legi egalitatea oamenilor.

― Asta nu te răcoreşte când transpiri muncind de-ţi dai sufletul.

Seldon gândea rapid. Se tot gândea, de când dăduse peste acest reportaj.

― Raych, spuse el, n-ai mai fost în Dahl de când mama ta şi cu mine te-am luat de-acolo, nu-i aşa?

― Ba sigur că am mai fost. Am fost cu tine în vizită, acum cinci ani.

― Da, da...

Seldon dădu din mână, ca pentru a da subiectul la o parte:

― ...dar vizita aia nu contează. Am stat la un hotel de intersector, care nu avea nimic dahlit în el şi, din câte îmi amintesc, Dors nu te-a lăsat deloc să umbli singur pe străzi. La urma urmelor, nu aveai decât cincisprezece ani. Cum ţi-ar place să faci acum o vizită în Dahl, singur, fără să-ţi mai poarte altcineva de grijă? Ai douăzeci de ani împliniţi.

Raych chicoti:

― Mama n-o să-mi dea voie niciodată.

― Nu spun că mi-ar face plăcere să mă confrunt cu ea în privinţa asta, dar de fapt n-am de gând să-i cer permisiunea. Întrebarea este: Eşti dispus să faci asta pentru mine?

― Din curiozitate? Sigur. Mi-ar plăcea să văd ce s-a mai întâmplat prin vechile locuri.

― Te poţi rupe de la studiile tale?

― Sigur. O săptămână sau un pic mai mult, n-o să se simtă. De altfel, îmi poţi înregistra lecţiile şi le recuperez atunci când mă întorc. Pot obţine o învoire. La urma urmelor, taică-meu e membru al facultăţii ― dacă nu cumva ai fost concediat.

― Nu n-am fost. Însă să ştii că nu mă gândeam să-ţi iei o mică vacanţă pentru distracţie.

― M-ar fi mirat. Cred că habar n-ai ce-i aia vacanţă pentru distracţii, tată. Sunt surprins că ţi-a trecut prin cap că o vacanţă poate fi folosită şi pentru aşa ceva.

― Nu fi impertinent. Când ajungi acolo, vreau să te întâlneşti cu Laskin Joranum.

Raych tresări, surprins:

― Şi cum să fac? Habar n-am de un' să-l iau.

― Va fi în Dahl. I s-a cerut să vorbească la Consiliul Sectorului Dahl, împreună cu noii membrii Joranumiţi. Vom afla data exactă şi, cu câteva zile mai înainte, vei pleca acolo.

― Şi cum fac să mă-ntâlnesc cu el, tată? Nu-mi închipui că uşile lui sunt deschise pentru oricine.

― Nici eu nu cred, dar mă bazez pe tine că te vei descurca. Când aveai doisprezece ani, te descurcai de minune. Sper că isteţimea nu ţi s-a tocit prea tare în anii din urmă.

Raych zâmbi:

― Sper că nu. Dar, presupunând că mă întâlnesc cu el, ce fac?

― Ei bine, încerci să afli cât mai multe lucruri. Ce plănuieşte el de fapt. Care sunt adevăratele lui gânduri.

― Şi crezi ca o să-mi spună mie?

― Nu m-ar mira. Ai darul ăsta de a inspira încredere, şnapanule. Uite, am să-ţi spun.

Şi discutară. De mai multe ori.

Seldon era sfâşiat de gânduri. Nu ştia prea sigur la ce rezultat va ajunge, dar nu îndrăznea să se consulte cu Yugo Amaryl sau cu Demerzel sau (mai ales) cu Dors. Ei l-ar putea opri. I-ar putea dovedi că ideea era şubredă, iar el nu vroia o astfel de demonstraţie. Planul lui părea singura soluţie pentru salvare şi nu dorea să-i fie blocat.

Dar exista, totuşi, o soluţie? După părerea lui Seldon, Raych era singurul care putea câştiga încrederea lui Joranum, dar era oare Raych omul potrivit? Era dahlit, îl simpatiza pe Joranum. Până unde putea avea încredere în el?

Oribil! Raych era fiul său... şi Seldon nu mai avusese până atunci motive să nu aibă încredere în Raych.

13

Dacă Seldon avea îndoieli referitoare la eficacitatea planului său, dacă se temea că va declanşa precipitarea evenimentelor într-o direcţie iremediabil greşită, dacă era copleşit de îndoială în privinţa încrederii pe care trebuia să i-o acorde lui Raych, despre care nu ştia dacă îşi va îndeplini aşa cum trebuie misiunea, în schimb nu avea nici o îndoială ― nici una ― referitoare la modul în care va reacţiona Dors atunci când o va pune în faţa faptului împlinit.

Şi, se poate spune că nu s-a înşelat.

Ba da, într-un fel s-a înşelat totuşi, pentru că Dors nu a ridicat vocea cuprinsă de groază, aşa cum se gândise el că va face, pregătindu-se să o înfrunte.

Dar de unde era el să ştie? Ea nu era ca celelalte femei şi nu o văzuse niciodată cu adevărat mânioasă. Probabil că aşa era felul ei.

Avea ochi de gheaţă şi în vocea joasă simţi o dezamăgire amară:

― L-ai trimis în Dahl? Singur?