― Trantor-ul, Hari. Provinciile sunt deocamdată solide şi destul de mulţumite de acţiunile mele, chiar şi în condiţiile unei economii în declin şi a unui comerţ din ce în ce mai redus.
― Dar Trantor-ul contează. Trantor-ul ― lumea Imperială în care trăim, capitala Imperiului, nucleul, centrul administrativ ― te poate înlătura. Nu-ţi poţi păstra postul dacă Trantor-ul zice nu.
― Sunt de acord cu tine.
― Iar dacă tu pleci, cine va avea grijă de Provincii şi cine va frâna grăbirea declinului, alunecarea rapidă a Imperiului în anarhie?
― Da, desigur, ceea ce spui tu este posibil să se întâmple.
― Deci trebuie să faci ceva în privinţa asta. Yugo este convins că te afli într-un pericol foarte mare şi că nu-ţi vei putea păstra postul. Aşa îi spune lui intuiţia. Dors spune acelaşi lucru, exprimându-l în termenii celor Trei Legi ale... ale...
― Roboticii, interveni Daneel.
― Tânărul Raych pare atras de doctrinele lui Joranum. Este ceva normal, înţelegi, fiind de origine dahlită. Iar eu... eu sunt neliniştit, aşa că am venit la tine ca să îmi redai liniştea. Te rog, spune-mi că stăpâneşti bine situaţia.
― Aş face-o, dacă aş putea. Însă din păcate nu te pot linişti. Sunt în pericol.
― Şi nu faci nimic?
― Nu. Depun eforturi pentru a atenua nemulţumirile şi a toci tăişul mesajului lui Joranum. Dacă nu aş fi depus aceste eforturi, probabil că acum aş fi fost deja dat afară din post. Dar ceea ce fac nu este suficient.
Seldon şovăi. În cele din urmă spuse:
― Cred că Joranum provine de fapt din Mycogen.
― Serios?
― Asta este părerea mea. M-am gândit că ne-am putea folosi de asta împotriva lui, însă nu îndrăznesc să dau frâu liber forţelor intoleranţei.
― Asta dovedeşte înţelepciune. Multe lucruri pot fi făcute, dar cu efecte secundare nedorite. Vezi tu, Hari, eu nu mă tem să părăsesc postul ― dacă aş putea găsi un succesor care să continue după aceleaşi principii ca şi mine pentru a reduce la maxim declinul. Pe de altă parte, dacă Joranum îmi succede, părerea mea este că acest lucru va fi fatal.
― Atunci, orice am face pentru a-l opri ar avea justificare.
― Nu chiar. Anarhia poate pune stăpânire pe Imperiu chiar dacă Joranum este distrus şi eu rămân. În consecinţă, nu trebuie să întreprind ceva care l-ar distruge pe Joranum şi mi-ar permite mie să-mi păstrez postul, decât dacă astfel ar putea fi împiedicată Prăbuşirea Imperiului. Încă nu am reuşit ceva care să-l distrugă pe Joranum şi să evite în acelaşi timp anarhia.
― Minimalism, şopti Seldon.
― Poftim?
― Dors mi-a explicat că eşti constrâns de minimalism.
― Într-adevăr.
― Deci, Daneel, vizita mea aici este un eşec.
― Adică ai venit aici pentru a căpăta încredere şi nu ai căpătat-o.
― Mă tem că da.
― Dar şi eu am dorit să te văd, tot pentru a căpăta încredere.
― De la mine?
― De la psihoistorie, care ar trebui să ne arate calea spre un viitor ceva mai luminos.
Seldon oftă adânc:
― Daneel, psihoistoria nu a ajuns în stadiul ăsta.
Primul Ministru îl privi cu gravitate:
― Hari, ai avut opt ani la dispoziţie.
― Chiar după opt, sau opt sute de ani, psihoistoria este posibil să nu ajungă în stadiul ăsta. Este o problemă căreia nu îi văd capătul.
― Nu mă aşteptam ca metoda să fi fost adusă la perfecţiune, spuse Demerzel, dar poate ai o schiţă, un schelet, un principiu după care te poţi ghida. Imperfect, poate, dar mai bun decât o presupunere la nimereală.
― Nu te pot ajuta mai mult decât aş fi putut-o face cu opt ani în urmă, spuse trist Seldon. Deci, iată care este problema: Tu trebuie să rămâi la putere iar Joranum trebuie eliminat astfel încât stabilitatea Imperiului să se menţină cât mai mult timp posibil, iar eu să am o şansă rezonabilă de a duce psihoistoria la bun sfârşit. Însă acest lucru nu se poate realiza decât dacă am psihoistoria. Aşa este?
― Aşa se pare, Hari.
― Atunci ne învârtim inutil într-un cerc, iar Imperiul va fi distrus.
― Numai dacă nu intervine cumva ceva neprevăzut. Numai dacă nu cumva ai tu grijă să se întâmple ceva neprevăzut.
― Eu? Cum aş putea, fără psihoistorie?
― Nu ştiu, Hari.
