Renunţă la accentul billibottonian, dar acesta mai era încă acolo, cam tot atât cât exista şi în cuvintele caporalului. Mai existau şi alte zone în Dahl în afară de Billibotton. Unele dintre ele cultivau aspiraţia spre relaţii amicale între oameni.

― Sunteţi ofiţeri de securitate? întrebă Raych. Nu-mi aduc aminte de uniformele pe care le...

― Nu suntem ofiţeri de securitate. În Billibotton nu prea întâlneşti ofiţeri de securitate. Noi facem parte din Garda Joranumită, şi păstrăm liniştea aici. Pe ăştia trei îi cunoaştem, i-am avertizat să aibă grijă ce fac. Ne vom ocupa de ei mai târziu, însă problema noastră eşti tu, amice. Numele. Numărul de identificare.

Raych le spuse.

― Şi ce s-a întâmplat aici?

Raych le spuse.

― Cu ce treburi ai venit?

― Uite ce e, spuse Raych. Aveţi dreptul să mă chestionaţi? Dacă nu sunteţi ofiţeri de securitate...

― Ascultă, spuse caporalul cu o voce dură, nu ne întreba tu pe noi ce drepturi avem. Aici suntem în Billibotton şi avem tot dreptul, pentru că ni-l luăm singuri. Spui că i-ai bătut pe ăştia trei, şi te cred. Dar pe noi nu ne poţi bate. Noi avem voie să purtăm blastere...

Acestea fiind zise, caporalul scoase încet la iveală un blaster:

― Acum spune-mi cu ce treburi ai venit aici.

Raych oftă. Dacă s-ar fi dus direct la un hotel de sector, aşa cum ar fi trebuit... Dacă nu s-ar fi oprit, lăsându-se învins de nostalgia pentru Billibotton şi coco-tarte...

― Am venit să discut o problemă importantă cu domnul Joranum, spuse el, şi din moment ce se pare că faceţi parte din organi...

― Să discuţi cu Şeful?

― Da, Caporale.

― Cu două cuţite asupra ta?

― Pentru auto-apărare. Când aş fi discutat cu domnul Joranum, nu le-aş fi avut asupra mea.

― Aşa deci! Te arestăm, domnule. O să lămurim noi totul. S-ar putea să fie nevoie de timp, dar ne vom lămuri.

― Dar nu aveţi dreptul. Nu sunteţi constituiţi legal...

― Ascultă, plânge-te altcuiva. Până una-alta, eşti al nostru.

Cuţitele fura confiscate, iar Raych se trezi arestat.

15

Cleon nu mai era monarhul tânăr şi frumos care apărea în holograme. Oglinda îi spunea cu totul altceva. Ultima sa zi de naştere fusese sărbătorită cu pompa şi ritualurile obişnuite, însă era cea de-a patruzecea.

Împăratul nu vedea nimic rău în a avea patruzeci de ani. Sănătatea îi era perfectă. Câştigase în greutate, dar nu mult. Figura sa ar fi arătat probabil mai în vârstă dacă nu ar fi fost micro-operaţiile estetice periodice, dar din cauza asta avea o faţă parcă dată cu smalţ.

Se afla pe tron de optsprezece ani ― deja una dintre cele mai lungi domnii din acest secol ― şi simţea că nimic nu avea motiv să-l împiedice a domni încă patruzeci de ani, realizând poate cea mai lungă domnie din istoria Imperiului.

Cleon se privi din nou în oglindă şi se gândi că ar fi arătat poate ceva mai bine dacă nu s-ar fi folosit şi cea de-a treia dimensiune.

Să-l luăm de exemplu pe Demerzel ― credinciosul, eficientul, indispensabilul, nesuferitul Demerzel. La el, nici o schimbare. Îşi păstrase înfăţişarea şi, din câte ştia, Demerzel nu făcuse nici o micro-operaţie estetică. Desigur, Demerzel era atât de discret în privinţa tuturor lucrurilor! Şi nu fusese niciodată tânăr. Nu arătase tânăr pe vremea când îl servea pe tatăl lui Cleon. Nici acum nu arăta tânăr. Era mai bine să pari bătrân de la început, pentru ca după aceea să nu-ţi mai schimbi înfăţişarea?

Schimbarea!

Îşi aduse aminte că îl chemase pe Demerzel cu un scop, nu ca să stea acolo şi să se uite cum meditează Împăratul. Demerzel ar putea considera acest lucru ca pe un semn de bătrâneţe.

― Demerzel, spuse el.

― Sire?

― Individul ăsta, Joranum. M-am săturat să tot aud de el.

― Nu aveţi motive să-i daţi prea mare atenţie, Sire. Este unul dintre acele fenomene care apar efemer în centrul atenţiei mass-mediei.

― Dar ăsta nu dispare.

― Uneori durează mai mult, Sire.

― Ce crezi despre el, Demerzel?

― Este periculos, însă şi-a câştigat o oarecare popularitate. Popularitatea este cea care amplifică pericolul.

― Tu îl găseşti periculos, eu îl găsesc enervant. Ce mai aşteptăm? Nu poate fi închis, sau executat sau... mai ştiu eu ce?

― Sire, situaţia politică pe Trantor este delicată...

― Întotdeauna este delicată. Când mi-ai spus tu că nu este delicată?

― Trăim vremuri delicate, Sire. Nu ar avea nici un rost să facem o mişcare dură împotriva lui, care ar putea astfel să exacerbeze pericolul.

― Mie nu-mi place. Poate că n-am citit prea mult ― un Împărat nu prea are timp să citească ― dar, în orice caz, îmi cunosc istoria Imperială. În ultimele două secole au mai existat cazuri cu indivizi din ăştia, populişti li se spune, care au pus mâna pe putere. De fiecare dată, Împăratul a fost transformat într-o marionetă. Eu nu vreau să ajung o marionetă, Demerzel.

― Ar fi ceva de neimaginat, Sire.

― Nu va fi deloc de neimaginat, dacă stai şi nu faci nimic.

― Intenţionez să iau măsuri, Sire. Dar trebuie să fiu prudent.

― Uite că am auzit însă de un individ care, el cel puţin, nu este atât de prudent. Cam cu o lună în urmă, un profesor ― un profesor ― a oprit o potenţială revoltă Joranumită, de unul singur. A intrat în ei şi i-a trimis acasă.

― Într-adevăr, Sire. Cum se face că aţi auzit de el?

― Este un profesor care prezintă interes pentru mine. Cum se face însă că nu mi-ai vorbit până acum de el?

Demerzel spuse, aproape servil:

― Credeţi că ar fi bine să vă deranjez cu toate detaliile nesemnificative care ajung pe biroul meu?