Amintiţi-vă că, în cursul zilei, vă veţi menţine energia în virtutea sinelui celui nou. Aici trebuie să vă îndemnaţi să rămâneţi conştient în diferite momente ale perioadei de veghe. Vă puteţi stimula să plasaţi bileţele de conştientizare pe panoul propriei vieţi.
Spre exemplu:
Vreau să mulţumesc pentru multele binecuvântări din propria viaţă când îmi fac duşul de dimineaţă. Trebuie să nu mă abat de la drumul cunoscut când sunt în maşină, spre muncă, ca să fiu vesel toată ziua. Cum mă voi manifesta în calitatea mea de nou sine ideal când voi da cu ochii de şeful ? Să nu uit la masa de prânz să-mi aduc o clipă aminte cine vreau să fiu. Când mă întâlnesc cu copiii diseară, am de gând să fiu plin de mărinimie şi de energie, ca să intrăm cu adevărat în legătură. Vreau să-mi rezerv un minut înainte de culcare pentru a-mi aminti cine sunt eu acum.
Întrebări pentru finalul zilei
Aceste întrebări constituie o modalitate simplă de a trece în revistă manifestările noului sine la sfârşitul zilei:
- Cum m-am descurcat astăzi ?- Când m-am abătut de la starea de graţie şi de ce ?- La ce anume am reacţionat şi unde ?- Când am devenit "inconştient" ?- Cum pot proceda mai bine când se întâmplă data viitoare ? Înainte de culcare, poate e o idee bună să reflectaţi unde anume în ziua respectivă aţi pierdut din vedere noul ideal. Din momentul în care puteţi vizualiza circumstanţele evidente din viaţă care v-au făcut să vă uitaţi scopul, puneţi-vă următoarele întrebări simple: Dacă apare din nou o astfel de situaţie, cum altfel aş proceda ? şi Ce informaţie sau concepţie filosofică aş putea aplica într-o astfel de situaţie dacă s-ar repeta ?
Din momentul în care găsiţi un răspuns convingător şi reflectaţi puţin asupra lui, veţi exersa un nou element care împlineşte o altă faţetă a sinelui. Vă veţi plasa în creier noua reţea neurală ca să vă pregătească pentru evenimentul dorit într-un moment viitor. Un astfel de demers minor vă va sprijini să îmbunătăţiţi şi să perfecţionaţi modelul versiunii noi şi superioare de sine, pe care s-o puteţi adăuga pe urmă la meditaţia zilnică de dimineaţă sau seară.
Transparenţa: trecerea de la interior la exterior
Atunci când sinele aparent este identic cu cel real, când gândurile şi sentimentele adevărate se reflectă în exterior, înseamnă că aţi realizat transparenţă. Ajuns în această stare, viaţa şi mintea dumneavoastră vor avea acelaşi semnificant. Aceasta este relaţia finală dintre dumneavoastră şi totalitatea creaţiilor dumneavoastră, concluzia că viaţa vă reflectă mintea în toate domeniile. Dumneavoastră vă sunteţi propria viaţă, iar viaţa dumneavoastră o reflectare a propriului sine. Dacă, aşa cum sugerează preceptele fizicii cuantice, mediul este o prelungire a minţii, acesta este momentul în care viaţa vi se reorganizează ca să vă reflecte mintea nou creată.
Transparenţa este o stare de adevărată capacitare, în care aţi realizat (aţi conferit realitate) visului de transformare personală.
Aţi câştigat înţelepciune din experienţă, aţi devenit superior mediului şi vechii dumneavoastră realităţi. Reducerea ca număr a judecăţilor analitice sau critice este semnul încărcat cu semnificaţii al atingerii statutului de transparenţă. Nu veţi mai căuta să gândiţi astfel, pentru că v-ar îndepărta de starea în care aţi ajuns. Dat fiind faptul că realizarea transparenţei este însoţită de o stare de bucurie, un nivel superior de energie şi libertate de expresie, orice gând asociat cu un impuls egoist v-ar afecta superioritatea sentimentului resimţit.
Va veni o clipă...
În momentul în care viaţa începe să vi se desfăşoare prilejuindu-vă noi şi minunate evenimente, va sosi o clipă în care veţi încerca un sentiment de veneraţie, uimire şi acuitate extraordinară, atunci când vă veţi da seama că nu altceva, ci numai propria minte se află la originea lor. În starea dumneavoastră de extaz, veţi privi înapoi din noua perspectivă la întreaga dumneavoastră viaţă şi nu veţi mai vrea să schimbaţi nimic. Nu veţi regreta nicio acţiune şi nu nici nu veţi simţi jenă, indiferent de ce vi s-ar fi întâmplat, pentru că, în acest moment de manifestare, veţi găsi un sens în toate. Veţi vedea cum trecutul însuşi v-a adus în această sublimă stare.
Ca urmare a propriilor străduinţe, conştientul inteligenţei superioare a început să vă fie propriul conştient, iar natura acestuia vă devine propria natură. Vă apropiaţi, în mod firesc, de divin. Iată cum sunteţi cu adevărat; aceasta este starea dumneavoastră naturală de a fi.
Tot aşa, pe măsură ce invizibilul dătător de viaţă începe să vă curgă prin vene, vă veţi simţi mai în apele dumneavoastră decât v-aţi simţit de mult timp încoace. Acesta este însuşi centrul din care traumele care vă produseseră cicatricile emoţionale porniseră atacul asupra adevăratei personalităţi. Aţi devenit mai complicat, mai polarizat, mai divizat, mai inconsecvent şi mai previzibil. Când dememoraţi emoţiile de supravieţuire care diminuează în mod normal frecvenţa minţii şi a corpului, sunteţi înălţat spre o manifestare electromagnetică superioară şi începeţi să fiţi activat de o frecvenţă mai înaltă. Şi vă eliberaţi, desferecând porţile, ca să faceţi loc unei forţe ce vă va cuceri sinele.
În cele din urmă, deveniţi totuna - forţa este în dumneavoastră, iar dumneavoastră sunteţi forţa. Simţiţi o energie coerentă numită iubire. Acest dinăuntru este cel care se manifestă apoi ca stare necondiţionată.
Odată cu descoperirea fântânii conştientului şi sorbind din izvorul acesteia, s-ar putea să trăiţi experienţa unui adevărat paradox. Este foarte posibil să fiţi atât de copleşit de un asemenea sentiment de plenitudine, încât să vă fie greu să vă mai doriţi ceva. Pentru mine, această dihotomie a fost o veritabilă descoperire.
Necesităţile şi dorinţele îşi au originea în lipsă - simţim lipsa unui lucru, a unei persoane, a unui loc sau a unui moment. Aflat în reală conexiune cu această conştientizare, au fost clipe pentru mine în care mi-a fost greu să mă gândesc la orice altceva, pentru că mă simţeam atât de bine. Mă simţeam atât de împlinit, încât niciun gând care m-ar fi îndepărtat de la această stare n-ar fi meritat să mă facă să părăsesc acel loc.
Paradoxul constă în faptul că, odată ajuns în acest spaţiu de creaţie, nu mai aveţi nevoie de nimic, din cauză că lipsa şi golul de pe a căror platformă resimţiserăţi acele dorinţe au fost eliminate, fiind înlocuite de un sentiment de plenitudine, în consecinţă, tot ce vă doriţi este să mai zăboviţi înconjurat de acest sentiment de echilibru, iubire şi coerenţă.
Acesta, mi se pare mie, este primul pas către adevărata iubire necondiţionată. Sentimentul de iubire şi veneraţie în faţa vieţii, fară a simţi nevoie de nimic altceva din afară înseamnă libertate. Nu mai este vorba de ataşamentul de elemente exterioare şi este un sentiment atât de coerent, încât atitudinea de reprobare a unor acte sau persoane sau reacţia emoţională în faţa vieţii şi ieşirea din această stare înseamnă compromiterea sinelui. Acesta este momentul în care conştiinţa superioară la care suntem cu toţii conectaţi începe să se deplaseze afară din noi, iar noi începem că exprimăm acest lucru prin noi. Trecem de la uman la divin. îi semănăm mai mult. Devenim mai iubitori, mai atenţi, mai puternici, mai generoşi şi mai sănătoşi. Aceasta îi este mintea.
Totodată, începe să se mai petreacă un alt lucru uimitor: când vă aflaţi într-o stare înălţătoare şi plină de bucurie, vă simţiţi atât de minunat, încât doriţi să împărtăşiţi cuiva sentimentul pe care îl trăiţi. Şi cum se împărtăşesc astfel de sentimente înălţătoare ? Se oferă daruri. Vă gândiţi: Mă simt atât de minunat şi înălţat, încât vreau să te simţi şi tu la fel Aşa că îţi ofer un dar. Şi veţi începe să daţi, ca şi ceilalţi să se poată bucura de darul pe care îl exprimaţi din interior. Sunteţi lipsit de egoism. Imaginaţi-vă o astfel de existenţă.
Totuşi, dacă puteţi modela o nouă realitate de pe platforma acestei ordini interioare de plenitudine, trebuie să ştiţi că veţi crea din interiorul unei stări de a fi cu conştiinţa că nu mai este separată de dorinţa dumneavoastră, oricare ar fi aceea. Sunteţi în absolută unitate cu propria creaţie. Şi, dacă vă puteţi strecura în ea în mod firesc şi lesne, uitând de tot ce v-a legat de vechiul sine, veţi trăi o asemenea senzaţie de exuberanţă, încât veţi începe să vă daţi seama că rodul creativ asupra căruia vă concentraţi vă aparţine. Veţi avea aceeaşi senzaţie ca atunci când nimeriţi mingea de tenis în punctul optim sau reuşiţi o parcare laterală fară oglindă retrovizoare la câţiva centimetri de bordură. Simţiţi că aşa e bine. Pur şi simplu simţiţi.
În final, vreau să vă arăt cum îmi închei eu meditaţia şi să vă ofer acest final ca pe o sugestie:
Acum închide ochii. Fii conştient că există o inteligenţă în tine şi peste tot în jur. Nu uita că e reală. Gândeşte-te că această conştiinţă te observă şi ia act de ce-ţi propui. Adu-ţi aminte că este un creator care există dincolo de spaţiu şi timp.
În călătoria ta dincolo de nevoile corpului şi de nuanţele minţii sinelui, ai reuşit să ajungi la acest ultim pas. Aşa că, dacă această conştiinţă este efectiv reală şi există, cere un semn prin care să-ţi confirme că ai intrat în legătură cu ea. Spune-i creatorului: "Dacă ţi-am imitat astăzi în vreun fel capacităţile de creator, trimite-mi un semn în lumea mea prin care să-mi răspunzi şi să-mi dai de veste că îmi observi strădaniile. Şi fă acest lucru aşa cum mă aştept mai puţin, dă-mi un răspuns care să mă trezească din acest vis şi să spulbere orice îndoială că tu eşti cel care l-a trimis, astfel încât să fiu inspirat să fac şi mâine acelaşi lucru.
Trebuie să vă amintesc ce afirmam în capitolul referitor la câmpul cuantic: dacă primiţi feedback într-un mod la care v-aţi fi putut aştepta sau pe care l-aţi fi putut prevedea, atunci nu e nicio noutate. Rezistaţi tentaţiei de a investi cu caracter de noutate şi imprevizibilitate ceea ce, în adâncul sufletului, ştiţi că nu e decât ceva obişnuit. În noua dumneavoastră existenţă, trebuie să simţiţi fiorul surprizei şi, într-un fel, să fiţi luat pe nepregătite - nu de ceea ce vi se întâmplă, ci de cum s-au aranjat lucrurile.
Când sunteţi surprins, vă treziţi din vis, iar noutatea celor petrecute, indiferent de ce natură sunt, este atât de palpitantă încât vă acaparează întreaga atenţie. Sunteţi înălţat şi transportat din paleta normală de sentimente. "Să spulbere orice urmă de îndoială" înseamnă că trebuie să fie atât de straşnic şi original încât să vă facă să vă daţi seama că tot ceea ce faceţi funcţionează efectiv. Vă doriţi să ştiţi că acest eveniment neobişnuit vine de la această conştiinţă superioară şi că nu poate fi nimic altceva.
Experienţa supremă
Acum beneficiaţi de o relaţie cu inteligenţa superioară, pentru că aceasta vă răspunde şi numai dumneavoastră ştiţi că toate acţiunile întreprinse în interior se răsfrâng "în afară".
Din momentul în care sunteţi conştient de acest lucru, ar trebui să vă simţiţi inspirat să repetaţi experienţa încă o dată şi a doua zi. În esenţă, acum aveţi posibilitatea să folosiţi emoţia noii experienţe ca energie proaspătă cu care să vă creaţi următorul rezultat. începeţi să semănaţi cu un om de ştiinţă sau cu un explorator, care face experimente cu propria viaţă şi-şi măsoară rezultatele obţinute prin propriile eforturi.
Scopul nostru pe pământ nu este să fim buni, să-l mulţumim pe Dumnezeu, să fim frumoşi, populari sau să reuşim în viaţă, ci, mai curând, să îndepărtăm măştile şi faţadele care se aşază de-a curmezişul fluxului acestei inteligenţe şi să exprimăm această inteligenţă superioară prin noi înşine. Să fim capacităţi de propriile eforturi creative şi să adresăm întrebări care să ne conducă, în mod inevitabil, către un destin mai generos. În loc să ne aşteptăm la cele mai nefericite situaţii posibile, să anticipăm miraculosul şi să trăim ca şi cum forţa aceasta ne-ar favoriza. Dacă ne gândim la neobişnuit, dacă ne contemplăm realizările obţinute prin folosirea acestei forţe nevăzute şi ne deschidem mintea ca să întâmpinăm potenţialităţi mai mari, toate acestea ne vor provoca să evoluăm şi să îngăduim din ce în ce mai mult acestei forţe să ne pătrundă.
De pildă, vindecarea noastră autentică ar trebui să ne facă, în mod firesc, să ne punem nişte întrebări mai evoluate, de genul: Pot oare vindeca pe altcineva cu o simplă atingere ? Şi dacă reuşesc aşa cevay e posibil să salvez o persoană dragă, de la distanţă ? Iar din momentul în care stăpânim această putere pentru că am determinat o transformare a materiei fizice la persoana respectivă, s-ar putea să ne punem următoarea întrebare: Pot crea ceva din nimic ?
Cât de departe putem merge ? E o aventură fară sfârşit. Singura noastră limită o constituie întrebările pe care ni le punem, cunoştinţele pe care le acumulăm şi capacitatea noastră de a ne păstra mintea şi inima deschise.
POSTFAŢĂ
A locui în propriul sine
Unul dintre cele mai mari neadevăruri pe care am ajuns să-l credem despre noi înşine şi adevărata noastră natură este acela că nu suntem altceva decât alcătuiri fizice, definite de o realitate materială, lipsite de dimensiune şi energie vitală şi independente de Dumnezeu, care, bănuiesc că ştiţi deja, este în noi şi peste tot în jur. Ascunderea în continuare a adevărului referitor la identitatea noastră reală nu numai că ne afundă în sclavie, dar şi afirmă, totodată, că suntem fiinţe limitate, cu viaţă liniară lipsită de sens adevărat.
