ne deschide uşa către cunoaşterea unor tărâmuri ale realităţii, unde poate că nu am ajuns niciodată.
Când ne uităm la vieţile şi la experienţele noastre dintr-o perspectivă
Divină, ştim în mod intuitiv cum să acţionăm spre binele nostru şi al celorlalţi.
Asta înseamnă că nu trebuie să luăm în considerare numai propria noastră
realitate, ci să rămânem deschişi şi la perspectivele celorlalţi.
Am auzit toţi expresia conform căreia există mai multe variante ale aceleaşi istorii - a ta, a lor şi a mea. Când privim toate aceste realităţi în acelaşi timp, transcendem limitările naturii noastre umane şi privim dintr-o perspectivă Divină.
Ceea ce putem realiza prin eforturile noastre omeneşti păleşte în comparaţie cu ceea ce putem realiza, atunci când ne recunoaştem latura Divină.
Mulţi dintre noi nici măcar nu-şi dau seama că putem alege care aspea al nostru să constituie fundamentul pe care să ne construim vieţile. Deci, nu e de mirare că mulţi dintre noi permit sinelui inferior - temerile noastre, ego-ul nostru, poftele noastre şi natura noastră umană - să ne influenţeze alegerile şi acţiunile şi să coordoneze totul. Natura noastră umană este acea parte din noi care e condusă de instinctul de supravieţuire şi de frică. Este partea care se luptă şi trudeşte, manipulează şi controlează, pentru ca noi să
obţinem ceea ce credem că ne aduce fericire. Şinele nostru uman cerşeşte recunoaştere şi pretinde că lui i se datorează ceea ce creăm în vieţile noastre.
Natura noastră umană se agaţă de strategii şi de planificări, deoarece nu se simte suficient de sigură pentru a avea încredere în ordinea Divină a vieţii.
Atunci când facem alegeri din perspectiva naturii noastre umane, rămânem într-un final cu o senzaţie de lipsă de putere, de deprimare şi de epuizare.
Este important de ştiut că natura noastră umană nu „greşeşte". De fapt, ea este minunată. Pentru ca noi să ne trăim cele mai măreţe vieţi cu putinţă, trebuie să ne împăcăm cu şinele nostru uman, pentru că doar atunci ne vom putea preda vieţile în mâinile Divinităţii. Şinele uman este păstrătorul multora dintre darurile noastre - dar, în acelaşi timp, este plin de limitări, scuze şi planuri care servesc scopurilor lui.
Această întrebare Potrivită ne oferă şansa să alegem aspectul după
care ne vom conduce vieţile, alegerile zilnice şi percepţia noastră din fiecare moment. Ea ne dă puterea de a alege cine va conduce astăzi, latura mea Divină, sau cea umană?
Când i-am pus lui Shelley această întrebare pentru prima dată, era la capătul puterilor. Divorţată fiind, ea încerca să-şi facă o carieră ca profesoară
de liceu, o altă carieră ca mamă a doi adolescenţi şi o relaţie cu bărbatul pe care-l iubea. Cu senzaţia permanentă că era copleşită, Shelley se simţea de multe ori supărată, frustrată şi nemulţumită. Zâmbetul fals de pe faţa ei îi făcea pe cei din jur să se simtă păcăliţi şi derutaţi, deoarece, deşi le zâmbea continuu, îi informa pe un ton extrem de aspru de toate lucrurile care considera ea că ar fi trebuit făcute altfel. Dădea ordine tuturor, din momentul în care se trezea dimineaţa şi până îşi punea capul pe pernă seara.
îşi petrecea zilele încercând să găsească modalităţi prin care să obţină mai mulţi bani de la fostul soţ, să-l ajute pe prietenul care era interesat de ea şi să-i facă pe cei doi copii ai ei să ducă la bun sfârşit tot ce era pe lista lor de activităţi zilnice - inclusiv temele - la timp şi fără discuţii. Recunoştea că se
transformase într-un soi de tiran şi, din acest motiv, începuse să se urască pe ea însăşi şi să-şi urască viaţa. într-o zi, după o controversă cu un alt profesor din şcoală, Shelley a fugit în cancelarie şi a izbucnit în plâns. Digul s-a spart şi n-a mai putut să se controleze. Brusc, în mijlocul durerii, nemulţumirii şi frustrării, Shelley a văzut pentru prima dată că avea nevoie de ajutor. Când a venit la unul dintre seminarele mele, i-am cerut să facă o listă cu tot ceea ce-şi dorea în viaţă, lată lista:
-
Vreau o minte liniştită.
-
Vreau să am încredere că cei din jurul meu vor avea grijă
de ei înşibi.
-
Vreau ca în fiecare zi să am timp pentru a face ceva numai pentru mine.
-
Vreau să simt că sunt ajutată şi susţinută.
-
Vreau să mă simt în legătură cu restul lumii.
-
Vreau să fac ceva care să producă schimbări pozitive în lume.
Pe măsură ce citeam lista, era simplu de observat că Shelley se afla în mijlocul uneia dintre cele mai obişnuite lupte umane. Se simţea izolată, singură, speriată şi complet ruptă de restul lumii. Viaţa ei se transformase exact în ceea ce dorise să evite. Devenise doar o persoană care încerca să
supravieţuiască şi nu femeia importantă care dorea să fie, care să facă
schimbări pozitive în lume, să fie respectată şi să fie un membru marcant al societăţii.
I-am cerut lui Shelley să se gândească la alegerile pe care le făcuse în ultimii ani şi să se întrebe dacă acestea au fost manifestarea laturii ei umane, sau a sineiui superior -Divinitatea ei. La început, s-a uitat la mine de parcă aş
fi fost nebună. Noţiunea de Divinitate, pur şi simplu, nu făcea parte din vocabularul ei. I-am spus că fiecare alegere a noastră îşi are originea ori în şinele nostru inferior - natura noastră umană - ori în şinele nostru superior.
Divinitatea noastră. Când i-am explicat în acest mod, i-a trebuit mai puţin de un minut să realizeze că marea majoritate a alegerilor ei izvorau din frică, fiind o reaqie din trecutul ei, şi erau făcute doar din considerente personale, fără a ţine cont de ce anume voia ea să facă spre binele omenirii. I-am explicat că un astfel de răspuns nu este „rău" şi că, de fapt, cei mai mulţi dintre noi aleg în mod automat, conform intereselor personale - ceea ce este absolut omenesc. Am asigurat-o pe Shelley că e vorba doar despre instinctul nostru natural de supravieţuire şi că, dacă nu ni se aminteşte acest lucru şi
nu suntem vigilenţi, cădem înapoi în programele automate ale lui eu, mine, al meu şi eu însumi- primul limbaj al naturii noastre umane.
După ce Shelley s-a gândit un timp la conversaţia noastră, am întrebat-o dacă ar fi dispusă să-şi privească viaţa dintr-o perspectivă mai înaltă. Era mai mult decât dispusă. I-am cerut să închidă ochii şi să vizualizeze cea mai înaltă perspectivă posibilă pentru ea însăşi. în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji, Shelley şi-a amintit de ea când era doar o femeie tânără, hotărâtă să
schimbe lumea. S-a reconectat la dorinţa ei profundă de a deveni un adevărat educator şi de a scrie cărţi care să-i ajute şi pe alţi profesori, pentru ca ei să devină mai eficienţi şi pentru a produce un impact mai mare asupra tinerilor de astăzi. Foarte adânc ascunsă era şi dorinţa ei de a avea o viaţă de familie plină de iubire, comunicare şi veselie.
