Frica ar spune: „N-o să mai găsesc niciodată pe altcineva mai bun".

-

Frica ar spune: „O să rămân singură, dacă nu stau cu Jacob".

-

Frica ar spune: „Trebuie să fie ceva cu mine şi de aceea nu sunt mulţumită cu Jacob".

-

Frica ar spune: „Este ceva în neregulă cu mine, ceea ce mă

împiedică să întreţin relaţii de lungă durată".

-

Frica ar spune: „Rămâi cu Jacob, pentru că, decât să fii singură, mai bine cu el".

Când Leslie şi-a terminat listele, şi-a dat seama că singurul lucru drept şi corect pe care-l putea face, era să încheie relaţia cu Jacob. A văzut clar că

acceptase această relaţie mai mult din teama că n-ar mai fi găsit pe altcineva şi mai puţin din credinţa că Jacob era partenerul sortit. Leslie a recunoscut că una dintre cauzele pentru care toate relaţiile ei se sfârşiseră atât de rău, era teama care o reţinea în relaţia respectivă mai mult decât ar fi fost bine pentru ea, ca şi faptul că, întotdeauna, ajungea să facă ceva categoric, care o rănea şi pe ea şi pe partener.

Trebuie să ne întrebăm: „Unde îmi este credinţa în acest moment?

Există credinţă în temerile mele? Cred în ideea că nu voi obţine ceea ce îmi doresc? Cred în perfecţiunea universului? Am credinţa că voi fi ghidat(ă) spre situaţii care-mi vor oferi exact ce am nevoie?"

Cei mai mulţi dintre noi îşi plasează credinţa unde nu trebuie. Avem mai multă încredere în durerea noastră, în trecutul şi în opiniile noastre negative, decât în dreptul nostru înnăscut de a fi fericiţi. Avem mai multă

încredere în poziţia de victimă; avem credinţa că o să rămânem cu mâinile goale, că vom fi înşelaţi, sau că nu vom reuşi. Nu avem încredere că nevoile noastre vor fi satisfăcute. Nu avem încredere că vom avea tot ce ne dorim.

Când avem încredere în temerile noastre, ne izolăm exact faţă de lucrurile pe care le dorim.

Când avem încredere în opiniile noastre negative, în defectele şi în nesiguranţele noastre, ne răpim posibilitatea de a evolua, de a ne schimba şi de a înflori în fiinţele divine care am fost sortite să devenim. Atunci când punem această întrebare, ea ne dezvăluie imediat cât de mult sau cât de puţin avem încredere în lumea noastră.

Când alegem să trăim o viaţă bazată pe credinţă, prima noastră sarcină

este să încetăm în a mai crede că suntem directorul general al universului.

Credinţa ne cere să nu mai încercăm să ne controlăm vieţile. Această

capitulare este un act de curaj. Este o cale divină, care ne deschide uşa spre realităţile situate dincolo de cele pe care le cunoaştem. A capitula şi a trăi o viaţă bazată pe încredere înseamnă să recunoaştem natura divină a universului. Actul de a capitula confirmă faptul că avem încredere într-o forţă

superioară care se îngrijeşte de nevoile noastre şi ne ghidează în direcţia dorinţelor inimilor noastre. Capitularea este un act de credinţă; este un dar pe care vi-l oferiţi vouă înşivă. înseamnă să spuneţi: „Chiar dacă mi-e teamă, sau nu ştiu sigur încotro mă îndrept, am încredere că totul se va termina în favoarea mea." Credinţă înseamnă încredere. Credinţa ne oferă speranţă, şansă şi promisiune. Dacă alegem să trăim cu credinţă, vom fi binecuvântaţi cu sprijinul, colaborarea şi prietenia universului.

13

ACEASTĂ ALEGERE REPREZINTĂ MANIFESTAREA LATURII MELE

DIVINE, SAU A LATURII MELE UMANE?

Această întrebare Potrivită poartă cu ea puterea de a vă transforma întreaga viaţă. întrebarea: „Această alegere reprezintă manifestarea laturii mele Divine, sau a laturii mele umane?" poate să vă ridice din limitările realităţii voastre individuale şi să vă ducă într-un loc în care aveţi puterea şi înţelepciunea de a transcende orice conjunctură sau luptă din planul uman.

Atunci când vă puneţi această întrebare, treceţi rapid de la o viaţă

condiţionată, bazată pe reacţii la lumea din jurul vostru, la fundamentul etern şi sigur al unei vieţi ancorate în adevărul Divin.

Conştiinţa Divină şi conştiinţa umană coexistă în noi toţi. Cei mai mulţi dintre noi nu realizează că, deşi suntem oameni, avem acces la nivele superioare de conştiinţă, în fiecare moment al vieţii noastre. Atunci când accesăm aceste nivele superioare de conştiinţă, ne deschidem unei experienţe Divine care modifică modul cum ne privim vieţile şi încercările şi necazurile existenţei noastre umane de zi cu zi. Această întrebare Potrivită

ne deschide uşa către cunoaşterea unor tărâmuri ale realităţii, unde poate că nu am ajuns niciodată.

Când ne uităm la vieţile şi la experienţele noastre dintr-o perspectivă

Divină, ştim în mod intuitiv cum să acţionăm spre binele nostru şi al celorlalţi.

Asta înseamnă că nu trebuie să luăm în considerare numai propria noastră

realitate, ci să rămânem deschişi şi la perspectivele celorlalţi.

Am auzit toţi expresia conform căreia există mai multe variante ale aceleaşi istorii - a ta, a lor şi a mea. Când privim toate aceste realităţi în acelaşi timp, transcendem limitările naturii noastre umane şi privim dintr-o perspectivă Divină.

Ceea ce putem realiza prin eforturile noastre omeneşti păleşte în comparaţie cu ceea ce putem realiza, atunci când ne recunoaştem latura Divină.

Mulţi dintre noi nici măcar nu-şi dau seama că putem alege care aspea al nostru să constituie fundamentul pe care să ne construim vieţile. Deci, nu e de mirare că mulţi dintre noi permit sinelui inferior - temerile noastre, ego-ul nostru, poftele noastre şi natura noastră umană - să ne influenţeze alegerile şi acţiunile şi să coordoneze totul. Natura noastră umană este acea parte din noi care e condusă de instinctul de supravieţuire şi de frică. Este partea care se luptă şi trudeşte, manipulează şi controlează, pentru ca noi să

obţinem ceea ce credem că ne aduce fericire. Şinele nostru uman cerşeşte recunoaştere şi pretinde că lui i se datorează ceea ce creăm în vieţile noastre.

Natura noastră umană se agaţă de strategii şi de planificări, deoarece nu se simte suficient de sigură pentru a avea încredere în ordinea Divină a vieţii.

Atunci când facem alegeri din perspectiva naturii noastre umane, rămânem într-un final cu o senzaţie de lipsă de putere, de deprimare şi de epuizare.

Este important de ştiut că natura noastră umană nu „greşeşte". De fapt, ea este minunată. Pentru ca noi să ne trăim cele mai măreţe vieţi cu putinţă, trebuie să ne împăcăm cu şinele nostru uman, pentru că doar atunci ne vom putea preda vieţile în mâinile Divinităţii. Şinele uman este păstrătorul multora dintre darurile noastre - dar, în acelaşi timp, este plin de limitări, scuze şi planuri care servesc scopurilor lui.

Această întrebare Potrivită ne oferă şansa să alegem aspectul după

care ne vom conduce vieţile, alegerile zilnice şi percepţia noastră din fiecare moment. Ea ne dă puterea de a alege cine va conduce astăzi, latura mea Divină, sau cea umană?

Când i-am pus lui Shelley această întrebare pentru prima dată, era la capătul puterilor. Divorţată fiind, ea încerca să-şi facă o carieră ca profesoară

de liceu, o altă carieră ca mamă a doi adolescenţi şi o relaţie cu bărbatul pe care-l iubea. Cu senzaţia permanentă că era copleşită, Shelley se simţea de multe ori supărată, frustrată şi nemulţumită. Zâmbetul fals de pe faţa ei îi făcea pe cei din jur să se simtă păcăliţi şi derutaţi, deoarece, deşi le zâmbea continuu, îi informa pe un ton extrem de aspru de toate lucrurile care considera ea că ar fi trebuit făcute altfel. Dădea ordine tuturor, din momentul în care se trezea dimineaţa şi până îşi punea capul pe pernă seara.

îşi petrecea zilele încercând să găsească modalităţi prin care să obţină mai mulţi bani de la fostul soţ, să-l ajute pe prietenul care era interesat de ea şi să-i facă pe cei doi copii ai ei să ducă la bun sfârşit tot ce era pe lista lor de activităţi zilnice - inclusiv temele - la timp şi fără discuţii. Recunoştea că se

transformase într-un soi de tiran şi, din acest motiv, începuse să se urască pe ea însăşi şi să-şi urască viaţa. într-o zi, după o controversă cu un alt profesor din şcoală, Shelley a fugit în cancelarie şi a izbucnit în plâns. Digul s-a spart şi n-a mai putut să se controleze. Brusc, în mijlocul durerii, nemulţumirii şi frustrării, Shelley a văzut pentru prima dată că avea nevoie de ajutor. Când a venit la unul dintre seminarele mele, i-am cerut să facă o listă cu tot ceea ce-şi dorea în viaţă, lată lista:

-

Vreau o minte liniştită.