Tu ai creat Pământul.
Cu puterea Ta,
Ai proiectat lumea.
Prin înţelepciunea Ta,
Şi ai desfăşurat cerurile
Cu iubirea Ta,
Relevă-mi natura Ta O, Tată Ceresc,
Care este puterea
Îngerilor Sfintei Tale Împărăţii.
Tu ai dat imortalitatea şi
Ordinea Cerească O, Creator,
Şi cel mai bun dintre toate darurile,
Legea Ta Sfântă!
Eu voi lăuda lucrările Tale
Tot timpul
Cu cântece de recunoştinţă
În toate generaţiile timpului.
În zorii zilei
Îmbrăţişez pe Maica mea,
La venirea nopţii
Mă ataşez Tatălui meu
Şi cu scurgerea
Tuturor serilor şi dimineţilor,
Voi respira Legea Lor Sfântă,
Şi nu voi întrerupe aceste Comuniuni
Până la sfârşitul timpului.”
Şi deasupra cerurilor şi pământului se lăsă o mare tăcere şi pacea Tatălui Ceresc şi a Maicii Pământeşti străluci deasupra capetelor Domnului Iisus şi ale mulţimii.
Fragmente din Cartea eseniană a Domnului Iisus
Cele şapte căi ale păcii
Şi văzând mulţimile, Domnul Iisus urcă pe un munte, şi discipolii Săi precum şi toţi cei însetaţi de vorbele Sale, veniră la El. Şi văzându-i adunaţi în jurul Său, le vorbi astfel:
„Pace vă aduc vouă, copiii Mei,
Pacea înşeptită
A Maicii Pământeşti
Şi a Tatălui Ceresc.
Pace aduc corpului vostru,
Pacea călăuzită de Îngerul Puterii,
Pace aduc inimii voastre,
Pace călăuzită de Îngerul Iubirii;
Pace aduc minţii voastre,
Pace călăuzită de Îngerul Înţelepciunii.