Dar nimeni nu poate întârzia acolo mult timp,

Pentru că la orizont se înalţă, sumbri,

Munţii uceniciei.

Sunt mulţi aceia cărora

Le este teamă să-i traverseze

Şi, de asemenea, sunt mulţi

Care au căzut poticnindu-se şi rănindu-se

Pe pantele lor abrupte şi accidentate

Dar credinţa este călăuza

Peste prăpăstiile larg deschise

Şi perseverenţa îi susţine

Pe parcursul rocilor prăpăstioase.

Dincolo de vârfurile îngheţate ale acestui efort,

Se întind pacea şi frumuseţea

Grădinii Infinite a Cunoaşterii

Unde înţelesul Legii

Este făcut cunoscut

Copiilor Luminii.

Aici, în centrul pădurii sale,

Se înalţă Arborele Vieţii,

Mister al misterelor.

Acela care a găsit pacea

Cu învăţăturile Patriarhilor,

Prin lumina minţii,

Prin lumina naturii

Şi prin studiul Cuvântului Sfânt,

A străbătut locul mascat de nori

Al Patriarhilor,

Unde sălăşluieşte Sfânta Fraternitate,

Despre care nici un om nu poate vorbi.

Fie să cunoaşteţi această pace cu mintea voastră,

S-o doriţi cu inima voastră

Şi s-o îndepliniţi cu corpul vostru.

Binecuvântat este Copilul Luminii

Care a cunoscut-o pe Maica sa Pământească,

Pentru că Ea este Aceea care i-a dat viaţa.

Să ştiţi că Maica voastră este în voi

Şi voi sunteţi în Ea.

Ea v-a născut

Ea v-a dat viaţa.

Ea este aceea care v-a dat corpul vostru,

Şi Ei Îi veţi reda, într-o zi,

Acest corp.

Să ştiţi că sângele care curge în voi

Este născut din sângele Maicii voastre Pământeşti.

Sângele Ei cade din nori

Ţâşneşte din pântecul pământului,

Susură în pârâurile munţilor

Se scurge în abundenţă în râurile câmpiilor,

Dormitează în lacuri,