— Apoi vine momentul ultimelor etape.
— Înţeleg.
— Chiar aşa? Chiar înţelegi? Îţi aminteşti exact ce ţi-am cerut?
— Cred că da.
— Crezi că da? Nu e destul, prietene. Trebuie să acţionezi exact aşa cum ai fost instruit. Pentru ultima dată, ăştia sunt paşii. Unu:
287 ➢
aşază o masă în faţa ferestrei şi asigură-te că draperiile sunt deschise.
Doi: ia lancea şi pune-o pe masă. Trei: ia spinul. Scoate-l din plicul de carton şi plasează-l astfel încât să atingă vârful suliţei. În sfârşit: ia cuiul. Plasează-l pe masă alături de lance. Un capăt al cuiului trebuie să atingă spinul, celălalt capăt trebuie să atingă lancea. Apoi fă o ultimă fotografie cu tine şi relicvele, cu Ierusalimul în fundal. Ultimul selfie.
Giovanni era slăbit din cauza pierderii de sânge.
— Şi îţi trimit şi fotografia aceea tot ţie?
— Da, spuse Schneider, nerăbdător.
— Pentru ce îţi trebuie fotografiile? întrebă el, ameţit.
Vocea lui Schneider se îngroşă de furie.
— Ascultă, spuse el. Toate astea ţi-au fost deja explicate.
Fotografiile sunt extrem de valoroase pentru noi. Au valoare propagandistică. Acestea sunt cele mai sfinte relicve ale lumii creştine şi organizaţia mea se află în posesia lor. Ne lipsea cuiul şi acum este al nostru. Vom face un anunţ extraordinar când vom publica fotografiile. Va fi o declaraţie politică de mare importanţă pentru noi.
Vei vedea şi vei înţelege, dar, până atunci, munca ta pentru noi se va fi încheiat. După ce ai făcut ultima fotografie, lasă telefonul în cameră
şi du-te la aeroport. Du-te acasă. Familia ta te va aştepta. Oamenii mei, cei care te-au supravegheat, vor aduna relicvele şi telefonul.
Vocea lui Giovanni era neclară. Se simţea somnoros.
— Tot nu înţeleg pentru ce a trebuit să mă pui pe mine să fac asta pentru tine. Dacă ai oameni aici, ei ar fi putut să facă fotografiile.
— Dar ei nu sunt faimosul preot cu stigmatele lui Hristos. Ei nu sunt Padre Gio. Oamenii te vor vedea pe tine şi asta va întări mesajul nostru. Ajunge cu astea. Este timpul să-ţi termini treaba. Telefonul din camera ta are un difuzor?
— Da.
— Atunci pune telefonul pe difuzor şi ia cuiul. Trimite-mi o fotografie cu tine cum îl ţii. Vreau să o văd. Poţi să faci asta?
— Este foarte dureros.
— Oricum, fă-o.
Schneider se asigură că preotul trecuse pe difuzor şi apoi apăsă pe butonul său de mute. Se întoarse spre Gerhardt, care se întinsese pe
288 ➢
un scaun din apropiere.
— Ce dracu’ e în neregulă cu el? întrebă Schneider.
— E un tip ciudat, n-ai observat?
— E mai mult decât asta. Nu suna prea bine.
— În momentul ăsta, şi o maimuţă antrenată poate să termine treaba, spuse Gerhardt. Idiotul nu ştie că nu va ajunge niciodată să
facă ultima fotografie. Un selfie! Asta a fost bună, Lambret. Imediat ce cuiul atinge celelalte obiecte – BUM! gesticulă el.
— Să sperăm că un BUM foarte mare, spuse Schneider.
Schneider primi poza de la Giovanni, care ţinea cuiul în mână, Cupola Stâncii fiind vizibilă peste umărul lui. Scoase telefonul din modul mute.
— Fotografia este bună. Observ că ai sângerat, spuse Schneider.
— Da, am sângerat foarte tare.
— Ei bine, în curând vei putea să-ţi refaci sănătatea, cred. Pune cuiul înapoi în locul în care îl ţineai şi adu lancea pe masă.
În difuzor se auzi o voce slabă:
— O aduc.
