290 ➢
— Te simţi puţin nesigur? răspunse Cecchi, de la vreo cincizeci de paşi distanţă.
— Când a fost ultima oară când aţi tras cu arma? întrebă omul.
— Acum două luni, în poligon. Dar le-am grupat foarte drăguţ. Cei trei ofiţeri ROS continuară să meargă până când cel care se afla cel mai aproape de ţintă îi avertiză pe ceilalţi că individul lăsase jos cutiile de pizza ca să deschidă uşa unei clădiri de apartamente cu cinci etaje, aflată deasupra unui magazin auto.
— Intră acolo, îi ordonă Cecchi. Nu-l pierde, dar nu te lăsa descoperit. Venim şi noi.
Ofiţerul îl văzu pe Crestani dispărând în clădire. El îi avertiză pe ceilalţi şi numără în tăcere până la zece, înainte de a se strecura înăuntru, cât de silenţios putu. Holul era gol, dar auzi paşi în dreapta sa, care urcau pe scară. Comunică poziţia în microfon, îşi scoase arma din toc şi trase de închizător pentru a introduce un glonţ pe ţeavă, ţinând strâns închizătorul, când acesta reveni, ca să evite un zgomot puternic.
Urcă scările în vârful picioarelor, străduindu-se să asculte paşii lui Crestani. Urcă încă un etaj, înainte de a auzi o uşă cum se deschide şi se închide.
— Etajul al treilea, le şopti celorlalţi. Care e poziţia voastră?
— Sunt în clădire, spuse colegul său. Şeful e chiar în spatele meu.
Ce apartament?
— Aşteaptă.
Ofiţerul urcă treptele de la ultimul etaj câte două odată şi deschise încet uşa de la palierul etajului al treilea. Aruncând o privire pe hol, îl văzu pe Crestani intrând într-unul dintre apartamente. Se trase înapoi pe casa scărilor.
— A treia uşă pe dreapta. Etajul trei.
— Aşteaptă-ne, spuse Cecchi. Aproape am ajuns.
Nu aşteptă prea mult. Cecchi îi puse mâna pe umăr şi îl întrebă, în şoaptă, dacă era pregătit.
— Gata, şefule.
— Atunci să mergem.
Se furişară până la uşă şi o cercetară, înainte să se tragă înapoi.
— Crezi că poţi să o dărâmi? întrebă Cecchi.
291 ➢
— E făcută din lemn, eu sunt făcut din oţel, şopti ofiţerul.
Cecchi îşi scoase pistolul Beretta şi îi deblocă siguranţa.
Inspiră adânc şi spuse:
— Când sunteţi pregătiţi, daţi-i drumul.
Ofiţerul se dădu în spate şi lovi cu bocancul în marginea uşii. Uşa rezistă.
— Încă o dată, strigă Cecchi. Ofiţerul mai lovi o dată. De data asta, săriră aşchii de lemn şi uşa se deschise.
— Poliţia! Ieşiţi afară cu mâinile ridicate!
Cei doi ofiţeri din faţă îi blocau vederea lui Cecchi, dar putea auzi ţipetele.
Un bărbat: „Gianni, poliţia!”
Alt bărbat: „Ia copilul!”
Un copil: „Mamă!”
O femeie: „la-ţi mâinile de pe el!”
Apoi un foc de armă, un foc de armă asurzitor, şi primul ofiţer căzu, ţinându-se cu mâinile de piept.
Al doilea ofiţer trase trei gloanţe, rapid, apoi şi el se prăbuşi lângă
perete.
Crestani se afla la cinci metri mai încolo, pe culoar. Aţintise spre el o armă argintie şi Cecchi simţi cum degetul apasă pe trăgaciul Berettei.
— Unde este lancea? Vorbeşte cu mine, părinte, spuse Schneider, în difuzor.
Giovanni o ţinea în mâini.
— Am luat-o, spuse el, slab. Durerea din partea dreaptă a pieptului îi îngreuna din nou respiraţia.
