Cal se certa cu directorul hotelului şi cu agenţii de securitate, în timp ce el şi Irene erau coborâţi cu liftul. Când ajunseră în hol, el încă
se certa.
— Faceţi o mare greşeală, spuse Cal. Fratele acestei femei se află
undeva în hotel şi este în pericol. Hotelul dumneavoastră este în pericol. Poate că întregul oraş este în pericol.
Unul dintre agenţi îndreptă un deget spre el:
— Domnule, faceţi ameninţări teroriste şi noi nu tolerăm asta.
Celălalt agent o întrebă pe directoare dacă dorea să cheme poliţia.
— Nu e nevoie, suspină ea. Vreau doar să plece. Le aducem lucrurile din cameră şi apoi pot să ne părăsească. Nişte linişte şi pace ar prinde bine.
Un tânăr cu capul ras şi cu kippa apăru în spatele tejghelei de la recepţie şi o salută pe cealaltă recepţioneră, în ebraică.
— Bună, Magda. Ce mai faci?
— Bine, Ori. Cum a fost în armată?
— Ca întotdeauna. Un sfârşit de săptămână plictisitor. Ce se
289 ➢
întâmplă aici?
— Tipul ăsta şi doamna lui au făcut scandal. Sunt daţi afară.
— Ce-i deranjează?
— N-am idee.
Recepţionerul se conectă la terminalul său şi, în timp ce aştepta să
se conecteze, îşi aruncă privirea pe foaia de hârtie lipită pe spatele tejghelei. O dezlipi şi se îndreptă spre uşă.
— Hei, unde te duci? întrebă Magda.
El o ignoră şi se apropie de directoare.
— Ce este? spuse ea. Nu vezi că sunt ocupată, Ori?
Cal tăcu brusc când văzu că recepţionerul ţine în mână fotografia lor. Irene o văzu şi ea.
— L-ai văzut pe fratele meu, Giovanni Berardino? întrebă ea.
— Eu l-am cazat, spuse recepţionerul. Dar nu cu acest nume. Este Hugo Egger.
— Ce cameră? În ce cameră se află? strigă Cal.
Tânărul se gândi o clipă apoi spuse.
— În camera 208, dacă nu a plecat deja. Pot să mă uit în computer.
Dar Cal şi Irene nu intenţionau să aştepte. Se repeziră spre scări, cu agenţii de securitate strigând în urma lor să se oprească.
Gianni Crestani ieşi din magazin ducând patru cutii de pizza. Doi dintre ofiţerii ROS ai lui Cecchi se aflau pe stradă. Unul fuma, celălalt citea, nepăsător, un ziar.
— Staţi pe loc, spuse Cecchi în cască. Nu-l îngrămădiţi.
Crestani merse pe trotuar şi, curând, dispăru din raza de acţiune a camerelor din maşină.
Cecchi părea încordat.
— Să nu-l pierdeţi.
— Suntem pe urmele lui, şefu’. Stai liniştit.
— Aţi înnebunit, îi spuse Cecchi tehnicianului din maşină. Să stau liniştit este ultimul lucru pe care am să-l fac.
Cecchi părea că nu se mai poate stăpâni. Ieşi din maşină şi îşi anunţă oamenii din stradă că venea în urma lor.
Unul dintre ei vorbi în microfonul din butonieră.
— Să mobilizăm echipa pentru eliberarea ostaticilor, şefule?
