Puse mîna pe coasă. Sclipea ca o semilună. Pe lamă erau gravate cuvinte: CINE MĂ MÎNUIEȘTE, LUMEA ORÎNDUIEȘTE.
Nu însemnau prea mult pentru el, în clipa aceea.
- Drew, zise Molly privind cu atenție mîinile încleștate ale bătrînului, de ce-o fi strîngînd așa de tare între degete tulpina asta de grîu?
Chiar atunci tăcerea grea fu spartă de zgomotul copiilor care se cățărau în tindă.
Molly simți că i se taie respirația.
Se instalară în casă. Pe bătrîn îl îngropară pe un deal, rostind cîteva cuvinte pentru odihna sufletului, apoi coborîră și făcură curățenie prin casă, descărcară lucrurile din mașină și mîncară ceva, pentru că acum aveau hrană, era destulă în bucătărie. Trei zile n-au făcut altceva decît să aranjeze casa, să privească pământurile și să stea tolăniți în paturile moi, uitîndu-se unul la celălalt, uimiți de ceea ce se întîmpla cu ei. Stomacurile lor erau acum pline și se găsea chiar și cîte o țigară pe care Drew să o fumeze seara.
În spatele casei era un grajd mic și în grajd un taur și trei vaci; mai era și o pivniță sub niște copaci stufoși care țineau răcoare. Înăuntru se lăfăiau hălci mari de carne de vită, de porc și de oaie, destul pentru a hrăni
un an, doi, poate trei, o familie de cinci ori cît a lor. Tot acolo se aflau un putinei și o ladă de brînză și vase mari, de metal, pentru lapte.
În dimineața celei de-a patra zile, Drew Erickson stătea în pat, uitîndu-se la coasă și spunîndu-și că e timpul să înceapă munca, pentru că
erau destule grîne coapte în lanul cel mare; le văzuse cu ochii lui și nu mai voia să trîndăvească. Trei zile de odihnă sînt de-ajuns pentru orice bărbat.
Așa că se sculă o dată cu prima boare proaspătă a zorilor, luă coasa și pătrunse în lan. O ridică și apoi o năpusti peste tulpini.
Era un lan cu adevărat mare, prea mare pentru un singur om și totuși un om singur îl avusese în grijă.
La sfîrșitul primei zile de muncă, se întoarse cu coasa pe umăr și cu o expresie de mirare întipărită pe față. Grîul ăsta era de un soi cum nu mai văzuse niciodată. Se cocea numai în mănunchiuri răzlețe, răspîndite printre cele încă verzi. Grîul obișnuit n-ar fi putut face asta. Nu-i spuse lui Molly.
Nu-i spuse nici alte lucruri în legătură cu ogorul. Cum ar fi de pildă că
grîul putrezea în cîteva ore după ce-l culca la pămînt. Nici pe asta nu putea s-o facă vreun soi de grîu. Părea îngrijorat însă nu era, la urma urmei aveau mîncare din belșug.
În dimineața următoare, grîul pe care îl lăsase retezat, putrezind, renăscuse în lăstare verzi, cu rădăcinile micuțe.
Drew Erickson își frecă bărbia, mirîndu-se ce și de ce și cum acționa în felul acesta și cam ce folos ar avea el – că de vîndut nu putea să-l vîndă.
În aceeași zi făcu un drum pînă pe dealul unde îl înmormîntaseră pe moșneag, mînat de speranța tulbure că s-ar putea să-i vină vreo idee în privința lanului de grîu.
Privind în vale văzu cît de mult pămînt stăpînea.
Ogorul se întindea trei mile în direcția munților și era lat cam de doi acri, părți din el fiind abia încolțite, altele aurii, altele verzi, altele proaspăt cosite de mîna lui. Bătrînul n-avea nimic de spus despre toate astea; fața îi era acoperită de noroi și pietre. În jurul mormîntului domneau soarele și vîntul și tăcerea. Așa că Drew coborî și se apucă din nou să mînuiască
coasa, curios și oarecum încîntat, pentru că treaba părea importantă. Nu știa exact pentru ce, dar era. Foarte, foarte importantă.
Grîul nu putea fi lăsat necosit. Erau mereu parcele noi care se coceau și el făcea tot felul de presupuneri, vorbind de unul singur:
- Dacă cosesc grîul pentru următorii zece ani îndată ce s-a copt, nu cred c-ajung să trec de două ori prin același loc. Așa-i de mare cîmpul ăsta blestemat.
Clătină din cap.
- Grîul ăsta se coace tocmai așa. Niciodată atît de mult încît să nu-l pot da gata într-o zi. Nu rămîn decît tulpinile verzi. Și în dimineața următoare cu siguranță s-a copt altă parcelă...
Mare prostie să cosească la grîu de vreme ce putrezea de cum cădea la pămînt.
Spre sfîrșitul săptămînii se hotărî s-o lase baltă cîteva zile.
Rămase în pat pînă tîrziu ascultînd tăcerea din casă, care nu mai era tăcerea morții ci a lucrurilor îndestulate și fericite.
Se sculă, se îmbrăcă și își luă tacticos dejunul. Nu se duse la lucru.
Mulse vacile, fumă o țigară stînd pe prispă, se plimbă puțin prin curtea din spate, pe urmă se întoarse înăuntru și o întrebă pe Molly ce ar mai fi de făcut.
- Mulge vacile.
- A, da, zise el și plecă din nou. Găsi vacile așteptînd pline de lapte, le mulse și puse vasele cu lapte în pivniță dar tot timpul fu cu gîndul la altele. Grîul. Coasa.
Toată dimineața stătu pe prispă, răsucind țigări. Construi o corăbioară pentru micul Drew și una pentru Susie, pe urmă bătu niște lapte în putinei, făcîndu-l unt, dar cuiul arzător și dureros nu-i ieșea din minte cu nici un chip. Nu-i fu foame la prînz. Stătea și se uita la grîul fremătînd, vălurind, îndoindu-se sub vînt. Și se îndoiră și brațele lui, cum stătea liniștit, cu ele pe genunchi, iar degetele se crispară, apucînd aerul, cuprinse de furnicături. Podul palmelor îl mînca și îl ardea. Se ridică și-și șterse mîinile de pantaloni, se așeză și încercă să răsucească altă țigară, îl apucară
furiile și aruncă totul cît colo. Se simțea ca și cum i-ar fi fost retezat un al
treilea braț, ca și cum ar fi pierdut ceva din sine. Ceva ce avea de-a face cu brațele și cu mîinile lui.
Se auzea vîntul susurînd în grîu. Pînă la ora unu intră și ieși din casă, încurcînd locul degeaba, gîndindu-se la săpături și șanțuri pentru irigații și ajungînd invariabil la ce copt și frumos era grîul, tînjind parcă să fie retezat.
- Pe toți dracii!
Se duse întins în dormitor și luă coasa din cui. Rămase așa, ținînd-o în mîini. Îi era bine. Mîinile încetară să-l mai mănînce. Capul nu-l mai durea. Cel de-al treilea braț era la locul lui. Era din nou un om întreg.
Instinct. Ilogic ca un fulger, lovind fără să ardă. În fiecare zi grîul trebuia cosit. Trebuia. De ce? Uite-așa. Zîmbi coasei din mîinile sale mari.
Se duse apoi în lanul așteptînd pîrguit și se puse pe treabă. Se suspecta a fi oleacă țicnit.
