decît praf și rugăciuni. Și acum tot norocul ăsta picat din cer, iar tu nu ești în stare să-i faci față!
Se duse în sufragerie și aduse Biblia. Începu s-o frunzărească.
Paginile răsfoite sunau ca grîul foșnind într-un vînt ușor.
- Stai jos și ascultă, zise ea.
De afară se auzeau copiii chicotind la umbra marelui stejar de lîngă
casă. În timp ce citea din Biblie, Molly urmărea efectul pe fața lui Drew.
De atunci îi citi din Biblie în fiecare zi. Miercurea următoare, la poșta din orașul îndepărtat unde Drew se mai ducea din cînd în cînd, îl aștepta o scrisoare. Se întoarse acasă, arătînd ca un bătrîn de două sute de ani. Îi dădu scrisoarea lui Molly și-i spuse cu voce spartă și rece ce scria acolo.
- Maică-mea s-a dus... ora unu. Joi după-amiază... inima ei...
Apoi nu a mai putut să zică decît:
- Urcă-i pe copii în mașină și ia niște provizii. Plecăm în California.
- Drew...
- Știi și tu că ăsta nu-i pămînt bun pentru grîu. Uite-l totuși cum crește. Și încă nu ți-am spus tot. Crește și se coace în mănunchiuri, cîte puțin în fiecare zi. Nu-i firesc așa ceva. Și cînd îl retez, putrezește! Și-n dimineața următoare crește iarăși, neajutat de nimeni! Joia trecută, acuò săptămână, când am repezit o dată coasa în el, a fost ca și cum mi-aș fi tăiat din carnea mea. Am auzit pe cineva plîngînd. Suna ca... și acum, scrisoarea asta.
Femeia spuse:
- Rămînem aici.
- Molly.
- Rămînem aici, unde avem ce mînca, avem unde dormi și putem trăi demn. Nu vreau să-mi mai văd vreodată copiii înfometați!
Cerul din ferestre era albastru. Razele soarelui cădeau pieziș, mîngîind jumătate din fața lui Molly, făcînd să strălucească unul dintre ochii ei albaștri. Patru sau cinci picături apucară să se adune și să pice din robinetul din bucătărie înainte ca Drew să răsufle adînc. Oftatul fusese hîrîitor, obosit și resemnat. Încuviință din cap, privind aiurea:
- E-n regulă, spuse. O să rămînem.
Fără vlagă, luă coasa în mînă. Cuvintele săreau în ochi cu strălucirea lor mai tăioasă ca a lamei:
CINE MĂ MÎNUIEȘTE, LUMEA ORÎNDUIEȘTE.
- Rămînem...
În dimineața următoare se duse la mormîntul bătrînului. În mijloc creștea un mic fir de grîu. Același grîu, renăscut, pe care moșul îl strîngea între degete cu cîteva săptămîni în urmă. Îi vorbi bătrînului, fără să aștepte răspunsuri.
- Ai lucrat ogorul toată viața, pentru că n-ai avut încotro și într-o zi ți-ai retezat propria-ți viață, care creștea și ea acolo. Știai că e a ta. Și-ai retezat-o. Te-ai dus acasă, ți-ai pus hainele de îngropăciune, ți s-a oprit inima în piept și ai murit. Așa a fost, nu-i așa? Și mi-ai lăsat mie lanul, iar cînd și eu o să mor, presupun c-o să-l las de asemenea altuia..
Vocea lui Drew se înfioră.
- De cît amar de vreme durează asta? Nimeni nu știe de ogorul ăsta, și de rostul lui în afara omului cu coasa...
Dintr-o dată se simți foarte bătrîn. Valea părea străveche, mumificată, tainică, aridă și plină de forță. Pe aici, pe ogorul ăsta dansaseră
odată indienii. Același cer, același vînt, același grîu. Și înaintea lor? Un Cro-Magnon, butucănos și cu părul aspru, mînuind o coasă de lemn cioplit, prăduind prin grîul viu...
Drew se întoarse la muncă. Sus, jos. Sus, jos. Obsedat de ideea de a fi mînuitorul coasei. El, el însuși! Gîndul îl copleșea ca un val sălbatic, dement, plin de oroare și forță.
SUS! CINE MĂ MÎNUIEȘTE! JOS! LUMEA ORÎNDUIEȘTE!
Odată cu resemnarea, își construise un soi de filosofie. Era la urma urmei un mod lesnicios de a asigura hrană și adăpost familiei. Aveau ce să
mănînce și trăiau omenește, după atîția ani grei.
Sus și jos. Fiecare tulpină, o viață tăiată în două. Dacă umbla cu grijă
– aruncă o privire grîului – de ce nu, el și Molly și copiii puteau trăi veșnic!
Îndată ce dibuia locul unde grîul însemna Molly și Susie și Drew cel mic, ar fi avut gtijă să-l ocolească totdeauna.
Și chiar atunci, ca un semnal tăcut, îl simți. Chiar aici, dinaintea lui.
Încă o mișcare de coasă și le-ar fi tăiat.
Molly, Drew, Susie. Era sigur, îngenunche tremurînd și se uită la cele cîteva spice de grîu. La atingerea lui, începeau să sclipească.
Scoase un oftat de ușurare. Dacă le tăia fără să ghicească? Răsuflă
încă o dată adînc, luă coasa și se îndepărtă mergînd cu spatele. Rămase apoi timp îndelungat uitîndu-se la spice.
Lui Molly i se păru foarte straniu faptul că veni acasă mai devreme și că o sărută din senin pe obraz. La cină îl întrebă:
