Ea s-a plimbată agitată încoace și-ncolo prin fața ferestrelor oblonite ale încăperii. A luat băutura de la el, dar nu a părut să manifeste interes față de ea. S-a întors spre el, iar fața ei lungă, ovală a părut… nu reușea să o caracterizeze. Însă în stomac a avut o senzație de frig glacial.
— Cheradenine, trebuie să pleci de aici, i-a spus ea.
— Să plec? Când?
— Acum, în noaptea asta. Cel mai târziu mâine-dimineață.
El a părut derutat, apoi a izbucnit în râs.
— De acord, mărturisesc, catamiții începuseră să mă atragă, dar…
— Nu, a spus Sma. Vorbesc serios, Cheradenine. Trebuie să pleci.
El a clătinat din cap.
— Nu se poate. Nu am nicio garanție că armistițiul va fi respectat. S-ar putea ca oamenii ăștia să aibă nevoie de mine.
— Armistițiul nu va fi respectat, i-a spus Sma, evitând să-l privească în ochi. Una dintre părți îl va încălca.
Apoi și-a așezat paharul pe un raft.
— Poftim? a făcut el. A aruncat o privire spre dronă, care adoptase o expresie neutră. Diziet, despre ce vorbești?
— Zakalwe, a spus ea, clipind des și încercând să se uite spre el. S-a încheiat un târg; tu trebuie să pleci.
El a privit-o concentrat.
— Și care e târgul ăsta, Diziet? a întrebat el cu glas slab.
— A existat un… mic ajutor acordat Imperiului de către facțiunea Umaniștilor, a zis ea, pășind spre un perete, apoi revenind, vorbind, nu către el, ci către dalele din gresie și mochetei de pe podea. Ei au… investit în ceea ce se întâmplă aici. Întreaga structură a înțelegerii, fragilă cum a fost, a depins de triumful Imperiului aici. S-a oprit, a aruncat o privire spre dronă, după care și-a mutat ochii în altă parte. Toți au fost de acord cu ceea ce avea să se întâmple aici, până în urmă cu câteva zile.
— Așadar, a spus el încet, punându-și deoparte propriul pahar și așezându-se pe un fotoliu masiv, care arăta ca un tron, am stricat totul răsturnând situația față de Imperiu, nu-i așa?
— Da, a spus Sma și a înghițit în sec. Da, așa s-a întâmplat. Îmi pare rău. Și știu că e o nebunie, dar așa stau lucrurile aici, așa sunt oamenii aceștia. Umaniștii sunt deocamdată dezbinați, și există facțiuni interne care s-ar sluji de orice scuză pentru a abandona această înțelegere, indiferent cât de subțire ar fi ea. Ar putea chiar să distrugă totul. Nu putem risca asta. Imperiul trebuie să învingă.
El a rămas pe banchetă și a privit spre măsuța din fața lui. Apoi a oftat.
— Am înțeles. Și tot ce trebuie să fac este să plec?
— Da, vii cu noi.
— Și ce se va întâmpla după aceea?
— Înalții preoți vor fi răpiți de un comando imperial, adus de un avion controlat de Umaniști. Citadela de aici va fi cucerită de trupele aflate afară; s-au planificat raiduri aeriene împotriva cartierelor generale de pe câmpul de luptă; acestea ar trebui să se desfășoare fără mari vărsări de sânge. Dacă va fi nevoie, în cazul în care forțele armate vor ignora apelul transmis de înalții preoți de a depune armele, avioanele, tancurile, piesele de artilerie și camioanele vor fi scoase din acțiune. După ce vor vedea câteva avioane și tancuri lovite de lasere din spațiu, este de așteptat că armata nu va mai lupta.
Sma a încetat să se mai plimbe de colo până colo, și s-a oprit în fața lui, de cealaltă latură a măsuței.
— Totul trebuie să se întâmple mâine în zori. Zakalwe, ar trebui să fie fără vărsare de sânge. Ai face bine să pleci chiar acum; e preferabil. Zakalwe a auzit-o cum expiră. Te-ai descurcat… sclipitor, Cheradenine. Ți-a mers; ai reușit; l-ai adus pe Beychae… l-ai făcut să fie motivat, în fine. Îți suntem recunoscători. Suntem foarte recunoscători, și nu ne vine ușor să afirmăm asta.
El a ridicat o mână pentru a o opri. A auzit-o oftând. A ridicat ochii de la măsuță și a privit-o în ochi.
— Nu pot pleca imediat. Mai trebuie să fac câteva lucruri. Aș prefera ca voi să plecați acum și să reveniți. Preluați-mă mâine-dimineață, în zori. A clătinat din cap. Până atunci nu îi părăsesc.
Sma a deschis gura, apoi a închis-o, după care a aruncat o privire spre dronă.
— Bine, Zakalwe, vom reveni mâine. Eu…
— Nicio problemă, Diziet, a întrerupt-o el cu calm, apoi s-a ridicat încet. S-a uitat în ochii ei; ea s-a văzut silită să-și mute privirea de la el. Voi face cum spuneți voi. La revedere.
Nu i-a întins mâna pentru a-și lua rămas-bun.
Urmată de dronă, Sma a ieșit pe ușă.
Sma s-a uitat peste umăr. El a dat din cap; ea a șovăit, a părut să considere că era mai bine să tacă și a trecut pragul ușii.
Și drona s-a oprit în același loc.
— Zakalwe, a spus ea. Aș vrea să-ți mai spun că…
— Ieși! a răcnit el și în aceeași clipă s-a răsucit, a prins măsuța cu o mână și a aruncat-o cu toată puterea spre mașina plutitoare.
Masa s-a izbit de un câmp invizibil și s-a prăbușit cu zgomot pe podea; drona a ieșit, iar ușa s-a închis.
Zakalwe a rămas o vreme cu ochii ațintiți spre ea.
II
