a

imaginatiei, a entuziasmului si a autocontrolului.

2. Nehotararea: Obiceiul de a permite altora sa gandeasca in locul propriei persoane. Atitudine de expectativa.

3.Indoiala: Exprimata in general prin alibiuri si scuze menite sa ascunda, sa explice sau sa scuze propriile esecuri, manifestate uneori sub forma invidiei fata de cei care au succes sau prin critic la adresa lor.

4.Ingrijorarea: Exprimata de obicei prin gasirea defectelor celorlalti, o tendinta de a cheltui dincolo de capacitatile proprii, de a-si neglija infatisarea prin strambaturi si incruntare; lipsa de moderatie in folosirea bauturilor alcoolice, uneori prin folosirea narcoticelor, nervozitatea, lipsa de echilibru si de constiinta de sine.

5. Precautia exagerata: Obiceiul de a cauta latura negativa a oricarei imprejurari, gandind si vorbind despre un posibil esec in loc sa ne concentram asupra modalitatilor de reusita, cunoscand toate caile catre dezastru, dar necautand niciodata planuri de evitare a esecului, ?asteptarea momentului potrivit? spre a incepe punerea ideilor si planurilor in practica, pana cand asteptarea devine deprindere; gandul la toti cei ce au esuat si omiterea tuturor celor ce au reusit; vederea gaurii gogosii, si nu a aluatului; pesimismul, conducand la indigestie, eliminare defectuoasa, autointoxicare, respiratie urat mirositoare si proasta dispozitie.

6. Amanarea: obiceiul de a amana pe maine ceea ce ar trebui facut anul trecut.

Petrecerea unui timp suficient in crearea de alibiuri perfecte pentru a nu face ceva. Acest simptom este ruda apropiata cu precautia excesiva, indoiala si ingrijorarea; refuzul de a accepta responsabilitatea atunci cand ea poate fi evitata; disponibilitatea la compromis si nu la

lupta inversunata, compromisul fata de

dificultati

in locul solutionarii si folosirii lor ca trepte spre progres; targuiala cu viata pentru un banut in loc sa i se ceara prosperitate, bogatie, averi, multumiri si fericire; planificarea activitatii in momentul si in cazul unui esec, in loc de ardere a tuturor puntilor si transformarea retragerii intr-un lucru imposibil; slabiciunea si lipsa totala de incredere de sine, de scop bine precizat, autocontrolul, initiativa, entuziasm, ambitie, avaritie si o capacitate sanatoasa de ratiune; asteptarea saraciei in loc de pretinderea bogatiei, asocierea cu cei care accepta saracia in locul alierii cu cei care cer si primesc bogatie.

,,Numai bani"

Unii ne vor intreba: ?De ce ai scris o carte despre bani? De ce sa masori averile doar in unitati monetare?" Unii vor crede, si bine vor face, ca exista si alte forme de bogatie preferabile banilor. Da, exista bogatii pe care nu se poate pune pret, dar exista milioane de oameni care vor spune: ?Dati-mi toti banii de care am nevoie, si voi gasi si singur orice doresc.?

129

Motivul principal pentru care am scris aceasta carte despre cum se pot obtine banii este faptul ca milioane de persoane sunt paralizate de frica de saracie. Westbrook Pegler a descris foarte bine ce efect are acest tip de frica asupra victimelor sale: Banii sunt doar cochilii de scoici, sau discuri de metal, sau bucati de hartie; exista comori in inima si in suflet pe care banii nu le pot cumpara, dar majoritatea oamenilor, cand sunt faliti, nu sunt in stare sa se bazeze pe acest adevar pentru a se remonta. Cand cineva este lipsit de bani si adapost, incapabil sa obtina vreo slujba, ceva se intampla in sufletul lui si umerii i se lasa, palaria i se turteste, nu mai merge si nu mai priveste ca un om normal. Nu se poate sustrage unui sentiment de inferioritate in fata celor cu slujbe stabile, chiar daca stie ca el le este superior in caracter, inteligenta sau capacitate.

Ceilalti oameni - chiar prieteni ai sai - se simt, pe de alta parte, superiori fata de el, si il privesc, poate inconstient, ca pe un caz nefericit. O vreme poate imprumuta, o vreme, dar nu suficient ca sa se comporte normal, si nu poate imprumuta la nesfarsit.

Dar imprumutul in sine, devenit mijloc de existenta, este o experienta deprimanta, iar banii nu au puterea de a remonta spiritele asemanatoare cu cea a celor castigati cinstit.

Desigur, nimic din toate acestea nu este valabil pentru vagabonzi sau cei care nu fac nimic in mod obisnuit, ci doar pentru oamenii cu ambitii normale si respect de sine.

Femeile cu aceleasi necazuri se comporta diferit. Nu se stie de ce, nu luam niciodata in consideratie femeile care sufera esecuri. Ele sunt putin numeroase la cozile de paine, si cersesc rareori pe strazi, nu sunt recunoscute in mijlocul multimilor prin aceleasi indicii clare care ii identifica pe faliti. Desigur, nu ma refer la batranele in zdrente de pe strazile oraselor care sunt tot atatea cat vagabonzii cunoscuti. Ma refer la femeile inca tinere, decente si inteligente. Trebuie sa fie numeroase, dar disperarea lor e tacuta. Poate ca se sinucid.

Cand un barbat esueaza, are tot timpul sa se gandeasca. Poate calatori kilometri intregi pentru a se interesa de o slujba si a afla ca postul s-a ocupat, sau ca nu se ofera salariu de baza, ci doar niste fleacuri pe care nimeni nu le-ar da decat de mila. Refuzand, el e din nou pe strazi fara vreo tinta precisa. Deci merge in continuare. Se uita in vitrinele magazinelor la luxul care nu e pentru el, se simte inferior si face loc celor care se opresc si privesc interesati. Bantuie prin vreo gara sau se asaza in vreo biblioteca publica pentru a-si odihni picioarele si a se incalzi putin, dar nu asa va obtine o slujba, asa ca se ridica si porneste din nou.

Poate ca nu stie, dar lipsa de tel il tradeaza chiar daca trasaturile chipului nu o fac. Poate fi bine imbracat cu haine ce i-au ramas din zilele cand avea o slujba stabila, dar hainele nu pot ascunde caderea.

Vede mii de alti oameni, bibliotecari sau functionari, farmacisti sau incarcatori de vagoane, robotind ocupati si ii invidiaza din adancul sufletului. Ei sunt independenti, se respecta si isi pastreaza barbatia, iar el pur si simplu nu se poate convinge ca este un om bun, desi se contrazice cu sine si ajunge ora de ora la un verdict favorabil.

Doar banii l-au adus in aceasta stare. Daca ar avea niste bani, ar redeveni el insusi.

Va e teama de critica?

Cum a ajuns omul sa-i fie frica de critica, nu se poate spune exact, dar se stie sigur un singur lucru - este profund bolnav de aceasta teama.

Autorul inclina sa atribuie aceasta frica primara de critica acelei parti a naturii mostenite a omului care il impinge nu doar sa ia semenilor sai bunurile si averile acumulate, ci si sa-si justifice faptele criticand caracterul seamanului sau. Se stie prea bine ca hotul il 130

critica pe cel de la care fura - politicienii cauta posturi nu expunandu-si propriile virtuti si calificari, ci incercand sa-si spurce adversarii.

Producatorii sireti de haine au monopolizat rapid frica esentiala de critica, cu care a fost blestemata intreaga umanitate. Cu fiecare sezon, se schimba stilul produselor lor. Cine hotaraste care este stilul? Cu siguranta, nu cumparatorul, ci producatorul. De ce isi schimba stilurile atat de des? Raspunsul este evident. Ca sa vanda mai multe haine.

Pentru acelasi motiv schimba producatorii de automobile stilul modelelor lor in fiecare sezon. Nimeni nu vrea sa conduca un automobil care nu este dupa ultima moda.

Am descris aici modalitatea de comportament a oamenilor care sunt supusi fricii de critica in ceea ce priveste lucrurile mici si neinsemnate din viata.

Sa analizam comportamentul uman cand aceasta frica ii afecteaza pe oameni in legatura cu cele mai importante aspecte ale relatiilor interumane. Luati, spre exemplu, practic orice persona care a atins maturitatea intelectuala (intre 35 si 40 de ani, in general) si daca ii puteti citi gandurile secrete, veti afla ca nu crede absolut deloc in fabulele propovaduite de majoritatea dogmatistilor de acum cateva zeci de ani.

De ce refuza persoana obisnuita; chiar si in epoca ei de maxima dezvoltare, sa nege ferm credinta sa in fabule?

Raspunsul este pentru ca le e teama de critica.

Barbati si femei au fost arsi pe rug pentru ca au indraznit sa sustina cu voce tare ca nu cred in fantome.

Nu e de mirare ca am mostenit o constiinta care ne impinge sa ne temem de critica. A fost o vreme, nu prea indepartata, in care critica era reprimata cu pedepse severe - inca este, in unele tari.

Teama de critica rapeste initiativa, distruge puterea imaginatiei, limiteaza individualitatea, rapeste increderea in sine si aduce sute de prejudicii. Parintii pricinuiesc adeseori un rau ireparabil copiilor criticandu-i.

Mama unuia dintre prietenii mei din copilarie il pedepsea aproape zilnic cu nuiaua, terminandu-si treaba de fiecare data cu afirmatia: ? Vei putrezi in inchisoare inainte sa implinesti douazeci de ani." La saptesprezece ani a fost inchis intr-o casa de corectie.

Critica este un serviciu de care toata lumea se satura.

Toti avem parte de ea pe gratis. Cele mai apropiate rude jignesc cel mai cumplit. Ar trebui privita ca o crima (de fapt, chiar si este o crima cumplita) crearea, de catre un parinte, a complexelor de inferioritate datorate criticii fara rost, in sufletul unui copil. Sefii care inteleg natura umana obtin ce e mai bun in angajatii lor nu prin critica, ci prin sugestii constructive. Parintii pot ajunge la aceleasi rezultate cu copiii lor. Critica implanteaza frica in inima omului, sau resentimente, dar nu va crea dragoste si afectiune.

Sapte simptome care va demonstreaza frica de critica

Aceasta frica are o raspandire aproape la fel de mare ca si frica de saracie, iar efectele sale sunt la fel de fatale pentru implinirea personala, mai intai de toate pentru ca o asemenea frica ? distruge initiativa si descurajeaza imaginatia. Principalele simptome ale fricii sunt:

131

1. Constiinta de sine: Exprimata in general prin nervozitate, timiditate in conversatie si in cunoas

terea altor oameni, miscari stangace ale membrelor, priviri piezise.

2. Lipsa de echilibru: Exprimata de lipsa controlului asupra vocii, nervozitate in prezenta altora, o pozitie precara a corpului si o memorie nesatisfacatoare.

3. O personalitate slaba: Lipsa de fermitate a deciziilor, lipsa farmecului personal si a capacitatii de exprimare ferma a parerilor. Obiceiul de a ocoli problemele in loc de a le infrunta cu hotarare. Ajungerea la un acord cu ceilalti fara o examinare atenta a parerilor lor.

4. Complexul de inferioritate: Obiceiul de a se autoaproba verbal si prin fapte ca o modalitate de a masca sentmentul de inferioritate, folosirea ,,cuvintelor pompoase" pentru a-i impresiona pe ceilalti (adeseori fara cunoasterea exacta a sensului cuvintelor), imitarea altora in vestimentatie, vorbire si comportament, lauda unor impliniri imaginare. Acest lucru da uneori aparenta unui sentiment de superioritate.

5. Extravaganta: Obiceiul de a incerca sa fii in pas cu pas cu moda, cheltuind mai mult decat se castiga.

6. Lipsa initiativei: Esecul de a profita de ocaziile de promovare, frica de a exprima pareri, lipsa de

incredere in propriile idei, raspunsuri neclare la intrebarile superiorilor, ezitare in comportament si vorbire, dezamagire in vorbe si fapte.