Se sculă de lângă tatăl său şi se îndepărtă spre grădină. îşi ţinea şi acum mâinile în buzunare şi călca nepăsător. „Vreţi nepăsare? parcă întreba. Şi eu mă pricep la aşa ceva. Sigur, acum ai vrea să ai banii lui Bălosu, parcă îi spunea el tatălui său, dar când eu am vrut să-i fac, ţi-ai bătut joc de mine.
Acuma descurcă-te!"
Nu înţelegea că tatăl său nu-l chemase pentru a-l învinui de ceva.
XXV
Plecând furios de pe podişca lui Moromete, Tudor Bălosu simţi nevoia - o simţea pentru întâia oară - să se întrebe dacă ceea ce se petrecuse între el şi vecinul său era din vina lui sau din vina vecinului. Nu se întâmplase încă
nimic, dar avea să se întâmple, simţea că de aici înainte avea să dorească şi mai mult să-l vadă pe Moroatete aşa cum îi ţâşnise în clipa aceea dorinţa, adică acesta să vină la el la poartă şi el, Tudor Bălosu, să-şi bată joc de el şi să-l umilească.
îi povesti într-adevăr lui Victor cele întâmplate şi avu bucuria - şi întrebarea despre cine era vinovat se stinse şi ea - să-l audă pe Victor ameninţând:
- O să-i arăt eu domnului Moromete. He, rânji Victor, domnul Moromete vine în casa mea şi bea ţuică şi pe urmă se duce şi-l pune pe Dumitru lui Nae să-şi bată joc de mine! Lasă, tată, pun eu mâna pe locu ăsta de 110
- - - SE C \ D U1 f -
casă, nu e vorba de asta... Dar nu e întâiaşi dată când domnul Moromete îşi bate joc de noi! Ai răbdare!
Era întocmai cum gândea şi Bălosu.
După ce desfăcură coşarul, se aşezară la masă grăbiţi. Vroiau să se înţeleagă cu Boţoghină chiar astăzi şi pe seară să se ducă să vorbească cu avocatul pentru contractarea vânzării. Plecară spre marginea pădurii, să mai vadă încă o dată locul lui Boţoghină. Conveniră că nu trebuie să dea mai mult de cinci mii de pogon şi se îndreptară apoi spre casa acestuia. Omul era taman la masă când cei doi intrară în curtea lui şi îl strigară să iasă şi să-i apere de câini.
Casa lui Vasile Boţoghină era aşezată la trei-patru case de fierăria lui f Iocan. Avea o curte mititică în mijlocul căreia stătea căruţa omului; nu ; avea nici şopron, nici vreun salcâm mai umbros sub care s-o vâre. în fundul r curţii se vedea un fel de gard mic din nuiele care despărţea casa şi bătătura ^ de o grădină la fel de mică în care Vasile Boţoghină avea câteva straturi » de ceapă şi usturoi. între grădină şi curte omul făcuse un grajd pentru C, cai. . T
- la vezi, Irino, cine e la poartă, zise el când auzi câinele hămăind.
Vasile Boţoghină avea doi copii. Pe Vatică, un băiat de vreo treisprezece ani, şi o fetiţă pe clasa a treia primară, Irina. Vasile Boţoghină se însurase din dragoste şi Anghelina, nevastă-sa nu-i adusese ca zestre decât casa în care stăteau.
Fetiţa ieşi pe prispă şi se întoarse numaidecât îndărăt cu nişte ochi parcă
speriaţi, deşi nu văzuse altceva decât doi oameni.
- Doi inşi, zise ea încet, chiar şoptit, ca şi cum cei de la poartă nu trebuiau să audă aceste cuvinte.
- Mă, Boţoghină, se auzi tot atunci glasul lui Tudor Bălosu.
- Ăsta e Tudor Bălosu, zise Boţoghină sculându-se de la masă şi ieşind în prag.
- Dă, mă, în câini, zise iar Tudor Bălosu. Ce făceai? Eşti la masă?
- Hai că nu e p-aci, e dus prin grădină, intraţi! răspunse omul din prag, frecându-şi mâinile de mămăligă.
Vatică şi Irina, auzindu-i pe cei doi apropiindu-se, se sculară de la masă
şi încercară să treacă în odaie, dar chiar atunci Tudor Bălosu şi fiul său îi văzură în dreptul prispei şi Victor spuse repede şi tare:
- Mai bună masă! Dar staţi, staţi şi mâncaţi...
- Am cam terminat cu mâncatul, zise mama copiilor, ridicându-se şi ea de la masă.
Vasile Boţoghină stătea în prag şi nu se mişca. Cei doi, văzându-l că nu se mişcă şi nu spune nimic, se aşezară pe prispa casei.
111
8 8 *•
o 3
co p o 5- e >—• i
P | 93 V)
g >a «. 3- 3 >
3 pe p £■ C ~ I O.«£. S, 3 O
&3 3nEc g -F"a "2.
,B*
B« S *r
,B.Sg-S
co
O
