Zdrobită
Şi desfigurată, ca un craniu
De sinucis intrat în comă...
Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat cu Cristofor Columb
Spre insula cu mine de platină
De aur,
De aramă
Şi de plumb...
Şi ancorele pline de rugină
Le-am aruncat în rada unui port
Cu apele opace ca opacul
Decolorat al ochiului de mort ...
Îl recunosc!...
Pe puntea lui, odată,
Am navigat spre vechiul continent,
Purtând mândria luptei câştigate
Sub veselele lui pavilioane
În noul continent
Din Occident...
Şi toate bogăţiile furate
Din insula cu mine de platină,
De aur,
De aramă
Şi de plumb
Le-am debarcat cu Cristofor Columb
În Monarhia celor trei Coroane!...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
În port a ancorat un vas fantomă...
Îl recunosc ―
Dar unde-i căpitanul?
Şi mateloţii unde-au debarcat?...
Pe punte te sufocă o aromă
De sânge tropical,
Iar cabestanul
Suspină ca un matelot înjunghiat!...
ROMANŢA ZĂDĂRNICIEI
Toţi vă grăbiţi să vă luaţi înainte,
Deşi ştiţi că-n viaţă staţi pe loc,
Iar singurul vostru mare noroc
E doar acelaşi veşnic „blid de linte”.
Toţi ştiţi că v-admiraţi cu ură,
Sorbindu-vă cu ochii-nduioşaţi ―
Că, deşi fraţi, voi nu vă sunteţi fraţi
Şi nu schimbaţi decât ocări pe gură...
Toţi ştiţi că-n viaţă vă juraţi credinţă
Şi faceţi cruci numai cu mâna dreaptă,
Când nebunia cea mai înţeleaptă
