În lipsă de-altceva,
De ziua ta,
Îţi fac cadou inima mea ―
Un lacăt vechi, stricat şi fără cheie
Cu care, însă, tu ―
Cea mai sintetică femeie ―
Te vei putea-ncuia, chiar fără voie,
Într-un poem postum de Edgar Poe ―
Al cărui nume-adevărat e „Edgar Po”
Ca şi cum l-ai citi, numai până la... „o”!...
Şi tot aşa,
An după an,
Vom fi la fel...
Până când, într-o bună zi,
De ziua ta,
Nu vom mai fi
Decât un simplu titlu de roman...
Eu voi fi poate-acelaşi cuc
Din bătrânescul ceas de nuc,
Ce-ţi va cânta:
„Brigitta mea,
Azi, 8 octombrie,-i ziua ta!”...
Iar tu ―
Tu, care-ai fost cândva
Brigitta mea ―
Ca un portret de Don Francisco de Goya,
Vei sta-n perete... nemişcată,
Surâzătoare,
Mută
Şi fardată...
Şi-n ziua aceea,
Ziua ta,
Va fi, vai!... ziua altora!...
RÂNDURI PENTRU MI-TZU-KO
Zi cu soare,
După ploaie!...
În odaia mea ― odaie
Albă,
Veselă
Şi mică,
