Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate...
Şi-atunci, toţi zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Braşovul n-a mai fost cetate
Şi-n Şchei dreptate s-a făcut ―
Dreptate sfântă, pentru lumea toată ―
Aşa cum nu se mai făcuse
În Şchei de nimeni... niciodată...
Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-aţi văzut,
În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat,Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar ― dacă-ar vrea
Să-l schimbe ―
Dumnezeu nu l-ar schimba!...
De-aceea „Împăratul Solomon”
Din firma cârciumii cu-acelaşi nume
A renunţat la sceptru şi la tron
Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume,
Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri ― drumeţi îndrăgostiţi ―
Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanţe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi,
Pe care-o ştiţi cu toţii ―
Romanţa vieţii noastre,
Cu „banca solitară”.
Cu „brazii”
Şi cu „luna”!...
SOLILOCUL MĂSCĂRICIULUI
lui Puiu Iancovescu
Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simţit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine ―
